Munca românului s-a scumpit de 7 ori mai mult ca media UE, dar tot suntem ieftini comparativ cu restul statelor membre
România a înregistrat în trimestrul patru al anului 2016 cea mai mare creştere a costului orar cu forţa de muncă din UE, de 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Cifra e cu mult peste media europeană de 1,7%, potrivit datelor publicate luni de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro.
În zona euro, costul orar al forţei de muncă a avansat cu 1,6%.
Creşteri mari ale acestor costuri au mai avut loc în Lituania (10,7%), Letonia (8,1%) şi Bulgaria (8%). Scăderi au fost consemnate în Grecia (-0,5%) şi Austria (-0,1%). Desigur, trebuie să avem în vedere ca e vorba de creşteri procentuale.
Principalele două componente ale costurilor forţei de muncă sunt salariile şi costurile non-salariale (anume contribuţiile sociale plătite de angajator).
În zona euro, salariul pe ora lucrată a avansat în ultimul trimestrul al anului 2016 cu 1,6%, iar componenta non-salarială cu 1,5%, comparativ cu intervalul similar din 2015.
La nivelul Uniunii Europene, salariile orare au urcat în aceeaşi perioadă cu 1,8%, iar componenta costurilor non-salariale cu 1,5%.
Dar statistica aceasta mai relevă un lucru interesant: salariile au crescut cu peste 12% în perioada analizată în România, dar şi costurile non-salariale cam cu tot atât. Adică muncitorii sunt mai bine plătiţi, dar şi angajatorii dau mai mulţi bani la stat sub formă de contribuţii care ajung în buzunarul statului.
Reversul medaliei
Tot statisticile UE ne arată însă că România e ţara din UE unde salariaţii sunt plătiţi aproape cel mai prost.
Cele mai recente date Eurostat pe această temă, consultate de Revista CARIERE, sunt aferente anului 2015, când costul orar al forţei de muncă era în ţara noastră de 5 euro. Adică doar atât câştigă un angajat din ţara noastră în 60 de minute.
Depăşim doar Bulgaria, care are o medie de 4,08 euro. La polul opus se află însă Danemarca, cu 41,31 de euro, în timp ce media UE este de 25 de euro, adică de 5 ori mai mare ca în cazul României.