Cei mai doriţi angajatori din România, potrivit Catalyst Solutions
Studiul “Cei mai doriţi angajatori”, care măsoară gradul de atractivitate a brand-urilor de angajatori şi aşteptările pe care tinerii le au de la aceştia, arată că jumătate dintre primele 10 companii din clasament sunt giganți IT: Oracle, Google, Microsoft, IBM, HP. Pe lângă aceștia, poziții superioare au obținut companii din domeniul automotive – Continental- și energie – OMV Petrom. În top 20 au intrat și Renault România, P&G, BCR, EY România și Deloitte.
TOP 20 Cei mai doriţi angajatori din România
1. Oracle
2. Google
3. Microsoft
4. IBM
5. Continental
6. OMV Petrom
7. KPMG
8. Vodafone
9. HP
10. Coca-Cola România
11. Renault România
12. Orange
13. P&G
14. EY România
15. BCR
16. Accenture
17. Deloitte
18. Hella
19. Facebook
20. Amazon
Se constată însă diferențe în funcție de orașe. De exemplu, la Timișoara pe primul loc în clasament se află Continental, urmat de Hella și Microsoft, în timp ce la Cluj-Napoca pe primele locuri sunt Google, Emerson și Endava.
Studiul mai arată că, în ultimii cinci ani, domeniul IT&C a devenit tot mai atractiv pentru respondenții cu background economic, nu numai printre cei cu pregătire tehnică. „Acest lucru se datorează nivelului salarial din această industrie, diversităţii şi numărului mare de poziţii deschise, precum şi imaginii pe care companiile cu profil IT şi-au construit-o în piaţă. Ele se poziţionează că având un mediul de lucru prietenos, informal şi oferă numeroase spaţii şi activităţi de recreere”, spun realizatorii studiului. În schimb, angajații nu mai sunt la fel de interesați ca înainte să se angajeze în bănci. „Domeniul bancar pierde din popularite, iar companiile din acest sector de activitate ar trebui să îşi regândească strategia de comunicare a brandului de angajator pentru a-şi asigura în continuare talentele de care organizaţia are nevoie”.
În 2016, cei mai mulți tineri cu backgroud economic, mai precis 36%, își doresc să lucreze în Accounting / Audit (față de 30% în 2015 și 34% în 2011), 32% în Media / Marketing / Advertising / Market Research (față de 27% în 2015 și 31% în 2011), iar 28% în Banking / Financial Services / Insurance (față de 32% în 2015 și 47% în 2011). Tot 28% își doresc să aibă un job în Consulting (Management, Strategy) sau IT&C.
În cazul candidaților cu pregătire tehnică, pe primul loc se află IT / ITO cu 63% (față de 57% în 2015 și 50% în 2011), urmat de Automotive- 16% și Telecomunicații -16%.
Unde și de unde s-ar reloca angajații
Catalyst Solutions a realizat și un top al oraşelor în funcție de numărul respondenţilor dispuşi să se relocheze. Pe primul loc se află Târgu Mureș, cu un procent de 47% de angajați dispuși să se relocheze, urmat de Ploiești cu 43% și Craiova, Galați și Sibiu, toate cu 39%. Din Cluj-Napoca doar 27% s-ar reloca, din Timișoara- 29%, iar din București- 31%.
„Interesul pentru relocarea în străinătate rămâne pe locul întâi în topul preferinţelor respondenților, chiar dacă prezintă o uşoară scădere faţă de anul trecut. Următoarele destinaţii în care respondenţii s-ar reloca sunt principalele oraşe din ţară, mai atractive totuşi pentru candidaţii cu background tehnic: Cluj-Napoca este un important centru IT, al doilea că număr de companii în acest sector după Bucureşti, iar în Braşov şi Timișoare sunt prezente numeroase unităţi de producţie”, precizează autorii studiului.
Companiile cu cel mai plăcut mediu de lucru
Participanții la studiu au fost invitați să aleagă și companiile cu cel mai plăcut mediu de lucru, iar clasamentul realizat nu diferă mult de clasamentul general al celor mai doriți angajatori. Google este în acest caz pe primul lor, urmat de Oracle și Continental.
Top 10 companii cu cel mai plăcut mediu de lucru
1. Google
2. Oracle
3. Continental
4. Microsoft
5. IBM
6. HP
7. KPMG
8. Orange
9. Vodafone
10. Coca-Cola România
„Nevoile angajaţilor în ceea ce priveşte spaţiul şi mediul de lucru s-au schimbat destul de mult în ultimii ani, în principal datorită evoluţiei tehnologice. Pentru a ţine pasul cu aceste schimbări, companiile au început să investească în crearea de spaţii de lucru versatile, care corespund ritmului alert în care ne desfăşurăm activitatea şi ne permit să comunicăm mai eficient, să fim mai productivi şi mai eficienţi. Acele companii care au introdus dinamica şi felul în care arată mediul de lucru pe lista priorităţilor au reuşit să şi atragă atenţia candidaţilor”, se mai arată în studiu.
Pentru realizarea celei de-a 11-a ediții a studiului “Cei mai doriţi angajatori” au fost colectate date, prin intermediul unui chestionar online, în perioada martie – mai, de la 10.982 de respondenţi, dintre care 4.370 cu background educaţional de business, 4.840 – Tech (IT & Engineering), iar 1.772 din Social Sciences.