Ce nu ne omoara…
Ce cuvant are de spus varsta intr-un parcurs profesional? Elena Bulugea are 52 de ani si este genul de persoana care ar putea sa-ti vanda orice. Ea face parte din categoria de varsta pentru care raspunsurile la aplicatiile pentru un job vin din ce in ce mai greu. Se afla, teoretic, la inceputul sfarsitului carierei. Sau nu. Pentru ea, debutul anului 2010 a insemnat in sine un sfarsit: in martie s-a vazut nevoita sa demisioneze din functia de director economic la British Council Romania, din cauza modului in care evoluase relatia cu cei din conducere. Lucrase 14 ani si jumatate acolo. Si totusi a plecat.
Bulugea si-a reevaluat calificarile si a decis sa ramana in domeniul resurselor umane, in care are o experienta de peste 20 de ani. In plus, a acumulat experienta in domenii conexe, precum: finante-contabilitate, administrativ, planificare, buget si risc. Apoi a inceput sa-si trimita CV-ul pe portalurile de joburi si direct la firme, si-a anuntat prietenii si contactele. In timp, studiind cerintele companiilor de pe site-urile de recrutare, a decis sa-si actualizeze si sa-si completeze calificarile. Asa ca timp de patru luni a mers la cursuri complementare experientei sale: de manager in resurse umane, de inspector de resurse umane, trainer, inspector de securitate si sanatate in munca si de protectie impotriva incendiilor – toate certificate CNFPA.
Perioada a ajutat-o cu atat mai mult cu cat si-a dat seama ca inca e capabila sa invete lucruri, sa-si faca temele, sa studieze serios si sa se adapteze unor programe de pregatire diferite. Intre timp, a continuat sa-si trimita CV-ul in dreapta si-n stanga, insa fara succes. „Unele aplicatii nu erau nici macar citite”, povesteste ea. „Am primit doar cateva raspunsuri sablon, de genul «va multumim pentru interesul manifestat fata de postul X din compania noastra, suntem impresionati de experienta dv., dar nu corespunde exact cu cerintele postului. Va pastram in baza noastra de date»”. Participarea la o conferinta pe teme de resurse umane a facut-o sa-si dea seama ca intr-adevar varsta e un criteriu de selectie mai important decat transpare in general.
Concluzia la care a ajuns dupa zece luni de incercari este ca trebuie sa-si desfasoare independent activitatea in resursele umane, mai ales ca din ce in ce mai multe companii isi externalizeaza aceste servicii. „Mi-am suflecat manecile si am mai facut doua cursuri: unul de vanzari si unul de accesare a fondurilor europene”, povesteste Bulugea, „unde am constatat ca as putea folosi toata experienta mea profesionala, nu numai pe cea in HR”. Intre timp, s-a angajat part time ca manager de vanzari in sistem multilevel marketing si, in paralel, a devenit membru fondator al unei asociatii de psihologie aplicata si stiinte conexe, unde a inceput un proiect dedicat persoanelor de peste 40 de ani. In plus, isi promoveaza serviciile pentru care e disponibila pe site-ul Clubului Intreprinzatorului Roman. „Nu ma dau batuta”, spune ea, „nu e inca prea tarziu”.
Morala: Antrenamentul profesional e, intr-un fel, ca antrenamentul fizic: va va incuraja sa credeti mai mult in puterea voastra, in capacitatea de a invata lucruri noi si de a le aplica. In plus, la fel cum o conditie fizica buna va va ajuta sa treceti mai bine peste o problema de sanatate, o minte antrenata va supravietui mai bine momentelor de criza.
De la zero
De cat curaj este nevoie pentru a lasa in urma o cariera de sapte ani si a o lua de la zero? In ianuarie 2009, cand era recrutata de pe pozitia de director de marketing la un importator auto pentru un job similar in cadrul unuia dintre cei mai mari electroretaileri din tara, Doina Albu era probabil fericita de acest salt deloc mic. Cine nu ar fi. Nu se gandea insa ca peste nici opt luni va fi anuntata ca postul trebuie restructurat. Angajatorul incepea atunci sa-si faca planurile pentru o restructurare a afacerilor, curentate serios de criza.
Cum poate fi primita vestea ca un job pentru care abia ai fost recrutat va fi taiat de pe lista? Albu nu si-a facut griji pe moment, ci s-a gandit ca experienta ei (noua ani de marketing la doi importatori auto importanti) o va ajuta sa-si gaseasca repede altceva.
Oare asa sa fi fost?
