Împlinirea în carieră descrește și crește în forma literei U
Orice profesionist se poate confrunta cu o criză în viața profesională, chiar și atunci când ocupă poziții de invidiat pe piața muncii. Și, în mod paradoxal poate, cu cât slujba este la un nivel mai înalt ierarhic, mai complexă și cu prestigiu, frământările celor care o traversează sunt mai mari. De aceea, practicienii în domeniul resurselor umane și specialiștii în coaching studiază cauzele crizei de la mijlocul carierei și caută căi de rezolvare.
Aud din ce în ce mai des, de la cunoștințe ajunse pe la 35-45 de ani, sau de la persoane care, pe la aceeași vârstă, doresc să exploreze posibilitatea unui demers antreprenorial: „Nu mă mai satisface munca mea”; „Nu mă mai pot dezvolta, nu mai pot promova, fac în fiecare zi aceleași lucruri, iar eu pot și îmi doresc mai mult”; „Am intrat într-o rutină care mă obosește. Regulile prea stricte, birocrația și orarul prelungit din corporație îmi seacă energia. Mă simt epuizat, copleșit și nu mai am chef de nimic”; „Nu-mi place locul meu de muncă: simt că nu pot fi autentic, fac prea multe compromisuri”. Nu vorbesc despre aceste lucruri în companie, de teamă să nu fie concediați înainte de a-și găsi alternativa. Să fie bine? De ce se întâmplă așa? De ce nu comunică? Dintr-un sentiment nejustificat de rușine sau teamă ori din cauza unor situații anterioare nefericite, când au existat sancțiuni, ori nu s-a întâmplat nimic, nici rău, dar nici bun?
O SINGURĂ REALITATE, MULTIPLE NEAJUNSURI
Toate cele de mai sus sunt reflectarea unei crize pe care o pot resimți profesioniștii de toate felurile, cei mai mulți între 35 și 45 de ani. Aceasta are cel puțin două cauze: una este legată de carențe ale culturii organizaționale și ale leadershipului din companie, iar o alta ține de persoana respectivă.
Consecințele sunt deosebit de grave. Pe de o parte, pentru angajatori, această criză afectează productivitatea și moralul – atât pe cel al persoanei respective, cât și pe cel al colegilor – prin efectul de propagare. Crește stresul, pot apărea depresii și diferite boli, deci se înregistrează costuri suplimentare. Pe de altă parte, dacă ne gândim la frământările celor în cauză, acestea îi afectează cu siguranță în primul rând pe ei, dar de multe ori afectează familia și comunitatea în care trăiesc.
Orice profesionist se poate confrunta cu o criză în viața profesională, chiar și atunci când ocupă poziții de invidiat pe piața muncii. Și, în mod paradoxal poate, cu cât slujba este la un nivel mai înalt ierarhic, mai complexă și cu prestigiu, frământările celor care o traversează sunt mai mari. Am întâlnit astfel de persoane care aveau remușcări din cauza nemulțumirii lor, se simțeau foarte vinovate și nerecunoscătoare față de norocul profesional pe care-l avuseseră și nu-și puteau găsi echilibrul.
Uneori, trecerea timpului și unele ajustări în modul de a munci pot conduce la regăsirea satisfacției muncii, chiar dacă persoana rămâne în același post. Alteori, după o perioadă de reflecție mai scurtă sau mai lungă și frământări mai mici sau mai mari, cei aflați în criză schimbă postul sau chiar organizația. Sau pornesc pe cont propriu o activitate similară. Sau își schimbă total domeniul de activitate, descoperindu-și, în sfârșit, vocația. În aceste cazuri, situația se rezolvă în mod fericit.
Toate cele de mai sus sunt reflectarea unei crize pe care o pot resimți profesioniștii de toate felurile, cei mai mulți între 35 și 45 de ani. Aceasta are cel puțin două cauze: una este legată de carențe ale culturii organizaționale și ale leadershipului din companie, iar o alta ține de persoana respectivă.
Se întâmplă adesea ca, după această schimbare, cei în cauză să-și găsească adevărata menire, ceea ce-i determină să se simtă pasionați de ceea ce fac și împliniți, cu mult mai mult decât în prima parte a carierei lor. Sunt însă și situații dramatice, nerezolvabile, care duc la epuizare, depresie, dependențe de alcool, droguri etc. și, în final, la grave probleme medicale sau, în situații extreme, la suicid.
