Ţara europeană în care şefii marilor companii câştigă de 365 de ori mai mult ca salariul minim
Comparaţia a fost făcută de firma de cercetare de organizţia Equality Trust, care militează pentru reducerea disparităţii dintre bogaţi şi săraci, scrie The Independent.
Astfel, raportul arată că șefii companiilor incluse în indicele FTSE 100, care include cele mai mari companii listate la bursa de la Londra, încasează salarii și bonusuri anuale de circa 5,3 milioane lire sterline (6,1 milioane euro).
Suma e de 386 ori mai mare decât salariul minim şi de 190 de ori peste salariul mediu.
"Să fii CEO la o companie de top e ca şi când ai câştiga la loterie – în fiecare an", susţine Wanda Wyporska de la Equality Trust.
Suma primită de directorii marilor companii britanice e de 165 de ori mai mare ca salariul unei asistente, de 140 de ori mai mare ca remuneraţia unui profesor, de 132 de ori mai mare ca a unui poliţist şi de 312 de ori mai mare ca leafa unui asistent social.