Bill Gates, gânduri pentru noul an: Bogații ar trebui să plătească mai mult
Țările din întreaga lume și în special Statele Unite ale Americii ar trebui să crească taxele pentru persoanele înstărite și să asigure în acest fel fondurile necesare pentru acțiunile sociale, este de părere omul de afaceri și filantropul Bill Gates.
„Ar trebui să transferăm tot mai mult din povara fiscală către capital, majorând inclusiv taxele aplicate câștigurilor de capital și aducându-le la nivelul celor impuse veniturilor din muncă. De exemplu, acum, guvernul Statelor Unite este dependent de veniturile ce provin din taxarea salariilor. Or, majoritatea oamenilor se bazează pe aceste resurse, impozitarea urcând și până la 37%. În schimb, persoanele înstărite câștigă puțin din salarii și mult din profiturile generate de investiții, cum ar fi acțiuni sau active imobiliare, ce sunt taxate cu maximum 20%, dacă sunt menținute în protofoliu o perioadă mai mare de un an”, a scris Bill Gates într-o opinie postată pe gatesnotes.com.
„Diferența de taxare e cel mai bun exemplu că avem de-a face cu un sistem injust. Nu văd niciun motiv pentru care am favoriza bogăția în detrimentul muncii”, a completat miliardarul.
Bill Gates spune că statul nu trebuie să se aștepte ca bogații să doneze pentru diverse cauze sociale.
„Atunci când spun că guvernul trebuie să crească taxele, unii oameni mă întreabă de ce eu și Melinda nu plătim cu de la noi putere mai mulți bani în contul contribuțiilor. Răspunsul ar fi că, dacă vei lăsa la latitudinea oamenilor opțiunea de a plăti mai mult, atunci nu vei putea cuantifica rezultatul la care s-ar ajunge. Oamenii plătesc taxele în baza legii și în calitatea lor de cetățeni, nu din milă. Dacă vor achita în mod voluntar mai mulți bani decât li se cere, nimic nu garantează că se vor strânge fonduri care să acopere toate nevoile guvernamentale, Prin urmare, este nevoie de creșterea taxelor”, este de părere filantropul american.