Industriile de nișă se confruntă cu un deficit de personal calificat din ce în ce mai ridicat
Timp de trei ani, compania va fi un partener strategic educațional și va oferi resursele umane și financiare pentru a organiza formarea practică a celor 28 de elevi, în timp ce autoritățile educaționale vor fi răspunzătoare pentru formarea teoretică a acestora. Tinerii se vor pregăti pentru meseriile Operator în industria băuturilor și Operator în industria alimentară.
“Credem că o carieră de succes pornește de pe băncile școlii, atunci când teoria aprofundată se împletește cu practica. Deoarece resimțim lipsa profesioniștilor în industria în care activăm, Alexandrion Group se implică activ în susținerea învățământului dual începând cu anul acesta. Astfel, compania a decis să sponsorizeze o clasă specială, să încheie contracte de muncă cu cei mai merituoși dintre cei 28 de elevi și să le ofere astfel posibilitatea de a pătrunde cu succes pe piața muncii dar și de a-și continua pregătirea profesională“, declară Nawaf Salameh, CEO Alexandrion Group.
“Deficitul de personal calificat este una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în cazul industriei în care compania activează. Datorită extinderii și dezvoltării business-ului de pe piața locală și internațională, ne dorim angajați bine pregătiți, care să se alinieze obiectivelor, valorilor și misiunii companiei și să aducă plus valoare prin expertiza lor. Din păcate, alegerea liceelor teoretice în defavoarea școlilor profesionale a condus la dispariția de pe piața muncii a profesioniștilor în acest domeniu“, susține Ana- Maria Ilie, HR Manager Alexandrion Group.
Părinții elevilor au putut afla toate detaliile legate de clasa duală pe 19 aprilie, în cadrul Zilei Porților Deschise, susținute de Colegiul Agricol “Gheorghe Ionescu-Sisești” din Valea Călugărească.