Scrisoarea de intenție – cât de relevantă mai este și când ar trebui să o folosești
Sursa foto: Unspalsh.com
Ai nevoie cu adevărat de o scrisoare de intenție dacă firma unde vrei să te angajezi nu îți solicită așa ceva? Redactarea unei astfel de scrisori poate fi un proces dificil care îți consumă destul de mult timp. Din acest motiv, nu este surprinzător faptul că mulți candidați ezită adesea să compună o scrisoare de intenție atunci când nu este solicitată în mod explicit de către un potențial angajator.
Te întrebi totuși dacă ar trebui să incluzi şi o scrisoare de intenţie în dosarul tău de candidat? Răspunsul, pe scurt, este da. Aproape întotdeauna trebuie să trimiți şi o scrisoare de intenție, chiar dacă nu este necesară.
De ce sunt importante scrisorile de intenţie
Dacă îţi dorești foarte mult să obții locul de muncă pentru care candidezi şi nu este doar una dintre mai multe posibilităţi, o scrisoare de intenţie bine scrisă îţi oferă șansa de a te prezenta mai bine angajatorului, într-un format narativ, și de a-i explica de ce eşti candidatul ideal.
O scrisoare de intenţie atent personalizată este un bonus care te va pune în valoare, pe lângă un CV Europass bine redactat. Asta pentru că îi va arăta managerului de resurse umane care se ocupă de recrutări că îți dorești suficient de mult slujba pentru a face ceva în plus.
Cum face diferența o scrisoare de intenţie
O scrisoare de intenție îţi oferă, de asemenea, oportunitatea de a include detalii pe care CV-ul tău nu le conține. De exemplu, dacă soliciţi o slujbă într-un alt oraş decât cel în care locuieşti, ea îţi va permite să prezinţi motivele pentru care îţi doreşti o relocare și să îţi menționezi disponibilitatea de a participa la toate rundele de interviu necesare, în pofida distanței.
De asemenea, o scrisoare de întâmpinare este modalitatea ideală pentru a oferi exemple specifice care îţi dovedesc abilitățile și îţi pun în evidenţă experiențele profesionale enumerate în CV-ul tău.
În plus, angajatorii se așteaptă deseori să primească scrisori de intenție, chiar dacă nu au stipulat necesitatea lor.
De ce trebuie să ţii cont când redactezi o scrisoare de intenţie
Pentru a obţine beneficii maxime, e mai bine să fii concis, adică limitează-te la o pagină de text, cu maxim cinci paragrafe. Asigură-te, totodată, că fiecare paragraf exprimă o idee care transmite ceva semnificativ în privința calificărilor tale pentru locul de muncă pe care îl vizezi.
Evită să repeţi, pur şi simplu, ce ai scris şi în CV. Oferă exemple care nu sunt enumerate acolo și oferă mai multe detalii despre experienţele şi aptitudinile care te fac candidatul ideal pentru postul scos la concurs.
Atenţie la greșelile de gramatică şi de scriere. Erorile din scrisoarea de intenţie pot face ca demersul tău să aibă efectul contrar. Asigură-te că îţi citeşti cu atenție scrisoarea înainte de a o trimite sau roagă un prieten să o recitească pentru tine. Este mai uşor pentru o persoană care nu cunoaşte textul să identifice greşelile, dar şi să exprime o opinie pertinentă despre mesajul pe care scrisoarea îl transmite.
Când nu ar trebui să trimiţi o scrisoare de intenţie
Decât să trimiţi o scrisoare de intenţie prost redactată, este mai bine să nu trimiți niciuna. Dacă nu ai timpul necesar să compui şi redactezi cum trebuie o astfel de scrisoare, care să îţi sublinieze calităţile într-un mod concis, relevant şi elegant, atunci este mai bine să renunţi la acest demers. Nu trebuie să uiţi că o astfel de scrisoare, dacă este prost scrisă, te poate pune în evidenţă şi în mod negativ.
De asemenea, dacă firma la care vrei să te angajezi solicită să îţi depui CV-ul printr-o platformă online și nu ai unde să trimiţi sau nu ai posibilitatea să anexezi şi o scrisoare de intenţie, atunci este mai bine să o păstrezi pentru prima întâlnire față în față, în cazul în care vei considera că îţi poate aduce vreun avantaj.
Scrisoarea ta de intenție poate face diferența între obținerea unui interviu la locul de muncă dorit și ignorarea CV-ului, așadar este bine să aloci timpul și efortul necesar pentru a redacta una cât mai impresionantă care să te pună cât mai bine în valoare.