Halloween. Pentru cel puțin 10.000 de euro românii ar fi dispuși să accepte un „job de groază”
36,9% dintre respondenți nu ar accepta astfel de joburi înspăimântătoare pentru nimic în lume, în timp ce alții se mulțumesc însă și cu mai puțin, 7,7% spunând că ar accepta un job de care le este teamă pentru un salariu cuprins între 5.000 și 10.000 de euro, iar restul de aproape 3% ar încerca și pentru mai puțin de 5.000 de euro.
Joburile care bagă în sperieți mai mult de un sfert dintre respondenți sunt cele de călău și cel de manipulant de cadavre, urmate de cele de bocitoare (12,1%), agent vânzări de organe (8,9%) sau recuperator de înecați (7,3%). Alte meserii pe care românii nu le-ar face nici „morți” sunt și cea de gropar, vrăjitor sau vânător de fantome ori vrăjitoare.
Cu toate acestea, nu la fel de mulți se tem să se costumeze la birou de Halloween. Aproximativ 3 din 10 respondenți spun că sărbătoresc anul acesta Halloween la birou cu prăjituri, dovleci sculptați și costume trăznite.
De Halloween, angajaților români le-ar plăcea să-și vadă șeful costumat în zână/zân (15,8%), unicorn (12,3%), supererou (12,3%), Lady Gaga (11,4%), Cenușăreasa (9,6%), spânzurat (9,6%), bostan (9,1%), zmeu (5,3%), zombie (4,6%), bețiv (4,4%), Darth Vader (4,1%), Drac (3,9%) sau Călău (3,6%).