Românii și bulgarii din Marea Britanie muncesc mai mult și sunt mai prost plătiți ca nativii – raport oficial
Britanicii câştigă, în medie, 11,30 de lire sterline pe oră, în timp ce românii şi bulgarii obţin în medie 8,33 de lire sterline într-o oră, potrivit datelor BNS citate de The Sun.
Mai mult de jumătate de milion de cetăţeni ai celorlalte state membre UE muncesc în UK în vânzări şi retail, dintre care 66.000 de români şi bulgari. În plus, aproape 250.000 de est-europeni sunt angajaţi în producţie, adică 10 la sută din totalul celor lucrează în acest sector.
Datele BNS arată că, în total, 2,2 milioane de angajați cu vârste între 16 și 64 de ani provin din statele membre UE.
Alp Mehmet, de la Migration Watch, a explicat ca economia britanică se bazează foarte mult pe imigranții veniți din Europa de Est, căci acești ocupă în special joburile ce presupun muncă fizică și cele de middle-management, adică în zonele în care există cea mai mare cerere, iar nativii nu au cum să o satisfacă.
Partea proastă este că românii, bulgarii și polonezii accepta să lucreze in Marea Britanie pe niște posturi care sunt sub calificarea lor.
”Analiza de astăzi arată impactul semnificativ avut de migraţia internaţională asupra pieţei muncii. Este important în mod special în comerţul angro şi de retail, hospitalitate, administraţie publică şi sănătate, unde lucrează circa 1,5 milioane de angajaţi din afara Marii Britanii”, a declarat Anna Bodey, din partea biroului de statistică.
”Migranţii din estul Europei, Bulgaria, şi România, este probabil să lucreze mai multe ore şi să primească salarii mai mici comparativ cu alţi lucrători, reflectând parţial numărul lor în slujbe slab calificate”, a mai spus Bodey.
Guvernul britanic şi-a stabilit ca obiectiv reducerea migraţiei nete anuale, de la nivelul actual de 273.000 de persoane la sub 100.000, în contextul Brexit.