Iulian Trandafir: Meseria te alege. Motivația pentru muncă vine din mai multe direcții (VII)
Despre felul în care muncesc românii se vorbește mai mult la extreme. Fie în registrul derizoriu al bancurilor cu Dorel, fie legitimând cultul muncii de mântuială ori al lenei din folclorul comunist „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim“. Sau, și mai trist, al fușerelii descurcărețe care inundă rețelele sociale.
Cum am ajuns de la asumarea cinstită a muncii din proverbele „Munca e brățară de aur“ și „Ai carte, ai parte“ la „Lasă, că merge și așa!“? Dar, mai ales, ce se află între cele două extreme ale felului în care românii muncesc? Ce îi (de)motivează, ce îi face să caute altceva, ce îi trimite pe alte meleaguri, ce îi aduce înapoi?
Între burnout și cut-off, cele două polarități care trezesc mereu interesul, vrem să dezbatem care sunt problemele cu care se confruntă angajatorii și angajații din România, cum facem saltul de la angajat la antreprenor, cum integrăm mentalitățile generațiilor care se întâlnesc acum în piața muncii, cum își recalibrează organizațiile politica de resurse umane și cum se transformă pentru a face parte din economia digitală.
Am invitat sociologi, psihologi, antreprenori, manageri, jurnaliști cu care să dezbatem felul în care comunismul a amprentat atitudinea față de muncă a românilor și de ce românii care lucrează în străinătate se aliniază mult mai ușor la normele și regulile de acolo, în timp ce în țară există tendința de a eluda cât mai mult sistemul.
Am pornit de la câteva sondaje care dezbat noile fenomene sociale legate de migrația forței de muncă, criza acută de forță de muncă, timpul mediu petrecut la job, munca la distanță și felul în care echilibrăm timpul liber cu cel dedicat profesiei.
Al șaptelea invitat din această serie este Iulian Trandafir – CEO Farmexpert, companie farmaceutică pe care o reprezintă de peste 20 de ani.
Trebuie să ne adaptăm la piața muncii și la stilul de viață al celor născuți cu smartphone-ul și tableta în mână
În compania pe care o conduc, vârsta medie a angajaților este in jurul a 35 de ani, ceea ce înseamnă că mulți dintre colegii noștri nici nu-și aduc aminte de perioada comunismului. Cei care am trăit suficienți ani in comunism încât să ne aducem aminte de acea perioadă vedem mai bine diferențele și în special oportunitățile pe care ni le-a oferit istoria la momentul potrivit. Generația celor care au acum peste 40-45 ani a prins anii ’90 cand, deși programul de lucru era de 8 ore, de multe ori ne petreceam și 12 ore la serviciu pentru că puteam construi de la zero, iar idealismul era o stare de fapt.
„Generation gap“
Generațiile tinere sunt mai echilibrate în ceea ce privește raportul viață profesională / viață personală. Accesul la informație este aproape nelimitat, opțiunile sunt, și ele, aproape nelimitate, sunt studii care afirmă că ADN-ul generațiilor tinere nu mai este absolut identic cu cel al generațiilor de acum o sută de ani. În Farmexpert nu apartenența la o generație este criteriul primordial, ci rezultatele, munca în echipă și atitudinea față de ceilalți și față de ce ai de făcut. Avem colegi cu rezultate excepționale de-abia ieșiți de pe băncile școlilor pentru că atitudinea lor este pozitivă, pentru că învață repede de la colegii cu experiență și pentru că vin cu doza aceea de ambiție, specifică tinereții. Nu pot vorbi despre „generation gap“ in cadrul companiei, chiar dacă, inevitabil, există anumite diferențe, dar suntem conștienți că vin alte generații. Românii muncesc mai bine de jumătate din an pentru stat, prin toate taxele și impozitele datorate sistemului. Și primesc cel mai puțin în schimb, dacă ne uităm la sănătate, educație, infrastructură. Și totuși acceptăm, ne resemnăm. De ce? Cred că este vorba despre un cumul de factori. Pe langă ignoranță și nepăsare, este vorba și despre oboseala de a aștepta măsuri fiscale care să incurajeze, în mod real, investițiile.
Sănătatea și educația sunt pilonii cei mai importanți într-o societate, de aici pornește totul, de aceea proiectele noastre de CSR sunt dezvoltate pe aceste două direcții. Nu aș generaliza în privința delăsării la muncă a românilor. Sunt numeroase companii în Romania, unde productivitatea angajaților este cel puțin egală cu, dacă nu mai mare, decât a angajaților din țările Europei vestice. La noi nu există conceptul „timpul trece, leafa merge“ pentru simplul motiv că fiecare angajat are un rol important în indeplinirea obiectivelor companiei.
În mecanismul complex pe care îl are o firmă cu aproape 1200 angajați, dacă un angajat „mimează munca“, acesta generează un efect negativ asupra muncii celorlalți colegi. Am văzut astfel de cazuri, însă ceea ce este interesant și ține cumva de cultura noastră este că acești oameni sunt marginalizați și chiar eliminați de către echipă, mai devreme sau mai târziu. Este un mecanism intern ce s-a dezvoltat din orgoliul celor dedicați companiei, al celor care și-au impus o disciplină a muncii și nu acceptă ca rezultatele lor să aibă de suferit din cauza unor colegi superficiali.
E greu să începi să construiești cu adevărat într-un interval scurt de timp
Până la un anume nivel este normală schimbarea locului de muncă, cel puțin la începutul vieții profesionale, când experimentezi, înveți și te dezvolți. Pentru un tânăr la inceput de carieră este important să descopere moduri diferite de lucru, culturi organizaționale diferite, să afle ce i se potrivește mai bine. Sunt, însă, posturi pentru care recrutăm și unde ne uităm cu atenție la frecvența cu care un candidat și-a schimbat locul de muncă. Dacă într-un interval de 5 ani, o persoană și-a schimbat de 6-7 ori locul de muncă, desigur că ne punem întrebări dacă este candidatul potrivit pentru noi. E greu să începi să construiești cu adevărat într-un interval scurt de timp pentru că ai nevoie de cel puțin câteva săptămani doar să înțelegi modul de lucru, organizația, uneori industria, ori dacă tot schimbi locul de muncă, nu prea apuci să faci nimic nicăieri.
Triggere motivaționale
Se spune că meseria te alege. Cu siguranță sunt meserii unde trebuie să ai talent sau cu care trebuie să ai cel puțin afinitate. Motivația pentru muncă vine din mai multe direcții: trebuie să-ți placă măcar puțin ceea ce faci, să-ți placă echipa cu care interacționezi zi de zi, să te regăsești în valorile organizației pentru care lucrezi, să ai ocazia să înveți lucruri noi și să te poți dezvolta și, nu în ultimul rând, să fii plătit corect pentru ceea ce știi să faci.
Citește și:
- Cum mai muncesc românii? (I)
- Marius Bostan: Munca este intrinsec legată de iubirea de aproape, nu de distrugerea aproapelui (II)
- Constantin Gătin: Încerc să fac cât pot din ceea ce am văzut că trebuie făcut (III)
- Mirela Horumba: Munca făcută cu plăcere este, pentru adult, ceea ce jocul este pentru copil (IV)
- Alexandra Cernian: Când pleacă din țară, parcă românii își pun pălăria de respect și tratează lucrurile diferit (V)
- Andreea Roșca: Companiile prețuiesc la angajați altceva decât până acum (VI)
Acest articol este preluat din Revista CARIERE (nr. 254/februarie 2019). Pentru detalii legate de abonare, click AICI!