„Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă” – propunerea ministrului Finanțelor Eugen Teodorovici pentru diaspora
Ministrul Finanțelor vine cu o propunere controversată pentru românii din diaspora. Acesta consideră că ar trebui limitată durata contractului de muncă a românilor într-o țară străină. Propunerea sa este ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată, iar ulterior să își caute de lucru în altă țară, potrivit HotNews. Declarația a fost făcută în timpul unei dezbateri parlamentare.
„Permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”.
Dreptul la liberă circulație este garantat în Uniunea Europeană pentru cetățenii statelor membre. Aceștia pot lucra în orice țară doresc, fără limită de timp.
România va exercita, pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene – una din cele șapte instituții ale Uniunii. Țara noastră face parte din trio-ul de Președinții, care mai include Finlanda și Croația.