Salariile din mediul privat ar putea crește cu până la 10% în 2025

Creșterile salariale în mediul privat vor fi cuprinse între 6 și 10%, potrivit studiului Randstad Romania HR Trends 2025.
Conform studiului, 34% dintre companiile intervievate plănuiesc să își extindă echipele în 2025. Motivația principală este dezvoltarea afacerii la nivel național și internațional. Cele mai multe angajări sunt anticipate în sectoarele IT & telecom, servicii, producție. Dar și în domenii cu cerere crescută pentru competențe tehnice și operaționale, precum BSS (Business Support Services) și construcții.
În paralel, aproximativ 13% dintre organizațiile participante intenționează să înghețe recrutările, semnalând o perioadă de stabilizare sau ajustare a costurilor în anumite industrii.
Strategii pentru atragerea talentelor
Un aspect esențial evidențiat de cercetare este dificultatea tot mai mare a angajatorilor în găsirea de personal calificat, în special în producție, inginerie, vânzări și logistică. Această problemă este amplificată de așteptările salariale ridicate ale candidaților și de lipsa unei experiențe relevante pentru pozițiile disponibile.
În acest context, 71% dintre companii identifică rețelele profesionale online, precum LinkedIn, drept cele mai eficiente metode de recrutare, alături de programele de recomandare internă și colaborarea cu agenții specializate.
Tendințe în recrutarea internațională
În încercarea de a acoperi deficitul de forță de muncă, 14% dintre angajatorii intervievați au declarat că intenționează să angajeze muncitori din țări non-UE pentru poziții blue-collar în special în producție și construcții. În schimb, doar 6% dintre organizații explorează recrutarea internațională pentru poziții white-collar. Acest segment este acoperit preponderent prin dezvoltarea internă a talentelor și programele de formare continuă. O tendință importantă în acest sens este externalizarea procesului de recrutare către agenții de muncă temporară certificate, care facilitează accesul la resurse umane din alte piețe.
Inteligența artificială și viitorul pieței muncii
Un alt aspect fundamental al raportului este digitalizarea proceselor de recrutare și gestionare a resurselor umane. 64% dintre companiile participante sunt deschise la utilizarea inteligenței artificiale (AI), implementând soluții care vizează automatizarea sarcinilor repetitive, analiza datelor, optimizarea proceselor de recrutare și îmbunătățirea experienței angajaților. În schimb, 29% dintre organizații nu au încă o strategie clar definită privind integrarea AI în procesele lor de resurse umane, ceea ce evidențiază un decalaj tehnologic între companiile care adoptă rapid inovațiile și cele care preferă o abordare mai conservatoare.
Perspective pentru 2025
Conform lui Ionuț Huzu, Director Comercial al Randstad România, viitorul pieței muncii va fi definit de un echilibru între tehnologie, educație continuă și un pachet de beneficii care să răspundă atât nevoilor profesionale, cât și celor personale ale angajaților. Studiul indică faptul că organizațiile care vor reuși să își adapteze strategiile la aceste tendințe emergente vor avea cele mai mari șanse de a atrage și reține talente valoroase, consolidându-și astfel poziția pe piața muncii.
CITEȘTE ȘI: Companiile imobiliare din sectorul comercial estimează o creștere a veniturilor în 2025
FOTO: ID 34108001 | Birou © Syda Productions | Dreamstime.com