De aceea, practicienii în domeniul resurselor umane și specialiștii în coaching studiază cauzele crizei de la mijlocul vârstei profesionale și caută căi de rezolvare.
CUM SE VĂD LUCRURILE DIN CĂRȚI
Studii efectuate de specialiști din SUA, Marea Britanie și Germania (Blanchflower, Oswald, Rauch) pe sute de mii de subiecți din 50 de țări din America și Vestul Europei au demonstrat că această criză de carieră, legată de vârstă, începe odată cu decada a patra a vieții. Până atunci, mulți tineri sunt extrem de optimiști, muncesc pe rupte pentru a se dezvolta și a promova, pentru a acumula bunăstare și statut social, sunt încrezători că nimic nu-i poate împiedica să obțină tot ceea ce-și doresc. Și, de multe ori, în goana pentru a se realiza, nu au timp să afle ce-și doresc și, de fapt, cine sunt cu adevărat. Țintesc profesiile cele mai căutate, apoi posturile cele mai invidiate, în companiile cele mai prestigioase, care oferă cele mai bune pachete salariale. La fel și în antreprenoriat, înființează companii în domeniile cu cele mai multe oportunități, care pot aduce cifre impresionante. Când avansează în vârstă, își dau seama adesea că lucrurile nu stau chiar așa cum au planificat, chiar dacă unii dintre ei au atins un statut și un confort financiar satisfăcătoare sau chiar foarte bune. Satisfacția profesională scade până la dispariție, ca și când ar aluneca pe curba descendentă a literei U, până în partea cea mai de jos a acesteia. Aspirațiile neîmplinite ies la suprafață, apar întrebările care trebuiau puse demult: cine sunt?, ce-mi place?, ce valori am?, ce-mi doresc de fapt de la profesia mea? Ele sunt urmate de frământările și repoziționările de care vorbeam înainte. Unii se pierd dureros, iar depresiile au devenit una dintre cauzele principale ale bolilor și deceselor la nivel global. Cei care se regăsesc, însă, parcurg panta ascendentă a aceleiași litere U și își regăsesc echilibrul și mulțumirea. Statistic vorbind, criza profesională de la mijlocul vieții se rezolvă pe la sfârșitul celei de-a cincea decade, când, pe de o parte, problemele sunt rezolvate, pe de altă parte, creierul a învățat, conform specialiștilor în neuroștiințe, să nu mai regrete fiecare șansă pierdută.
CUM SE VĂD LUCRURILE ÎN REALITATE
Dacă lucrurile stau așa, înseamnă că această perioadă nu trebuie privită ca fiind o criză și nu trebuie traversată cu rușine, în solitudine, ci dimpotrivă, ca o șansă de analiză și conștientizare a nemulțumirilor și dorințelor, de schimbare și dezvoltare. Este rezultatul unui proces normal, de maturizare mentală și emoțională, în urma căruia nevoile nu mai sunt aceleași cu cele din momentul alegerii unei anumite forme de educație sau a unui anumit loc de muncă. Această evoluție face ca o anumită situație să nu se mai potrivească. Dacă traversăm o criză, aceasta nu trebuie ascunsă, ba dimpotrivă, comunicarea e esențială în procesul de schimbare care are loc. Eu recomand lucrul cu coachi specializați în tranziția profesională, cu mentori sau chiar psihoterapeuți care pot ghida în depistarea valorilor, obiectivelor misiunii, a punctelor tari și de îmbunătățit, dar și a oportunităților din acel moment, care de multe ori sunt altele decât cele de cu ani în urmă. În acest proces e necesar să fie implicate și alte persoane. Uneori poate fi chiar șeful cel cu care se discută despre schimbări necesare la locul de muncă, dacă nu e prea târziu și decizia de părăsire a organizației nu a fost luată. Și neapărat familia, care trebuie să susțină această perioadă de căutări, cel puțin din punct de vedere moral, dacă nu și material.
Companiile, interesate în a-și menține talentele productive, au și ele responsabilitățile lor: să creeze o cultură propice discutării și rezolvării nemulțumirilor apărute la mijlocul carierei, să acorde sprijin în procesul de reorientare, în general să fie preocupate de reducerea pe cât posibil a stresului.
Criza profesională de la mijlocul vieții se rezolvă pe la sfârșitul celei de-a cincea decade, când, pe de o parte, problemele sunt rezolvate, pe de altă parte, creierul a învățat, conform specialiștilor în neuroștiințe, să nu mai regrete fiecare șansă pierdută.
Articol preluat din numărul 252/noiembrie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.
