Institutul european de statistică: Date privind costul orar cu forța de muncă
Institutul european de statistică a publicat datele privind costul orar cu forța de muncă. În România, câștigul salarial mediu este de 5,5 euro pe oră. Potrivit RFI, dacă înmulțim salariul pe oră cu 160 de ore pe lună și cu un curs mediu euro-leu ajungem la un salariu brut de aproximativ 4.000 lei. Ceea ce este aproape de statistica din România care a raportat că, în ianuarie 2018, salariul mediu brut era de 4.143 lei.
Prima observație este legată de diferența dintre România și media Uniunii Europene. Este un indicator pe care ne-am obișnuit să îl utilizăm pentru comparații. Astfel, media Uniunii Europene este de 23 euro pe oră, adică de patru ori mai mult decât în economia românească.
Anul trecut, țările cu cele mai mari creșteri au fost România cu 14%, Bulgaria, cu 12% și Ungaria cu 8,6%. Ceea ce merită remarcat în cazul României este că, în anul 2017, în sectorul privat, creșterile au fost cu 12%, în timp ce în administrație creșterea salarială medie brută a fost cu 30%.
Există, de asemenea, în Europa, vârfuri, în materie de salarii și state aflate în subsolul clasamentului. Pe primele locuri se află Luxemburg, Danemarca și Belgia. De exemplu, în Luxemburg se câștigă în medie 43,8 euro pe oră, adică aproape cât încasează un salariat român într-o zi. La polul opus, câștigurile salariale cele mai mici, sub 10 euro pe oră, se găsesc în Bulgaria (5,1 euro), Polonia (6,3 euro), Ungaria (7,6 euro) sau Lituania (8,4 euro pe oră).
Față de anul 2007, toate statele europene au înregistrat creșteri ale salariilor pe oră, cu excepția Greciei, unde a scăzut de la 12 la 11 euro, și a Marii Britanii unde scăderea a fost de la 27 la 25,5 euro pe oră.
Anul trecut, țările cu cele mai mari creșteri au fost România cu 14%, Bulgaria, cu 12% și Ungaria cu 8,6%. Ceea ce merită remarcat în cazul României este că, în anul 2017, în sectorul privat, creșterile au fost cu 12%, în timp ce în administrație creșterea salarială medie brută a fost cu 30%.
“De ce întreaga regiune-Bulgaria, România, Ungaria, Polonia-formează țările europene cu cele mai mici salarii? Pentru că aici s-au concentrat industriile cu valoare adăugată mica”, se mai precizează în analiza RFI.