De ce noua generație din România nu produce lideri
Eugen Papadima – psiholog, psihoterapeut și psihanalist român – consideră că, la fel ca celelalte domenii ale vieții sociale, leadershipul este afectat puternic de schimbarea percepției oamenilor față de etică. „Această criză de valori e provocată îndeosebi de evoluția cultural morală a speciei umane. Se trece de la morala absolută la morala de «câmp», una conjuncturală, pragmatică”, afirmă el.
Radu Rizeanu – psiholog clinician specialist și psihoterapeut în psihoterapie integrativă – punctează cauzele specifice ale absenței liderilor de calitate: „Lipsa de experiență și de responsabilitate, precum și o serie interminabilă de frici sunt principalele motive pentru care avem de-a face cu această criză de lideri.” El menționează temeri uzuale în secolul nostru, precum cea de eșec, de etichetare, de a cădea în derizoriu, de a-și asuma riscuri, de a fi marginalizat ori de a vorbi în public.
Teama de a fi lider
„Această teamă ține de cauze sociale, conjuncturale, dar și de particularități psihologice individuale, precum lipsa de încredere în sine sau de anxietatea socială, care poate fi nativă sau dobândită”, explică Eugen Papadima frica de leadership. Dar nu orice teamă este nocivă, adaugă psihanalistul. „Spre exemplu, «tracul de dinaintea performării» – care este un anumit nivel de teamă – nu este neapărat un semn rău.”
CITEȘTE ȘI: Ce ne motivează la muncă mai mult decât banii? Răspunsurile unui cunoscut economist american
Radu Rizeanu tratează diferit teama de a fi lider: „O să îți dau un citat celebru care aparține lui Seneca: «Nu avem curaj nu pentru că lucrurile sunt dificile, ci ele sunt dificile pentru că noi nu avem curaj.»” El susține că motivul pentru care numeroși oameni au o teamă nejustificată de a-și asuma rolul de lideri este, de cele mai multe ori, legat de anumite experiențe din perioada în care erau mici. „Majoritatea celor care nu sunt capabili să-și asume poziții de conducere nu au fost încurajați suficient în copilărie să-și exprime opiniile și nici aprobați atunci când au făcut-o”, adaugă Rizeanu.
Din această cauză, genul acesta de persoane suferă mai târziu, în viețile de adulți. „Acești oameni devin la maturitate timizi, temători, lipsiți de încredere în forțele proprii și în capacitatea lor de a reuși în viață”, mai spune psihoterapeutul. Rizeanu adaugă că teama de a fi lider, determinată adesea de faptul că o asemenea poziție presupune expunere publică și critici din partea celor din jur, poate fi tratată. „Există diverse tehnici de psihoterapie – precum expunerea, trainingul asertiv sau metode specifice de relaxare – care au rolul de a diminua sentimentul acesta de teamă”, completează el.
Liderul temător
Există situații în care o persoană, chiar dacă a avut dintotdeauna o anxietate față de rolul de lider, ajunge într-o poziție de conducere. Dar ce efecte are asta pentru organizația din care face parte? Eugen Papadima spune că performanța unui asemenea lider depinde mult de cauza acestei temeri. „Când persoana ajunsă lider are motive realiste – adică lipsa de aptitudini și de motivație – rezultatele n-au cum să fie prea bune. Organizația respectivă va fi reticentă față de acest lider «fabricat», iar acesta va ajunge să fie concurat de mai mulți lideri informali. Invariabil, această situație va avea consecințe negative pentru funcționarea întregii structuri instituționale”, remarcă psihanalistul.
Radu Rizeanu afirmă că, în acest caz, esențial este gradul de implicare al liderului în munca pe care o desfășoară. „Dacă el depune multe eforturi susținute pentru a face față poziției, cu toate că se teme, rezultatele vor fi favorabile. De reținut însă că, într-o primă fază, efortul liderului temător va fi unul imens.”
„În schimb, multe persoane temătoare nu se implică îndeajuns, pornind de la ideea că oricum nu vor avea succes în noul rol. Evident, vor avea ocazia să-și confirme părerea proastă despre ei”, adaugă Rizeanu. În aceste circumstanțe, e de așteptat că acești oameni vor obține rezultate slabe, care vor duce la renunțarea la poziția de lider: fie din proprie inițiativă, fie la cea a organizației.
