Sectorul construcțiilor are nevoie de BIM Manageri
România se află cu mult în urma statelor europene la capitolul digitalizare în sectorul construcțiilor. Mai puțin de 5% dintre proiecte sunt construite cu ajutorul standardului BIM, în ciuda beneficiilor de cost și timp pe care le aduce acest concept, potrivit Asociației pentru Cercetarea, Dezvoltarea și Implementarea Tehnologiilor în Construcții (BIMTECH). Una dintre cauze este și lipsa specialiștilor – BIM Manageri.
Ce este un BIM Manager
În prezent, 85 dintre cele mai mari 100 birouri de arhitectură din lume folosesc metoda de proiectare, execuție si operare BIM (Building Information Modelling) în proiectele lor. România nu are decât 191 de manageri BIM în acest moment. În Europa există în total peste 34.000 potrivit informațiilor LinkedIn, prezentate de Autodesk. De asemenea, instituțiile statului român se află cu mult în urma celor europene la capitolul digitalizare, foarte puține dintre acestea acceptând documentație digitală, chiar și în format .pdf.
BIM este o metodă de proiectare, execuție si operare în construcții ce cuprinde generarea și administrarea unor reprezentări virtuale digitale ale proprietăților fizice și funcționale ale unei clădiri.
Utilizarea acestei metode aduce economii semnificative ale costurilor și timpului de execuție în domeniul construcțiilor care este responsabil cu 35% din deșeurile rezultate și 40% din energia consumată la nivel global.
Tehnologia are un impact major asupra pieţei muncii şi a mediului de afaceri. Fenomenul de digitalizare accelerată a economiei, cunoscut ca a Patra Revoluţie Industrială va avea efecte pozitive pentru competitivitate, prin creşterea productivităţii, dar şi un impact notabil pe piaţa muncii, prin dispariţia de locuri de muncă dar şi apariţia de ocupaţii complet noi.
Finlanda, țara orașelor virtuale
De exemplu, în Finlanda, digitalizarea instituțională din construcții a dus la apariția orașelor virtuale, proiectanții și beneficiarii putând să-și depună și să-și revizuiască online proiectele.
Mai exact, prin folosirea modelului digital al orașului finlandez, beneficiarii pot insera virtual viitoarea construcție.
Cetățenii pot comenta și oferi feedback direct în aplicația web găzduită de site-ul primăriei de care aparțin. Mai mult decât atât, primăria (în relație cu celalalte instituții) poate aviza și autoriza online proiectul în baza modelului digital BIM. Finlanda face parte dintre țările care conduc valul digitalizării la nivel instituțional în domeniul construcțiilor.
În România, printre proiectele care utilizează BIM figurează și Casa EFdeN care a ocupat recent locul IV la concursul internațional de case sustenabile.
*** foto: Proiectul Sova3D – Finlanda – în care proiectanții și beneficiarii pot să depună și să-și revizuiască online proiectele.