Oportunităţi de carieră pe măsură pentru tinerii cu potenţial, la Top Talents România
Peste 2.000 de studenţi şi proaspăt absolvenţi sunt aşteptaţi să se înscrie până pe 26 aprilie pe www.toptalents.ro. Dintre aceştia, 300 vor fi invitaţi în finala proiectului, în urma unui proces complex de selecţie care include evaluarea CV-ului şi a formularului de aplicare, precum şi o evaluare psihometrică online realizată cu ajutorul testelor Cut-e, cel mai performant instrument de testare online la nivel European.
Eveniment dedicate exclusiv tinerilor talentaţi
Pe parcursul celor două zile, finaliştii vor interacţiona cu patru companii, lideri în industria lor, care recunosc potenţialul şi vor să investească în dezvoltarea lui: BRD Groupe Société Général, Hilti, Kraft Foods și L'Oréal.
“Top Talents este un eveniment organizat sub egida Talent Network, cea mai mare reţea dedicată exclusiv tinerilor talentaţi din România, care îşi propune să identifice modalităţile cele mai potrivite de valorificare a potenţialului profesional. Anul acesta, Top Talents va avea loc în perioada 10-11 mai, iar în urma evaluării aplicanţilor, vor fi selectaţi şi invitaţi 300 de studenţi, masteranzi şi absolvenţi, care îndeplinesc unul dintre criteriile de mai jos: rezultate academice remarcabile, implicare în activităţi extracurriculare sau ONG-uri, expunere internaţională – studii, burse, experienţă profesională sau schimburi culturale” a declarat Alexandra Manolache, Project Manager al Top Talents România.
87% dintre participanţii de anul trecut au avut burse de merit sau de studiu
În cadrul ediţiei Top Talents de anul trecut, dintre cei 2.135 de aplicanti, 87% dintre ei au primit burse de merit sau de studiu, 55% au expunere internaţională prin intermediul programelor de studiu sau a experienţei de lucru, 54% au desfăşurat activităţi de voluntariat în ONG-uri, iar 61% deţin atestate de limbi străine. Cele mai des întâlnite limbi străine sunt engleza, franceza, germana şi spaniola.
Ediţia de anul acesta a evenimentului abordează tema „Embracing your potential”. În cadrul conferinţelor şi a workshop-urilor se va discuta despre modul în care tinerii îşi pot prezenta experienţele astfel încât să îşi maximizeze şansele de a lucra într-o companie care investeşte în candidaţii cu potenţial şi care a dezvoltat sisteme interne de management al talentelor pentru a le oferi oportunităţi pe măsura potenţialului lor.
Top Talents România este organizat de Catalyst Solutions, companie specializată în dezvoltarea de soluţii pentru recrutarea de candidaţi cu potenţial.