Cum să recunoşti un angajat excepţional
Potrivit studiului, 78% dintre lideri spun că tipul de personalitate este trăsătura care îi diferenţiază pe angajaţii de succes de ceilalţi. 53% dintre lideri cred că cea mai importantă este adaptarea la cultura organizaţională şi doar 39% pun în prim plan abilităţile.
Problema este că atunci când liderii spun “personalitate” nu înţeleg exact la ce se referă. Personalitatea constă într-un set de atribute prin care o persoană este fie integrată într-un anumit grup, fie este diferenţiată. Cert este că personalitatea reiese din comportamentul fiecărui individ pe care-l adoptă în anumite situaţii.
Personalitatea nu trebuie confundată cu intelectul (IQ) sau cu inteligenţa emoţională pentru că sunt lucruri total diferite. Este posibil ca liderii din studiu să fi făcut o confuzie între termeni. Calităţile pe care le menţionează liderii sunt greşit interpretate aşa cum este şi inteligenţa emoţională. Iar spre deosebire de personalitate, care nu poate fi schimbată, inteligenţa emoţională se poate îmbunătăţi.
Acestea sunt seturile de abilităţi pe care un lider trebuie să le identifice la un angajat excepţional:
1. Este dispus să-şi întârzie recompensa.
O expresie pe care angajatul excepţional n-o foloseşte: “Această sarcină nu se află printre atribuţiile mele.” Angajaţii excepţionali îşi asumă responsabilităţi şi sarcini din afara listei privind descrierea postului.
Acest angajat nu aşteaptă să fie recompensat la începutul unei sarcini, ci se preocupă să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile fiind conştient că, mai devreme sau mai târziu, va fi recompensat.
2. Tolerează conflictele.
Angajatul excepţional nu este conflictual dar nici nu fuge de conflicte. El este în stare să-şi menţină calmul şi logica discursului în timp ce-şi expune punctul de vedere. Este capabil să reziste la atacuri personale, tocmai pentru a-şi realiza obiectivele.
3. Se concentrează.
Angajatul excepţional înţelege principiul: Pilotează avionul! El nu este distras de problemele din jur şi de colegii morocănoşi. Poate face diferenţa între problemele reale şi zgomotul de fond inutil pe care îl fac ceilalţi. Oricum ar fi, el este concetrat pe lucrurile importante.
4. Îşi controlează cu succes ego-ul.
Angajatul excepţional are ego, dar este capabil să recunoască atunci când greşeşte şi chiar să facă lucrurile într-un mod diferit. Fie pentru că această cale aleasă este mai potrivită, fie pentru a menţine armonia în echipă.
5. Recunoaşte o problemă şi încearcă s-o rezolve.
Angajatul excepţional nu fuge de probleme. N-o să regăsiţi în vocabularul lui expresia: “Dar aşa este dintotdeauna!” El vede problemele ca pe nişte situaţii cărora le găseşte soluţii imediate.
6. Nu este niciodată satisfăcut.
Angajatul excepţional consideră că niciodată nu este suficient de bun, atunci când vine vorba despre dezvoltarea personală. Indiferent de cât de bine merg lucrurile, este concentrat spre o perfecţionare continuă.
7. Neutralizează oamenii toxici.
Confruntarea cu o persoană dificilă este un lucru frustrant şi extenuant. Angajatul excepţional face faţă bine interacţiunilor cu persoanele toxice, fără a se implica emoţional. Atunci când este nevoit să se confrunte cu aceste persoane abordează situaţia raţional. Îşi identifică propriile emoţii şi nu îşi permite să lase la suprafaţă furia şi frustrările.
Aşadar, ţineţi minte că anumite abilităţi, experienţa sau diplomele sunt lucruri care contează la un loc de muncă, dar nu vă fac excepţionali!