Important este ca la aceasta întrebare să nu minţi niciodată, ci doar să cizelezi pe cât se poate de mult răspunsul. Spui adevărul, explici ce s-a întâmplat, ce nu a mers, de ce ai fost concediat dacă este cazul şi apoi „reintri în luptă” cu forţe proaspete, încercând să-i impresionezi cu ce vei face pentru ei. Pare ușor în teorie, dar situația stă cu totul altfel atunci când încă există resentimente.
1. Împacă-te cu tine însuți și pune-ți emoţiile în ordine.
Trebuie să fii cât mai relaxat când ajungi la interviu şi să explici cât mai calm şi detaşat despre fostele tale experienţe. Nimeni nu va angaja un om care se pierde imediat şi este temperamental.
2. Explică ce s-a întâmplat.
Fii succint atunci când o faci pentru că atunci când începi să te pierzi în detalii lași o impresie greșită. Explică şi închide cu o frază de genul „Din păcate am fost concediat”
3. Discută ce ai învățat şi revino la subiect.
După ce explici ce s-a întâmplat, spune şi ce ai învăţat din aceasta experienţă. Angajatorul vrea să ştie că o schimbare s-a produs din această experienţă neplăcută și că nu va fi cazul să se repete.
4. Niciodată nu își vorbi de rău şeful sau compania.
Chiar dacă ţi s-a făcut un anume rău, oricât de multe sentimente de ură ai avea pentru fostul loc de muncă şi oamenii de acolo, niciodată nu vorbi de rău trecutul. Vei fi ca vulpea care nu mai poate ajunge la strugurii acri.
5. Recapitulează ce ai de oferit.
Este esenţial să închei interviul pe o notă pozitivă, aşa că recapitulează calităţile tale de top şi ce poţi oferi noii companii pentru care vrei să lucrezi. Fă în așa fel încât să fie foarte clar că vei intra pe uşile companiei şi vei oferi exact ceea ce are nevoie echipa din care ai putea face parte.
Generația Z nu mai privește aplicațiile de la birou ca pe simple instrumente de lucru, ci ca pe o extensie a culturii instituției, iar experiența digitală poate înclina decisiv balanța între a accepta sau a refuza un job.
Cum duci mai departe spiritul unei organizații antreprenoriale, lider de piațǎ, cu o istorie de peste 27 de ani şi peste 8.000 de angajați şi colaboratori.
Imaginați-vă o sală de concert într-o seară rece de toamnă. Lumina se așază blând peste instrumente, foșnetul publicului se domolește. Dirijorul urcă pe scenă, ridică bagheta și, pentru o clipă, privește spre sală.
Transformarea energetică de azi nu se măsoară doar în megawați sau tehnologii inteligente. Se vede mai ales în oameni, în felul în care se adaptează, învață și duc mai departe energia schimbării.
Allianz-Țiriac Asigurări anunță numirea Codruței Furtună în funcția de director general adjunct, o decizie aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și aflată în curs de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Revista CARIERE continuă rubrica „Longevitate în carieră”, dedicată celor care sfidează trecerea timpului și reușesc să fie exemple de succes chiar și la vârste înaintate. Astăzi ne îndreptăm atenția către Morgan Freeman
De zece ani la conducerea uneia dintre cele mai mari companii de creditare non-bancară din România, Florin Bâlcan a învățat că finanțele nu se conduc doar cu cifre, ci cu echilibru, empatie și discernământ.
Într-un dialog între generații, Cătălina Marinescu Pîslă, Group HR Director Policolor-Orgachim, și fiica sa, Valentina Pîslă, studentă la Sociologie și HR Intern la Danone, vorbesc despre esența unei cariere în HR