Au urmat aproape 12 luni descurajante, care au trecut greu si care, desi „pline de speranta”, au fost mai degraba „agitate”, isi aminteste ea. Pentru Albu, momentul plecarii de la retailerul de electrocasnice – august 2009, mai precis – nu era potrivit nici pentru intoarcerea in auto (domeniu care se afla de aproape un an in plin colaps, cu vanzari in scadere de peste 60%), nici sa continue in marketing, unde bugetele erau taiate, iar departamentele micsorate. A inceput sa aplice selectiv la aproximativ cinci joburi pe zi si a mers la aproape 30 de interviuri, cele mai multe in alte domenii. Fie era considerata supracalificata, fie nu avea destula experienta in domeniul jobului pentru care aplica. A urmat un training pentru traineri, iar in decembrie si-a gasit un job de director de marketing intr-un ONG, de unde a plecat dupa doua luni in care nu si-a luat salariul. A urmat un job similar, de patru luni, la o clinica medicala nou deschisa in Bucuresti, pe care s-a vazut nevoita sa-l paraseasca pentru ca postul a fost restructurat din cauza problemelor financiare.
„A fost o perioada extrem de grea, in care ma simteam in nesiguranta totala si nu mai stiam ce sa fac”, isi aminteste Albu. Intr-un final, printr-o recomandare, a fost angajata la Parexel, o multinationala care se ocupa cu studii clinice pentru medicamente, unde lucreaza pe un post cu totul nou, de asistent de proiect. „Practic, am lasat in urma toata experienta mea si am inceput sa lucrez intr-o industrie complet noua”, spune Doina Albu, tinand sa completeze ca, desi e greu, este probabil cel mai bun lucru care i s-a intamplat de un an incoace.
Morala: Relatiile pe care le cultivati azi se vor dovedi folositoare in cele mai neasteptate momente si se vor vedea in numarul recomandarilor pe care le veti primi de maine sau de anul viitor.
Criza l-a determinat sa isi lanseze propria afacere
Cat de usor este sa iti incepi propriul business in criza? In vara anului trecut, problemele financiare cu care CODECS, cea mai cunoscuta scoala management din Romania se lupta inca dinainte ca subiectul criza sa capete substanta, au fost agravate de contextul economic. Ca un apogeu al tensiunilor interne, in iulie 2009, compania ramanea fara presedintele si directorul sau general, care se aflase la conducere inca de la inceput. A fost, fara indoiala, cea mai rasunatoare plecare din companie, dar nu si singura. Cu doua luni inainte de acel moment, Mircea Mihai (39 de ani), directorul de marketing si vanzari al scolii de business, simtind ca lucrurile nu merg deloc bine, decidea sa paraseasca firma. Credea ca e momentul sa inceapa o afacere la care se gandea de aproape doi ani: o firma de training si de dezvoltare proprie. „Dupa sapte ani de activitate intr-un mecanism corporativ si cu accent academic”, povesteste Mihai, „am simtit nevoia unei noi provocari: o companie mica, supla”.
Desi domeniul consultantei in management de proiect, cel pe care s-a concentrat el, s-a extins mult la nivelul pietei, abordarea i se parea, in mare, superficiala. Prin urmare si-a cautat un partener extern, s-a asociat cu el – o firma americana de training – si si-a lansat propriul business. „Un profesionist in domeniul managementului trebuie sa se gandeasca la riscuri, iar managementul de risc inseamna inclusiv solutii alternative”, spune Mihai. Alternativa gasita de el la situatia incerta din cadrul scolii de business in care lucrase avea cel putin un avantaj: o firma mica este mai agila decat una mare, atunci cand vine vorba de o reinventare periodica, despre care Mihai crede ca e vitala in acest domeniu.
In plus, spre deosebire de jobul de la scoala de afaceri, unde facea parte din managementul superior si avea multe sarcini administrative si de monitorizare, in propria firma au redevenit prioritare relatiile directe cu clientii, interactiunea cu ei. Pe de alta parte, alternativa start-upului vine la pachet cu activitati care se faceau „de la sine” intr-o companie mare si care acum consuma mult timp. „Unele activitati de rutina pot fi frustante, iar presiunea financiara iti altereaza odihna”, marturiseste Mihai. Totusi, de cand si-a inceput activitatea, potrivit propriului website, firma numara printre clienti companii mari, precum ING, CEC Bank, Ursus, Vodafone si Oravle. Mihai spune ca in 2009 cifra de afaceri a companiei a fost de 50.000 euro, iar pentru anul acesta se asteapta sa fie de patru ori mai mare.
Morala: Intuitia e un indicator bun, chiar si in afaceri: functioneaza ca o busola implantata, care tine cont de un Nord intern, propriu, aflat in concordanta cu experienta si dorintele proprii. In plus, este mai bine sa treceti la actiune inainte ca barca sa se scufunde.
