Salariile din ţările Europei Centrale şi de Est se află sub potenţialul economic al acestor naţiuni – studiu
Potrivit cifrelor din studiul De ce Europa Centrală și de Est are nevoie de o creștere a salariilor, publicat de Institutul Sindical European(ETUI):
- În 2008, salariul mediu brut în Polonia era 33% din salariul mediu brut în Germania, iar până în 2015, acesta a scăzut la 29,3%.
- În Ungaria a fost de 31,9% în 2008, coborând la doar 25% în 2015.
- În Cehia, a fost de 34,9% în 2008, iar în 2015 30,9%.
- Studiul ilustrează convergența salariilor cu exemplul celor trei țări, Ungaria, Polonia și Cehia, însă precizează că tendința este similară pentru întreaga regiune.
De la inceputul anilor 1990 pană în 2008 a existat o convergență salarială susținută între salariile lucrătorilor din aceste țări și salariile lucrătorilor din Germania, dar diferența a început să se mărească din nou după 2008, iar câștigul în convergență dintre anii 2000-2008 a fost pierdut, atrage atenţia CNS Cartel Alfa într-un comunicat.
"Lucrătorii din Polonia, Ungaria și Republica Cehă sunt exploatați ca forță de muncă ieftină", a declarat Esther Lynch, Secretar confederal al Confederației Europene a Sindicatelor (CES). Inegalitatea dintre est și vest devine tot mai mare, atunci când aceasta ar trebui să se diminueze. Unul dintre motivele inegalității dintre est și vest din cadrul UE este acela că negocierea colectivă între sindicate și angajatori a fost slăbită în Europa Centrală și de Est, în timp ce ea rămâne puternică în Germania."
"Politicile economice europene și naționale ar trebui să încurajeze negocierile colective și să considere salariile nu doar un cost, ci și un mijloc de a împinge cererea economică. Dacă lucrătorii au mai mulți bani, ei îi vor cheltui pe bunuri și servicii, ceea ce este benefic pentru afaceri, duce la creștere economică și creează locuri de muncă" a mai spus Secretarul confederal al CES.
Autorul studiului, Bela Galgoczi, apreciază că "salariile scăzute au devenit o caracteristică a Europei Centrale și de Est, iar regiunea riscă să fie blocată pe salarii mici, cu excepția cazului în care guvernele și UE iau măsuri decisive pentru a ieși din capcana salariilor mici".
SALARIILE NU SUNT CORELATE CU PRODUCTIVITATEA
Documentul arată, de asemenea că, în perioada 2008-2015:
– productivitatea a crescut mai mult decât salariile reale (ajustate în funcție de inflație) în Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Letonia, Slovenia și Estonia;
– salariile reale au scăzut în România și în Croația, în timp ce productivitatea a crescut;
– salariile reale au scăzut mai mult decât productivitatea în Ungaria.
De asemenea, ponderea in PIB a remunerației salariaților, un indicator important care arată modul în care este distribuită valoarea adăugată între capital și muncă în întreaga economie, tinde în medie să fie cu șapte puncte procentuale (pp.) mai scăzută în Europa Centrală și de Est decât în Europa de Vest.
Acest lucru indică faptul că nivelul salariilor este chiar mai mic decât ar permite dezvoltarea potențialului economic al țărilor din Europa Centrală și de Est. Acesta este unul dintre motivele pentru care aceste țări nu au o problemă fundamentală privind costurile și competitivitatea, în ciuda creșterilor salariale ridicate în trecut.
SITUAŢIA DIN ROMÂNIA
In România, ponderea remunerației salariaților în PIB este printre cele mai mici din Europa, fiind într-o continuă scădere în perioada analizată, de la 39,3% în 2008, la doar 32,3% în 2015, în ciuda faptului că în ultimii ani efectivul salariaților a crescut.
Conform datelor Eurostat, media UE a ponderii retribuirii salariaților în PIB este de 47,5%.
Astfel, în baza concluziilor studiului ETUI, în România datele arată că este loc pentru creșterea salariilor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, fără să fie afectată competitivitatea.