AI schimbă profilul joburilor. Două treimi dintre antreprenori vor angajați care știu să lucreze cu inteligența artificială
Transformările aduse de inteligența artificială (AI) reconfigurează rapid strategiile de afaceri la nivel global. Jumătate dintre angajatori plănuiesc să își adapteze modelele operaționale, astfel încât să integreze tehnologiile AI. Asta în contextul în care potențialul acestora, de creștere a eficienței și de reducere a costurilor, este tot mai vizibil.
Totodată, două treimi dintre companii intenționează să investească în recrutarea de specialiști cu abilități specifice în AI, potrivit raportului World Economic Forum, The Future of Jobs Report 2025.
„Jumătate dintre angajatori plănuiesc să își reorienteze afacerea ca răspuns la inteligența artificială, două treimi intenționează să angajeze talente cu abilități specifice în AI, în timp ce 40% anticipează reducerea forței de muncă acolo unde AI poate automatiza sarcinile”, arată sursa citată.
Cererea pentru profesioniști capabili să gestioneze și să dezvolte soluții bazate pe inteligența artificială devine din ce în ce mai conturată.
Astfel, în timp ce tehnologia promite o eficiență sporită, companiile sunt nevoite să găsească un echilibru între integrarea AI și susținerea forței de muncă.
CITEȘTE ȘI: Ce înseamnă tranziția verde pentru joburile viitorului și care locuri de muncă vor fi tot mai căutate
Foto: ID 352003352 © Kateryna Linnik | Dreamstime.com