Comunicarea eficientă: exercițiu pentru un interviu de angajare

Interviul are 30 de minute. Am 30 de minute după care persoana din fața mea va traduce în succes sau în eșec interacțiunea cu mine. Am emoții și le accept, pentru că știu că sunt pregătit, dar în același timp intru într-un necunoscut.

Pun mâna pe telefon să mai arunc un ochi la pagina de Facebook a companiei angajatoare. Am văzut că au lunar un eveniment prin care donează haine. Motivul pentru care nu am mai mult de 5 cămăși este că îmi place să donez hainele pe care nu le mai port. Am găsit un punct comun în care valorile mele și ale angajatorului coincid. Mă interesează evoluția companiei așa că citesc știri din mediul online care mă pot pune în temă cu modul lor de lucru și activitățile lor. Știu că în discuția față în față aceste informații fac diferența în mintea angajatorului între o persoană care își dă interesul și o persoană care a aplicat doar ca să mai bifeze un interviu.

Iau una dintre cămăși și mă îmbrac smart casual. Am încercat mai multe stiluri, dar în acesta mă simt cel mai confortabil. Nu vrea să mă îmbrac prea formal, nici prea sport, nu vreau să fiu întrebat dacă am venit la un meci de fotbal.

Sigur o să mă întrebe despre mine. Mă gândesc pe drum ce poveste aș putea spune care să-mi pună în evidență calitățile, dar să și fiu eu însumi. Mi-am pregătit o prezentare care în două minute descrie, pe scurt, cine sunt, pregătirea profesională și academică și obiectivul meu în carieră. Ajung cu 15 minute înainte. Aceste minute îmi permit să evaluez locul unde aș putea în viitor să lucrez. Îmi fac un mic rezumat în minte: Am ajuns ușor? Este suficient de luminat? Dacă cer un pahar cu apă cum va fi primită cererea mea? Primesc acel pahar cu apă. Știu că voi avea nevoie de el în timpul interviului pentru a-mi menține gâtul hidratat.

Zâmbesc. Asta îmi dă curaj. Chiar dacă port mască, știu că se vede pentru că am citit că un zâmbet adevărat se vede în colțurile ochilor, labă de gâscă îi zice. Zâmbesc pentru că înainte să deschid ușa sălii de așteptare mă privesc în minte din third person (din afară). Ce mișto că fac asta, îmi zic, am fost selectat pentru jobul pe care mi-l doream din facultate și acum am o șansă să arăt ce știu și ce pot. Imaginile mentale funcționează pentru profesioniștii din multe domenii, inclusiv atleți. Mă văd intrând cu energie și încredere. Și așa se și întâmplă.

Se deschide ușa. Intră intervievatorul.

Mă duc spre el. Dat fiind contextul pandemic întind pumnul pentru a-l saluta, îmi răspunde la gest. Faptul că eu am inițiat acest salut mi-a dat încredere, simt că și eu dețin controlul aici. Merg în același pas cu el. Nu vreau să pară că sunt prea grăbit, asta ar transmite că nu mă simt confortabil și că vreau să se termine mai repede interacțiunea.

Începem să vorbim. Știu că interviul nu este un interogatoriu, ci o conversație. Îi ascult cadența cuvintelor și ritmul vocii. Îmi povestește despre companie. Sunt bucuros că mi-am pregătit o listă cu întrebări. Am învățat că o cale pentru a crea o conexiune cu o persoană este aceea de a îi oglindi limbajul paraverbal și nonverbal. Înțeleg că un mare avantaj vine din capacitatea de a asculta activ. Ascult urmărindu-i firul ideilor și reacționez pe măsura dinamicii cuvintelor sale. Când pun o întrebare sau răspund am un limbaj adaptat.

Citește articolul integral pe Revista Psychologies

foto: www.shutterstock.com