S-a schimbat Codul muncii. Dar năravurile?
Munca de sezon: necesară, dar prost remunerată
Codrin L. este unul dintre sutele de barmani care le-au servit bere participanţilor la festivalurile muzicale de luna trecută. Doar pentru câteva ore, pentru că atunci când a remarcat că plata cuvenită era cu aproape o cincime mai mică decât cea asupra căreia convenise cu organizatorii şi-a luat la revedere de la colegii de o zi şi a decis să depună plângere împotriva angajatorului. Nu prea a avut însă cui să se lamenteze, întrucât înţelegerea cu angajatorul stipula că din venitul brut promis i se va reţine o pondere de 16%, ceea ce el scăpase din vedere la data acceptării jobului. E de înţeles, nu este student la Drept, ci la Politehnică, motiv pentru care a confundat munca de zilier cu cea de angajat pe perioadă determinată.
Colegul său de cameră s-a angajat vara asta la un hotel la care a lucrat şi anul trecut, în Eforie. Reuşise să facă rost de o slujbă de trei luni în bucătăria localului şi pentru el, dar era prost plătită. Nu ar fi câştigat nici o mie de lei pe lună, aşa că a zis pas, a ales să răspundă la anunţurile din campus şi să facă un ban din participarea ca barman la concerte. „Mi se părea mai distractiv. M-am gândit că voi avea acces gratuit la evenimente şi voi lua bacşiş. N-a durat decât o zi însă, şi uite că am rămas şi fără slujba de la mare şi fără cea de barman.“ Nu regretă că s-a revoltat împotriva organizatorilor, chiar dacă se teme că şi-a înlăturat orice şansă de a fi contactat pentru un alt festival. „Decât să munceasc pe bani de nimic, mai bine mă descurc cu banii de la părinţi şi vara aceasta“, a concluzionat el.
Ce părere are un specialist în resurse umane despre această atitudine? Nu cea sperată de Codrin, probabil. În opinia lui Bogdan Drăgoescu, Senior Business Development Manager al firmei Smartree, trebuie să plecăm de la premisa că „cel mai important este să ai un loc de muncă, nu numai din punct de vedere material, ci şi al motivaţiei personale, iar acest lucru este valabil pentru oricine. O atitudine de genul «prefer să nu muncesc, decât să am un salariu aşa de mic» nu este constructivă, pentru că, oricare ar fi situaţia, este mai bine să fii parte dintr-o echipă şi să ai o preocupare zilnică, prin care să rămâi conectat la mediul de lucru“.
„Semne bune codul are“
Una dintre modificările de căpătâi aduse de noul cod al muncii este flexibilizarea situaţiilor în care companiile pot apela la munca temporară, iar intrarea sa în vigoare la începutul lui mai, relativ concomitent cu debutul perioadei turistice de vară, nu a făcut decât să faciliteze semnarea contractelor sezoniere.
Aşa cum spune Bogdan Drăgoescu, „au fost limitate situaţiile în care se poate apela la munca temporară, iar durata maximă a contractelor de acest tip a fost extinsă la 36 luni. De asemenea, eliminarea parităţii salariale aduce avantaje companiilor şi lasă stabilirea salariilor pe seama mecanismelor de reglaj ale pieţei forţei de muncă la nivel local. Legat de acest din urmă punct, într-adevăr, se poate pune şi problema etică însă în situaţia economică actuală, nevoia de a avea un loc de muncă este pregnantă şi primează în faţa salariului obţinut“. Şi Bogdan Florea, directorul general al companiei Trenkwalder, specializată în plasarea de angajaţi temporari, spune că decizia de a lucra ocazional diferă de la individ la individ.
„În general oamenii nu refuză un angajament pe termen scurt doar pentru că este un contract pe perioadă determinată. Ba, mai mult, unii doresc să fie preluaţi de clienţi, alţii nu. La ultimul studiu de satisfacţie făcut în rândul angajaţilor din Trenkwalder mai mult de 50% preferau să rămână în continuare angajaţii noştri şi nu ai companiei pentru care lucrau temporar.“
Salariaţii de-o vară
La prima vedere deci, munca pe perioadă determinată pare să nu aibă niciun dezavantaj, şi toţi cei care se vor întoarce la finalul verii de la hotelurile, restaurantele, magazinele şi plajele unde au lucrat vor fi mulţumiţi, plătiţi pe card, nu în plic, şi cu dările la stat achitate.
