Venitul universal de bază. De ce sunt nemții împotriva experimentului cu posmagii muiați
Dezbaterea publică despre venitul de bază universal a câștigat teren ca urmare a faptului că tot mai mulți angajați se tem că locurile lor de muncă vor dispărea ca urmare a digitalizării și a rolului roboților în procesul de producție.
Venitul universal de bază (Universal Basic Income- UBI) este un program de bunăstare în care toți cetățenii primesc o sumă necondiționată de bani de la guvern. Este considerat un sistem progresist, iar susținătorii săi sunt miliardarii Mark Zuckerberg, Elon Musk și Richard Branson. Dar, ideea nu le aparține nicidecum acestor miliardari ai secolului 21. Filosoful Sir Thomas More (1478-1535) a avansat ideea în cartea sa Utopia, (Libelus vere aureus, nec minus salutaris quam festivus, de optimo rei publicae statu deque nova insula Utopia), o lucrare de ficțiune și filosofie politică publicată în 1516, în latină.
***Cartea este o povestire cadru, la început descriind o societate insulară fictivă și obiceiurile sale religioase/etice, sociale și politice. Multe aspecte din descrierea Utopiei lui Thomas More amintesc de viața în mănăstiri. (sursa: Wikipedia).
De ce sunt nemții împotriva experimentului cu venitul universal
Înaintea Zilei Muncii (1Mai), liderii sindicali din Germania s-au pronunțat împotriva venitului universal de bază (UBI), acordat necondiționat pentru toți cetățenii, pe motiv că ar fi un răspuns greșit la potențiale pierderi de locuri de muncă.
Nemții ar da mai degrabă banii oamenilor pentru recalificare, pe tot parcursul vieții, decât pentru a sta degeaba. Sindicatele germane se declară împotriva conceptului de venit universal de bază.
Liderii sindicali spun că apelul pentru acordarea unui venit de bază a creat „o dezorientare completă”, adăugând că munca este mai mult decât un instrument pentru a-ți câștiga existența. „ Munca este crucială pentru a structura viața de zi cu zi a oamenilor și a asigura coeziunea lor socială pentru că oamenii nu sunt fericiți stând acasă și primind bani pentru a nu face nimic” titrează independent.co.uk.
Președintele Institutului German pentru Cercetare Economică (DIW), Marcel Fratzscher, a declarat pentru publicația Tagesspiege, că riscuri există în special pentru cei cu joburi bine plătite din birouri și industrie și a insistat că doar un proces de calificare pe tot parcursul vieții ar putea atenua impactul digitalizării pe piața muncii. Fratzscher a sugerat mai degrabă alocarea a aproximativ 20.000 € pentru recalificarea fiecărui cetățean aflat în dificultate.
Finlanda. Experiment în plină desfășurare
Finlanda este în plină desfășurare a unui studiu de acordare a venitului universal. Experimentul a fost lansat în ianuarie 2017, iar 2.000 de participanți primesc o lunar un venit de 560 EUR (£ 490), sumă care este independentă de orice alte venituri pe care cei înscriși în program le au și nu este condiționată de căutarea activă a unui loc de muncă. Suma este foarte mică desigur, raportată la nivelul de trai al Finlandei.
Guvernul de centru-dreapta finlandez este concentrat pe austeritate, dar încearcă să reducă rata șomajului de 8,5%, potrivit theindependent.co.uk. Venitul universal este privit ca o alternativă la acest lucru. Susținătorii venitului universal susțin că șomerii ar fi sprijiniți să-și găsească locuri de muncă temporare, mai degrabă decât să fie forțați să stea în șomaj pentru a beneficia de indemnizație.
În plus, ar oferi o plasă de siguranță, mai ales lucrătorilor care nu au contracte de muncă cu normă întreagă și ar putea contribui la stimularea mobilității pe piața muncii, deoarece oamenii ar avea o sursă de venit atunci când își schimbă jobul.
Rapoartele întocmite până acum au sugerat că sistemul a eșuat și că va fi oprit, însă Finlanda a anunțat că vestea este înșelătoare și că procesul va continua până la sfârșitul anului 2018. „Experimentul se desfășoară în conformitate cu planul și va continua până la sfârșitul anului 2018", a declarat profesorul Olli Kangas, liderul echipei de cercetare de la Kela (Instituția de Asigurări Sociale din Finlanda), potrivit presei engleze.
Modul în care se desfășoară procesul până în prezent nu a fost prezentat public iar rezultatele experimentului nu vor fi disponibile până la sfârșitul anului 2019 sau la începutul lui 2020.
Autoritățile spun că orice informație dată publicității în timpul desfășurării experimentului „ar putea influența comportamentul grupurilor de test și de control”.
