Provocari pentru e-learning
– Gestiunea competentelor este o veritabila piatra de incercare pentru un manager. Jumatate dintre directorii de resurse umane din Franta, chestionati in urma unui sondaj al unei prestigioase companii de consultanta, considera managementul competentelor in cadrul propriilor firme o activitate cruciala, dar inca insuficient exploatata. Dobandirea, gestionarea si dezvoltarea competentelor – cheie necesita insa timp. Or, oamenii si organizatiile traiesc in momentul de fata sub presiunea acuta a termenelor din ce in ce mai scurte. Cunostintele isi pierd mult mai repede prospetimea si relevanta, in contextul unei concurente exacerbate de iuresul inovatiilor. Tehnologiile joaca un rol determinant in competitivitatea si productivitatea organizatiilor, solicitand din partea salariatilor o adaptare permanenta si din ce in ce mai complexa. Organizatiile s-au redimensionat si au optat pentru teritorii din ce in ce mai indepartate, prin externalizarea activitatilor lor, facilitand schimburile de know-how. Raritatea high-potentials a generat o mobilitate crescuta a salariatilor in interiorul mediului de afaceri.
Cei care vor invata mai repede si de o maniera mai putin oneroasa decat concurentii lor vor dispune de un atu strategic incontestabil, cu conditia de a recurge la noile cunostinte si competente acumulate la locul de munca. In Statele Unite, si mai nou si in Europa, se dezvolta conceptul de universitati de companie. Vechile programe standard sunt inlocuite cu individualizarea parcursului de formare, cu scopul de a lua in considerare acumularile si lacunele fiecaruia, proiectele profesionale, timpul disponibil sau metoda de a invata mai eficient.
Provocarea culturala
Formarea traditionala nu presupune intotdeauna contacte si schimburi directe intre membrii unei organizatii. Pentru ca e-learning-ul sa devina o metoda de invatare relevanta, trebuie inlaturata o bariera importanta: prejudecata ca formarea profesionala in fata unui calculator, la propriul loc de munca, nu prezinta acelasi interes in viziunea salariatilor. Reticentele sunt puternice si numeroase. Un prim pas ar consta in dotarea companiei cu sali speciale pentru e-learning: gandirea spatiului si a atmosferei, ergonomia posturilor de formare, menite sa suscite apetitul de invatare si sa induca o atmosfera de convivialitate.
Provocarea tehnologica
Utilizatorii de calculatoare se confrunta in continuare cu probleme de incompatibilitate a sistemelor, lentoare a raspunsului, virusi informatici, uneori chiar si piratari. Neajunsurile tehnologiei ar trebui surmontate de continutul informational si de pedagogie. Salile experimentale de formare pentru e-learning prezinta avantajul ca diminueaza riscurile tehnologice prin configurarea unor posturi omogene.
Provocarea pedagogica
Dezvoltarea acestei metode de invatare – e-learning-ul – are aceeasi natura cu autoservirea atat de frecvent intalnita in supermarket-uri. Pentru a inlocui sfaturile vanzatorului, a trebuit inventat merchandising-ul, ansamblu de tehnici care permit produsului sa comunice si sa se puna singur in valoare in fata unui potential client. Nu trebuie insa neglijat faptul ca nu suntem decat la inceputul invatarii prin aceste metode pedagogice interactive. Pentru a fi eficient, e-learning-ul va trebui, indubitabil, sa treaca la o adaptare cat mai fidela a cursurilor traditionale. Acesta presupune, de asemenea, o revalorizare a principiilor traditionale de formare, potrivit carora profesorul este cel care detine informatia si in acelasi timp singurul transmitator al acesteia. Mai mult arhitect al parcursului de invatare individuala sau colectiva, profesorul redevine cel care ghideaza elevul, il ajuta sa-si evalueze cunostintele, il face adecvat noului context de munca. E-learning-ul trebuie sa-si inventeze propriul merchandising.
Provocarea informatiilor
Costurile de dezvoltare ale e-learning-ului sunt inca mult prea scumpe. Scolile si universitatile, furnizori traditionali de formare, au investit destul de putin in programele de e-learning. Interesul companiilor si a participantilor va creste si utilizarile vor capata o frecventa si mai mare, pe masura ce vor fi disponibile informatii valoroase atragatoare si eficiente.
Pentru a generaliza e-learning-ul, actorii de formare si companiile au nevoie de timp si de …competente.