Cum arată lucrurile în realitate? Specialistul Smartree pune punctul pe i: „Impactul noilor reglementări în reducerea muncii la negru este limitat, pentru că, dacă o companie nu vrea să plătească taxe, nu va plăti. Iar din punctul de vedere al activităţii temporare, riscurile sunt crescute oricum. În primul rând, se poate întâmpla ca la un moment dat firma să nu mai aibă efectiv nevoie de serviciile tale. Exemple sunt nenumărate: comanda de piese sau produse a fost redusă la jumătate sau anulată, volumul de apeluri în call center a scăzut, proiectul a fost anulat sau întârziat. Şi, nu în ultimul rând, o altă problemă este accesul la creditare. Băncile au nevoie de o stabilitate a veniturilor pentru a-şi asuma un risc, iar un contract de muncă temporară nu are aceeaşi greutate în analiza pentru acordarea unui credit.“
În rest, din toate celelalte puncte de vedere, angajatul temporar beneficiază de toate serviciile sociale ca un angajat permanent: sănătate, pensie, şomaj. Aşadar, în comparaţie cu zilierii, care nici nu contribuie la aceste servicii şi nici nu beneficiază de pe urma lor, angajaţii temporari se află pe o treaptă superioară.
Lucrul cu zilierii, varianta optimă.
Doar pentru unii
SECTOARE Nu în toate domeniile este permis lucrul cu zilieri. Potrivit avocaţilor în dreptul muncii, oamenii de resurse umane greşesc cosiderând că regimul zilier este reglementat de Codul Muncii, de unde şi mulţimea de amenzi primite ca urmare a acestei confuzii. O nouă lege adoptată în luna aprilie a acestui an, separat de Codul Muncii prevede că sectoarele în care se pot presta activităţi cu caracter ocazional sunt spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale, publicitatea, activităţile cu caracter cultural, manipularea de mărfuri, activităţile de întreţinere şi curăţenie, agricultura, vânătoarea şi pescuitul, silvicultura, exploatările forestiere, piscicultura şi acvacultura, pomicultura şi viticultura, apicultura şi zootehnia. Din listă lipsesc, aşadar, domenii-cheie precum industria şi producţia.
NELĂMURIRI Unul dintre marile lipsuri ale legii este faptul că nu precizează clar dacă un şomer care primeşte indemnizaţie poate presta servicii ca zilier fără să-şi piardă dreptul la indemnizaţia de şomaj. Prin urmare, în funcţie de veniturile obţinute din activitatea ocazională, şomerii aflaţi în această situaţie trebuie să bată drumul până la ITM pentru a vedea dacă inspectorii locali aprobă primirea de venituri de la un angajator, în paralel cu sumele revenite de la fondul de şomaj. Altă confuzie, cel puţin la fel de importantă şi dezbătută, este lipsa reglementărilor în cazul în care angajatorul zilierilor este persoană fizică, nu juridică. E vorba de situaţiile frecvente în care un proprietar angajează o echipă de muncitori care să-i renoveze apartamentul sau în care un „moşier“ are nevoie de oameni care să-i lucreze pământul. În acest caz, chiar şi avocaţii spun că singura soluţie (cu siguranţă cea care dă cele mai puţine bătăi de cap) este plata la negru a zilierilor.
Domeniile sezoniere (numărul de noi locuri de muncă apărute, vară 2010)
Deşi comerţul este unul dintre domeniile de vârf în care se fac angajări peste vară, fluctuaţia de personal, dar şi numărul mare de concedieri de anul trecut din acest sector fac ca datele statistice să nu fie relevante. Totuşi, informal, retailul „înghite“ circa 15 000 de angajaţi temporari în sezonul estival.
SURSA: INS
FISCALITATE Firmele care lucrează cu zilieri sunt obligate la plata unui impozit de 16% din remuneraţia brută (amenzile pentru încălcarea acest prevede ajung la 20 000 de lei). Şi atât. Cu alte cuvinte, pentru veniturile realizate din activitatea zilierilor nici angajatorul, nici angajatul nu datorează achitarea contribuţiilor sociale obligatorii în cazul celorlalte tipuri de angajare. Prin urmare, detaliu foarte important, zilierii nu au calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj sau în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
BIROCRAŢIE Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă. Firmele-beneficiar au obligaţia întocmirii unui „Registru de evidenţă a zilierilor“, aşa cum este denumit prin lege dosarul în care trebuie trecute numele angajaţilor, datele de identificare şi perioada de colaborare.
SALARIU Una dintre prevederile contestate ale noii legi este cea referitoare la remunerarea zilierilor: astfel, deşi veniturile se stabilesc prin negocierea părţilor, salariul zilnic este de minimum 2 lei/oră şi de maximum 10 lei/oră. Plata nu se va face la finalul colaborării, ci la sfârşitul fiecărei zile de lucru. Precizare suplimentară: durata minimă de lucru pe zi este de opt ore de muncă, iar cea maximă – de 12 ore. Prin urmare, chiar dacă firma nu are nevoie de zilier decât trei ore pe zi, acesta va fi plătit ca şi cum ar fi lucrat opt ore. Vârsta minimă a zilierilor este de 16 ani. Atenţie: un zilier nu poate lucra pentru acelaşi beneficiar mai mult de 90 de zile într-un an. De asemenea, perioada lucrată ca zilier nu va fi considerată ca vechime în cartea de muncă.