Unul dintre obiectivele principale este de a vedea dacă există diferențe în ratele de ocupare între cei care primesc și cei care nu primesc un venit de bază.
Părerea specialistului
Bogdan Voicu, sociolog, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții (Academia Română) și profesor de sociologie la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Membrul al Grupului român pentru studiul valorilor sociale și președinte al Romanian Quantitative Studies Association.
Discuția despre basic income a început cu mult înaintea experimentului finlandez sau a votului din referendumul elvețian din urmă cu câțiva ani. Ea vine din două direcții distincte:
1. Pe de o parte este nevoia de a ține sub control costurile administrative ale sistemelor de protecție socială.
Complexitatea lumii noastre presupune testarea mijloacelor la acele prestații non-contributorii și neuniversale, adică la transferuri către oameni aflați în nevoie, unde verifici mai întâi dacă ei chiar sunt în nevoie: dacă sunt săraci, dacă au handicapuri șamd. Simpla observare a nevoii și evitarea tendinței unora de a solicita beneficii la care nu ar avea dreptul aduc uneori costuri ridicate, comparabile cu cele ale prestațiilor realizate către cei care se califică pentru astfel de ajutoare. Atunci se pune problema reduceri acestor costuri. La fel se pune problema reducerii costurilor cu administrarea sistemelor contributorii – pensiile, șomajul, asigurările de sănătate etc. Soluția simplă este de a elimina complet costurile, dar și contribuțiile la fonduri specializate, reducând astfel la minim costurile de administrare.
Distribuția resurselor se face apoi în mod egal tuturor, indiferent de venit. Sunt cel puțin 25 de ani de când în lume se discută despre acest tip de organizare societală.
2. Pe de altă parte este transformarea muncii și a reprezentărilor despre muncă. Acesta este un proces continuu și de lungă durata, cu trei elemente esențiale:
Scăderea timpului de lucru. Mai întâi duminicile au fost libere, apoi week-endul a devenit mai lung, acum se experimentează cu 4 zile pe săptămână, part-time, soluții flexibile șamd. Progresul tehnic a condus la productivitate crescută și permite omenirii să se concentreze și pe alte lucruri în afara muncii. Digitalizarea doar continuă un trend ce datează de peste un secol.
Creșterea complexității societății a fost însoțită de a petrece mai mult timp în educație (ceea ce pune presiune pe nevoia de a finanța acest timp) și de creșterea speranței de viață (ceea ce pune presiune pe sistemele de pensii). Se suprapune nevoia de formare continuă, de actualizare la cerințele mereu în schimbare a profesiei.
La nivelul normelor sociale, a modului în care gândesc oamenii, au apărut schimbări esențiale. Munca era cândva un element central. A rămas esențial, dar importanța sa a scăzut. Alte elemente apar in prim plan, mutând accentul spre individ, dezvoltare personală, împlinire.
Cu alte cuvinte, vorbim astăzi despre o lume în care munca nu mai este atât de necesară, sunt mașini care o pot face, ea nu mai este considerată o datorie. Apare nevoia de a găsi moduri de a redistribui resursele către oameni. De aici discuția despre basic income (UBI). Inițial era vorba de a reduce costurile indirecte ale redistribuirii. Acum este vorba și despre a asigura bunăstarea în condițiile în care munca nu va mai fi neapărat necesară. UBI constituie o cale de a răspunde la provocările lumii contemporane (și de a rezolva problema costurilor administrative ale redistribuirii).
Evident, vor fi varii alternative. Spre exemplu, Noua Zeelandă experimentează de multă vreme un sistem pe trei piloni ai pensiilor, din care primul pilon este non-contributoriu, implicând o sumă acordată ca pensie celor ce au lucrat/locuit minim 10 ani în țară.
Raportat la modelul societăților europene, implicațiile utilizării UBI rezidă în transferul responsabilităților pentru bunăstare. Un basic income mic, înseamnă presiune către individ să producă venituri suplimentare mari. Un basic income mare aduce mai mult timp pentru indivizi pentru a trăi așa cum își doresc și posibilitatea de a se dedica unor activități creative (în eventualitatea probabilă ca multe din muncile actuale să fie preluate de roboți).
Apare evident și posibilitatea ca unii oameni să nu contribuie cu nimic la dezvoltarea socială. Desigur, principiul universalității sugerează o redistribuire generoasă. Nefiind însă legată de vreo contribuție, ea implică o creștere a inegalității: unii vor rămâne la a trăi din basic income, alții vor genera venituri suplimentare. Dacă ne imaginăm UBI ca fiind alimentat din valoarea creată de munca mașinilor, atunci taxarea veniturilor suplimentare va fi cel mult redusă, de aici rezultând inegalități și potențiale tensiuni sociale. O taxare ridicată în acest scenariu ar crea tensiuni sociale și mai accentuate.