Companiile continuă să caute oameni – angajatorii din retail, financiar, sănătate și digital, cei mai activi în luna martie
Piața muncii a trecut printr-o schimbare bruscă în ultima lună, iar efectele acestei schimbări au fost resimțite fără întârziere atât de angajatori, cât și de candidați. Deși o parte dintre companii a decis să amâne atragerea de noi candidați pentru momentul în care România va depăși punctul critic al epidemiei de coronavirus, sunt și domenii în care activitatea a crescut exponențial în această perioadă. Pentru a face față numărului mare de comenzi, a fost nevoie de extinderea echipelor, motiv pentru care, în ultima lună, au fost domenii care au angajat mai mult decât în mod normal.
Cel mai mare angajator al momentului este retailul, domeniu care, în mod tradițional, scotea în piață cele mai multe poziții pentru candidați. Pedala de accelerație rămâne apăsată inclusiv acum, în condițiile în care lanțurile de magazine funcționează în continuare și vor rămâne deschise și în perioada următoare.
Clinicile medicale private și producătorii de medicamente și echipamente farmaceutice reprezintă alte segmente de angajatori care au acum nevoie de un număr considerabil de candidați. Nevoia de medicamente și de echipamente medicale a explodat. Cererea este foarte mare, iar jucătorii din această industrie au nevoie de mărirea echipelor pentru a face față volumului de muncă uriaș.
”Nu mai departe de acum o lună, angajații începeau să fie din ce în ce mai îngrijorați cu privire la siguranța locurilor lor de muncă, însă evoluția ultimelor săptămâni ne arată că, din fericire, piața angajărilor rămâne activă. Sunt, într-adevăr, domenii și companii care au redus sau chiar au stopat angajările, dar și zone în care este nevoie de suplimentarea numărului de angajați. Încă apar joburi noi în fiecare zi”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
O cerere mare în piață se înregistrează și pentru specialiștii din domeniul financiar. Pentru aceștia este acum disponibil un număr crescut de joburi, nu doar în sectorul bancar, cât și în departamentele financiar-contabile ale unor companii din industria energetică sau BPO.
Și candidații cu experiență în domeniul digital sunt în vizorul angajatorilor, cu atât mai mult cu cât aceștia pot lucra și remote. ”Vestea bună pentru companii este că, în ultimii doi ani, au apărut tot mai mulți candidați cu competențe crescute în zona digitală. Asta pentru că, în viziunea lor, așa cum ne arată un sondaj derulat anul trecut de eJobs, abilitățile digitale vor fi printre cele mai cerute în următorii ani. Din acest motiv, mulți au investit în cursuri și traininguri de specializare în această direcție”, a completat Bogdan Badea.
În acest moment, aproximatov 19.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe platforma de job-uri.