Liderul nativ vs liderul învățat
„Se spune că liderii prezintă calități înnăscute, dar există și dovezi care afirmă contrariul. Ca să înțelegem dacă este așa sau nu, putem să vedem ce trăsături ar trebui să aibă un lider”, spune psihoterapeutul.
Un bun lider trebuie să aibă în bagajul său o serie de calități, unele dintre ele native, altele care pot fi dobândite, consideră Radu Rizeanu. „El trebuie să fie carismatic, vizionar și anticipativ, calități cu care te naști. Dar, în același timp, trebuie să vadă lucrurile așa cum sunt, să aibă aptitudini strategice de detaliu, să fie competent profesional, perseverent, tenace, curajos, practic, pozitiv, înțelegător și accesibil. În plus, trebuie să înțeleagă importanța colaborării pentru luarea deciziilor, să aibă puterea să ia aceste hotărâri, dar să nu ignore critica.“
Astfel, dacă nu ești înzestrat cu acele calități native, poți să compensezi prin implicare și învățare, consideră Radu Rizeanu. „Un lider bun va avea cunoștințe acumulate numai prin învățare, abilități repetate prin practică, putere de decizie – care poate fi moștenită, dar mai ales perfecționată prin practică , comunicare – care, de asemenea, are o latură înnăscută, însă poate fi perfecționată –, precum și respect – care poate fi învățat”, explică el.
Eugen Papadima crede că un lider bun depinde și de natura, și dinamica grupului pe care-l conduce. Astfel, există mai multe tipuri de lideri, fiecare potrivit pentru un anumit gen de persoane care compun grupul. „Desigur, există calități generale pe care un lider e indicat să le aibă. Inteligență – atât concretă, cât și abstractă sau emoțională –,
un grad adecvat, dar realist de încredere în sine, precum și o motivație personală puternică – uneori chiar cu ușoare nuanțe patologice”, consideră psihanalistul.
El vorbește și despre necesitatea liderilor experimentați, care urmează să se retragă din viața profesională, de a-și pregăti înlocuitorii. E de părere că această pregătire ține foarte mult de o bună selecție inițială, pentru că partea nativă are un rol covârșitor. „Creativitatea, inițiativa, autonomia, dar și sociabilitatea sunt decisive pentru evoluția unui lider. E ca în artă sau în sport. Cred că în lipsa unei selecții competente este complicat să «fabrici» un lider bun, autentic.”
Succesul fără efort produce lideri falși
Când vine vorba despre schimbul de generații în leadership, psihoterapeutul Radu Rizeanu are o explicație solidă pentru criza existentă: „În prezent, orice absolvent de facultate vrea să devină direct manager într-o multinațională, cu un salariu de mii de euro, sau să-și deschidă repede propria afacere de succes, fără să aibă însă nicio experiență în acest sens. Prin urmare, cred că nu teama de succes a tinerilor a dus la această secetă de lideri, ci mai degrabă dorința lor de succes imediat, fără a depune prea multe eforturi. Iar asta doar pentru că în mass-media se promovează succesul.”
O altă cauză pentru faptul că apar tot mai puțini lideri adevărați este lipsa de responsabilitate, tot mai scăzută la nivelul întregii societăți. Eugen Papadima se întoarce puțin în timp, ca să identifice sursa acestei lipse de responsabilități a românilor: „De la sintagma totalitară «E interzis să faci tot ce nu este obligatoriu!» s-a trecut direct la «Tot ce nu e interzis de lege este permis». Libertatea fără responsabilitate reprezintă un pericol social și individual. Evident, ea are efecte negative asupra funcționării unui lider.”
De altfel, Radu Rizeanu observă că, în trecut, se parcurgeau mai multe etape până la statutul de lider, dar, în același timp, nu existau prea multe posibilități pentru cei tineri. „La generațiile anterioare succesul venea după ani întregi de muncă perseverentă. Nu se promovau tineri în posturile-cheie și nu exista nici posibilitatea ca aceștia să-și deschidă afaceri încă de pe băncile școlii”, încheie psihoterapeutul.
Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.