Un salt profesional dictat de pasiune
Cu ani de experienta in spate, te-ai arunca acum intr-un domeniu cu totul nou? Pe 15 ianuarie 2010, in plina criza, Gabriela Iordan lasa locul caldut de brand manager la firma de cosmetice Sarantis Romania, pentru un post pentru care nu avea deloc experienta, dintr-un ONG. Multi s-au uitat la ea speriati si chiar ii spuneau ca a innebunit. Si poate ca aveau dreptate. Iordan se ocupa la acea vreme de activitatile de marketing din compania de cosmetice si fusese promovata brand manager pentru cel mai important portofoliu de parfumuri mass market, printre care STR8 si BU. Pentru unii ar putea fi un vis profesional. Si chiar daca nu ar fi, cat de usor ai renunta la branduri de un asa renume? „Odata cu noile marci, au crescut foarte mult responsabilitatile si au venit la pachet cu un asistent”, povesteste Iordan, precizand ca asteptarile crescusera foarte mult, pe fondul scaderii vanzarilor, ceea ce crestea foarte mult presiunea pentru niste scopuri din ce in ce mai greu de atins. „A fost un an de invatare, dar mi-am dat seama ca nu-mi aduc multumirea de care aveam, de fapt, nevoie”.
In momentul in care a luat decizia de a pleca, Gabriela Iordan facea deja de peste un an voluntariat pentru Viitor Plus, un ONG cu activitati axate pe social. A atras-o ideea inca de cand a facuse cunostinta cu membrii organizatiei, in 2008, la Street Delivery, o manifestatie culturala desfasurata pe Strada Arthur Verona, din Capitala. La sfarsitul lui 2009, ea i-a propus presedintelui organizatiei sa se implice cu totul, iar atunci cand, peste cateva luni, a fost anuntat un post in biroul de resurse umane – un domeniu complet nou pentru ea – nu a stat deloc pe ganduri. „Mi-a trebuit doar o secunda”, povesteste ea. „Nu m-am consultat cu nimeni, nici macar pe plan personal. Abia dupa ce am intrat in preaviz i-am anuntat pe cei apropiati”. Acum nu mai „rupe usa” la ora cinci, ci munceste uneori pana tarziu, dar se bucura, in schimb, de mai multa flexibilitate: poate lucra de acasa, din oras, se poate duce la serviciu la ora 12:00.
Insa pe langa jobul complet nou, Iordan a trebuit sa faca trecerea de la multinationala la o organizatie neguvernamentala. Ceea ce, spune ea, nu e tocmai usor, avand in vedere confortul dintr-o multinationala, care se poate strecura foarte usor si poate degenera in rutina zilnica. „In ONG nu ai cum sa ajungi sa te plictisesti”, spune ea. „Nu cred si nu vad cum as putea sa intru in zona confort”. Pe de o parte sunt proiectele noi, iar pe de alta, un ONG iti deschide usa catre foarte multe oportunitati de dezvoltare personal-profesionala. Anul acesta, Iordan a luat parte la mai multe training-uri si evenimente decat in tot restul carierei. Si ar mai fi ceva de adaugat aici: pasiunea.
Morala: Implicarea in proiecte extra-profesionale este o investitie pentru ale carei roade nimeni nu alearga, dar care exista si se dezvolta subtil. Fie ca raman doar de ordin sentimental (va simtiti bine sa le faceti), fie ca reusiti sa le transformati in ceva concret (cum ar fi sa gasiti un job in domeniu), ele vin cu un avantaj imens: va ofera posibilitatea de a face ceea ce va place. Sunt un „dream job” neplatit care, cine stie, poate deveni candva unul remunerat.
In loc de concluzie
Despre ce sa faci cand esti intr-o situatie de criza, fie ea o criza personala sau o criza mondiala, exista nenumarate carti. Momentul in care esti pus in fata situatiei este insa numai al tau si numai tu il poti intelege si descurca. Unii ar spune ca depinde mult de atitudinea pe care o ai si ca o abordare pozitiva iti va fi de ajutor. Ca depinde daca reusesti sa privesti momentul cu ochii unui om care stie sa mearga mai departe. Nu stim daca au dreptate. Intrebarea e: ai putea merge mai departe fara sa crezi catusi de putin ca e posibil?
Training pentru antreprenori
Empretec, un program intensiv de training si coaching pentru cei care au sau vor sa-si porneasca propriul start-up, are, in plina criza, mai multi inscrisi ca niciodata. Anul acesta, de exemplu, au fost 242 de cursanti, fata de 135 anul trecut.
Sorin Matei, facilitator in cadrul programului, spune ca si cursantii lui s-au mai schimbat fata de anii anteriori. Schimbarile sunt mai mult in plan personal, in adordare, care transpar ulterior in business-ul pe care doresc sa-l inceapa.
„Sunt mai pragmatici si sunt mai atenti la ce se intampla cu cei din jur”, precizeaza Matei, care spune ca a incepe o afacere e greu nu numai in criza, ci mereu. „E important sa stii ce vrei. Si sa scrii ceea ce vrei: sa pui pe hartie si sa faci public, ca sa ajunga sa te traga altii de maneca daca tu ai uitat”.