Șase motive pentru care TREBUIE să redactezi o scrisoare de intenție
1. Ai șansa să folosești multe cuvinte-cheie. În prezent, din ce în ce mai des, recrutorii folosesc diverse programe care le permit să selecteze cei mai buni candidați cu ajutorul diverselor filtre și prin intermediul cuvintelor-cheie pe care le consideră relevante pentru fiecare job în parte. Redactarea unei scrisori de intenție îți oferă șansa de a folosi cât mai multe astfel de cuvinte, care se regăsesc în general în descrierea responsabilităților postului.
2. Poți oferi mai multe informații despre realizările tale. În general, atunci când redactezi un CV menționezi câteva dintre cele mai importante reușite pe care le-ai avut la joburile sau proiectele în care ai fost implicat. Pe parcursul scrisorii de intenție poți vorbi mai mult despre cum ai ajuns la acele realizări, potrivit celor de la careerealism.com.
3. Ai șansa să prezinți diverse povești personale și conexiuni care te pot ajuta să explici interesul tău pentru jobul sau compania pentru care vrei să lucrezi. Spre exemplu, lucrarea ta de licență/dizertație a avut ca subiect central chiar compania pe care o vizezi acum.
4. Poți arăta că deții bune abilități de comunicare în scris. Dacă pentru un anumit job una din cerințele necesare este să demonstrezi că ai abilități de comunicare în scris, ce poate să exemplifice mai bine aceast lucru decât o scrisoare de intenție?
5. Demonstrezi că ești persoana potrivită. Arătând cum experiența ta anterioară și calitățile pe care le ai vor ajuta compania la care vrei să te angajezi să crească îi va determina pe recrutori să te invite la un interviu.
6. Îți demonstrezi perseverența. Te încurajez ca la finalul scrisorii de intenție să menționezi o perioadă de timp în care vei reveni către recrutor pentru a afla dacă ai fost selectat pentru interviu. Făcând asta vei demostra recrutorului că ai inițiativă și ești perseverent.
Din păcate, o astfel de abordare nu este utilă în cazul aplicării prin intermediul site-urilor de profil, care nu îți oferă o adresă directă a recrutorului. Așa că arată că ești cu adevărat interesat în scrisoarea de inetnţie și depune un pic de efort pentru a identifica cine se ocupă de recrutare în cadrul companiei care a postat jobul pe care îl doreşti. În acest caz, LinkedIn poate face minuni.
Și nu uita: fiecare pas pe care îl faci în plus față de contracandidații tăi pentru a obține jobul dorit îl poate „seta” pe recrutor să te considere candidatul potrivit!