Peste jumătate dintre angajaţi ar fi dispuşi să se relocheze: Topul oraşelor în care ar vrea să se mute
57% dintre candidați și-au exprimat dorința de a lucra în altă țară decât cea de origine. Dorința de relocare este cu 7% mai scăzută comparativ cu studiul realizat în 2014. În rândul celor interesați de relocare 60% nu au familie și copii, 61% sunt bărbați și 61% au vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani.
Statele Unite rămân pe primul loc în ceea ce privește preferința de relocare. Topul continuă cu Germania, Canada, Australia și Marea Britanie (aceasta coborând însă pe locul 5 după ce în 2014 se afla pe locul 2).
Germania a urcat în topul preferințelor în special după Brexit, ocupând locul 1 pentru candidații din țările europene. Motivul îl reprezintă sectorul industrial puternic dezvoltat, generozitatea serviciilor sociale și politica de imigrare.
În ceea ce privește topul orașelor, candidații tind să menționeze marile metropole din Europa și Statele Unite, dar încep să devină atractive și orașe din alte regiuni.
Dacă în 2014 principalul motiv pentru relocare era extinderea experienței personale, acum principalele motive sunt noi oportunități de carieră și un nivel de viață mai bun (în special pentru candidații din țările ce se confruntă cu o instabilitate a regimului politic).
DESPRE STUDIU
La începutul anului, BestJobs a realizat în România, ca partener al The Boston Consulting Group și The Network, studiul Global Talent privind preferințele candidaților în ceea ce privește mobilitatea și ocuparea unui loc de muncă.
Studiul este realizat la nivel global, fiind cel mai mare de acest tip, cu participarea a peste 366.000 candidați și peste 6.000 angajatori din 197 țări.
Deși multe procese au fost automatizate și inteligența artificială rezolvă tot mai multe nevoi ale companiilor, încă există multe joburi care necesită expertiză tehnică iar personalul calificat în acest sens este tot mai greu de găsit. Studiul și-a propus să afle care este în acest moment disponibilitatea de relocare a candidaților, respectiv ce își doresc aceștia de la o companie și de la un job.
Rezultatele au fost comparate cu cele obținute în urma studiului realizat în 2014, pentru a înțelege ce s-a schimbat în ceea ce privește preferințele și atitudinea candidaților privind mobilitatea în muncă.
Din rândul candidaților respondenți 52% au fost bărbați. Ca și vârstă, respondenții majoritari ai studiului au între 20 și 30 de ani. 38% dintre ei sunt absolvenți de studii universitare, 29% absolvenți de master și 50% nu ocupă poziții de management.
Studiul a inclus și angajatorii pentru a oferi și perspectiva acestora. Din rândul acestora, 71% recrutează doar din țara în care își desfășoară activitatea, 37% au între 1 și 50 de angajați iar 34% între 51 și 500 de angajați.