Topul salariilor din România: Câştigul mediu a scăzut în august cu 27 de lei
Câştigul salarial mediu nominal net a fost în august de 2.364 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 27 lei (-1,1%), arată datele publicate luni de Institulul Naţional de Statistică (INS).
Una dintre explicaţii pentru această scădere o reprezintă faptul că în luna iulie au fost acordate în unele companii premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).
”În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,3%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,6%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,7%) comparativ cu luna precedentă”, se mai arată în comunicat.
Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 112,6%.
Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 5930 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1406 lei).
Dar haideţi să vedem cum arată topul domeniilor unde valorile câştigului salarial mediu nominal net au fost cele mai mari în august:
- Fabricarea produselor din tutun: 3986 lei
- Activităţi de editare: 4065 lei
- Intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii: 4285 lei
- Activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale): 4385 lei
- Activităţi de servicii anexe extracţiei: 4692 lei
- Transporturi aeriene: 4859 lei
- Extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale: 5038 lei
- Fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului: 5376 lei
- Activităţi de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice: 5930 lei