Plimbatul hârtiilor este stresant. Funcţionarii publici vor primi spor de stres de 50% din salariu

Funcţionarii publici vor primi spor de stres de 50% din salariu, Plenul Senatului a adoptat prevederea cu 88 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi o abţinere.
„Pentru compensarea activităţii specifice, funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar”, este modificarea adoptată luni de plenul Senatului la legea 188/1999.
Curtea Constituţională (CCR) a respins parţial prevederea legislativă, menţionând că sporul poate fi acordat, dar că el nu poate face parte din salariul de bază aşa cum prevăzuse iniţial Parlamentul.