Ce planuri au companiile după participarea la târgul de joburi Angajatori de TOP București
Ediția cu numărul 27 a târgului de joburi a reunit 130 companii de renume din Capitală care au oferit peste 6.000 de joburi, poziții pentru profesioniști și programe de internship & trainee, astfel încât fiecare candidat care a participat la eveniment a avut ocazia să își găsească minim o oportunitate de carieră din domeniul lui de interes.
Peste 8.000 de vizitatori au fost prezenți în cele două zile de eveniment pentru a interacționa cu angajatorii prezenți și a aplica la jobul dorit prin intermediul CV-ului Barcode direct la standul companiei de care au fost interesați. Conform statisticilor, în cele două zile au fost companii care au avut și peste 850 de CV-uri scanate dintre care, din discuțile pe care le-am avut cu angajatorii prezenți, peste 70% au fost relevante pentru cerințele joburilor deschise. În următoarea perioadă, angajatorii vor analiza CV-urile candidaților și îi vor contacta pentru un prim interviu daca profilele lor se potrivesc cu cerințele joburilor.
1.300 de persoane au participat la cele 25 de workshopuri & conferințe. Speakerii au abordat subiecte precum inteligența emoțională la locul de muncă, cum să îți construiești brand-ul personal sau cum va arăta CV-ul viitorului, menite să ajute participanții în dezvoltarea lor profesională și personală.
Un alt punct de interes pentru viztatori a fost zona confeințelor IT din cadrul TechTalks unde s-au reunit pasionații de tehnologie pentru a interacționa cu cei 15 speakeri interanționali și locali. Sesiunile tehnice au cuprins 4 confeințe IT dedicate profesioniștilor și 6 TechLabs unde juniorii și nu numai au luat parte la rezolvarea unor studii de caz și au dezbătut discuții pe subiecte precum Java, Telecomunicații, Big Data și altele.
Profilul candidaților care au participat la târgul de carieră Angajatori de TOP variază de la profesioniști cu peste 5 ani experiență, persoane cu experiență middle-level la candidați entry level și studenți. Majoritatea au venit la eveniment pentru ofera de joburi în București dar au fost atrași și de workshopuri & conferințe și consilierea gratuită în carieră. Vizitatorii au căutat oportunități de carieră în domenii precum Contabilitate-Finanțe, IT&C, Inginerie, BPO&Customer Support, Management-Consultanță, Marketing&PR, Resurse Umane și Vânzări.
Printre companiile care i-au atras cel mai mult pe vizitatori se număra: Groupe Renault România, TELUS International Europe, BRD, Digi | RCS & RDS, British American Tobacco, Raiffeisen Bank, Huawei, Valoris Center, Deloitte, Societe Generale European Business Services(SG EBS), Veeam Software, Medicover, Harman, Arctic, Genpact, Bertrandt Bucharest, Siemens etc.
Pentru persoanele care nu au reușit să ajungă la ediția din București, oportunitățile de carieră continuă online în următoarea ediție Angajatori de TOP Virtual, pe www.hipo.ro, care se va desfășura în perioada 4-24 noiembrie. Candidații pot participa gratuit la Angajatori de TOP Virtual, aceștia trebuie să își creeze un cont sau să își actualizeze CV-ul pe www.hipo.ro, iar ulterior vor putea vizita standurile online ale companiilor, pot vizualiza joburile disponibile şi cerinţele solicitate de angajatori, respectiv pot aplica la joburi şi se pot înscrie la seminarii online (webinarii).