Criza pe piaţa muncii nu mai e o legendă. Hotelierii vor forță de muncă din Asia
„Probabil că la anul vom avea probleme şi mai mari decât am avut anul acesta. Am propus domnului ministru înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să se ocupe de aducerea forţei de muncă din afară, aşa cum noi am exportat, exportăm sau avem patru milioane de români afară, probabil sunt zone în lume, şi mă refer la Asia, unde mulţi îşi doresc să vină să lucreze în România, unde salariile pe care le oferim noi sunt mai mari decât au ei acolo”, a afirmat Nicolae Bucovală Prim-vicepreședinte Federației Patronale Turism România și președintele Asociației Patronale Mamaia, potrivit news.ro.
Alte soluții propuse de patronate ar mai fi reducerea costurilor pe muncă sau înființarea de centre de pregătire profesională, asta în cazul în care ar avea cine să participe la ele.