4 lucruri total greşite care se spun despre generaţia Millennials
Aşa că generalizarea a condus la propagarea unor stereotipuri greşite despre aceşti tineri, cu toate că există studii care arată fix contrariul. World Economic Forum demonteză câteva dintre miturile despre generaţia Millenials.
Tinerii nu sunt leneşi, ci workaholics
Daca e să dăm crezare titlurilor care apar din când în când presa ce vânează senzaţionalul, atunci nu există o generaţie mai puţin dornică de muncă ca Millennials.
Însă potrivit unui studiu realizat în SUA anul trecut, adevărul e fix pe dos. Cercetarea a arătat că mulţi dintre tinerii născuţi în perioada 1982-2004 sunt, de fapt, workaholics.
Potrivit studiului, 43% dintre „martirii” de la locul de muncă aparţin generaţiei Millennials şi işi iau mai puţine zile de concediu decât colegii lor mai în vârstă.
Vor un job care să aibă un scop măreţ – dar muncesc şi ca să-şi plătească facturile
Sentimentul pe care îl ai atunci când munca ta schimbă lumea în bine e de-a dreptul înălţător. Poate din acest motiv, 74% dintre cei care aparţin generaţiei Millennials şi sunt în căutarea unui job au răspuns la un sondaj realizat de LinkedIn că vor să facă ceva care să conteze cu adevărat.
Dar odată ce coborâm de pe norişorul pufos al idealurilor măreţe, ne trezim la realitate. Adevărul este ca toată lumea are facturi, chirie sau rate de plătit, inclusiv tinerii.
Aşa că oricât de mult le-ar plăcea să găsească un scop măreţ în munca lor, cei din generaţia Millennials susţin că partea financiară şi ascensiunea la locul de muncă reprezintă cele mai importante lucruri pentru ei la job, potrivit studiului Global Shapers Annual Survey 2016.
Nu sunt atât e egocentrici pe cât se spune
Un alt mit despre Millennials este acela că sunt din cale-afară de egoişti. Adevărul este, însă, că aceşti tineri susţin că sunt ancoraţi în realitate şi se văd ca „cetăţeni ai lumii”, pentru că sunt foarte preocupaţi de ce se întâmplă în jurul lor. Un exemplu relevant este criza refugiaţilor: 74% dintre cei din generaţia Millennials susţin că i-ar primi cu braţele deschise în ţara lor, iar peste 20% au spus că i-ar primi chiar în casa lor.
O generaţie de optimişti
Tinerii din generaţia Millennials au tot dreptul să se mai plângă din când în când, pentru că mulţi o duc mai rau decât părinţii lor. Cu toate acestea, ei văd, în general, partea plină a paharului. Un studiu recent arată că, 70% dintre cei 26.000 de tineri intervievaţi susţin că lumea e plină de oportunităţi.