Viitorul prin prisma tinerilor: Ce profesii vor mai exista peste 30 de ani și cum vor fi întâlnirile romantice cu roboți
Într-un minidocumentar de 7 minute, publicat pe rețelele de socializare ale Comisiei Europene, mai mulți tineri din toate colțurile Europei au răspuns la un chestionar referitor la perspectivele viitorului. Întrebările au vizat profesiile viitorului, încălzirea globală și evoluția tehnologiei.
După cum reiese din sondaj, tinerii din ziua de azi sunt deschiși la nou și destul de îngrijorați cu privire la viitor, din cauza schimbărilor climatice. Cu toate astea, cei mai mulți sunt optimiști când privesc în perspectivă, și se așteaptă ca pe viitor să fie împliniți atât în viața personală, cât și în cea profesională. La chestionar au participat tineri cu vârsta de până la 28 de ani care sunt fie studenți, fie la început de carieră.
Una dintre cele mai interesante întrebări adresate acestora în cadrul chestionarului a fost: „Credeți că profesia voastră va mai exista peste 30 de ani?”. Respondenții au în prezent diverse profesii, de la barman și șofer de camion până la muzician sau translator. După cum a reieșit din răspunsurile acestora, majoritatea se așteaptă ca, pe viitor, meseriile ce implică puțină creativitate să dispară, iar aceste roluri să fie preluate de roboți.
„Nu cred că profesia mea va mai exista. Lucrurile evoluează destul de repede și cred că unele joburi nu vor mai exista pentru că rolul oamenilor va fi preluat de mașini”, a spus un tânăr care acum lucrează ca barrista. Și meseria de șofer o să fie desființată, „întrucât au apărut deja mașinile pe pilot automat”, a răspuns un alt intervievat, ce practică de 4 ani această meserie. Nu același răpuns a venit însă de la un tânăr barman, căruia îi vine greu să creadă c-ar putea fi înlocuit de un robot, întrucât „un robot nu poate avea umor când interacționează cu oamenii”. La rândul lor, două tinere, muzician și translator, sunt convinse că profesiile lor vor exista și peste 30 de ani.
Schimbările climatice
O altă întrebare a vizat impactul schimbărilor climatice. Majoritatea tinerilor intervievați sunt de părere că oamenii nu conștientizează suficient pericolul încălzirii globale. „Noi suntem vinovați pentru schimbările climatice și nu facem nimic ca să împiedicăm asta”, a răspuns un tânăr din Spania. „În cazul schimbărilor climatice noi suntem virusul, iar în cele din urmă ori virusul, ori gazda acestuia moare. Dar dacă gazda, adică pământul, moare, atunci cu siguranță va muri și virusul”, a declarat un alt intervievat.
Nesiguranța legată de schimbările climatice îi determină pe unii să nu mai ia în calcul perspectiva de a deveni părinți. Aceștia sunt însă excepții. Majoritatea tinerilor care au participat la chestionarul Comisiei Europene spun că, în viitor, își doresc o familie numeroasă în care să existe cel puțin doi sau trei copii.
Viitorul în era tehnologiei
Chestionarul a vizat și problema tehnologiei. Întrebarea la care au trebuit să răspundă tinerii și care i-a luat pe mulți prin surprindere a fost: „Ați merge la întâlnire cu un robot?” Mulți dintre cei intervievați s-au arătat destul de reticenți. „Cred c-ar trebui să mă simt foarte singur ca să mă întâlnesc cu un robot”, a răspuns una dintre tinere, în timp ce un alt intervievat a spus că nu se vede în această ipostază: „Nu cred că m-aș întâlni cu un robot. Suntem totuși ființe, făcuți din carne și oase. Cu siguranță, nu. În ce fel de lume am trăi?”. Alți tineri văd însă această experiență ca pe o oportunitate de a cunoaște ceva nou: „Cu siguranță m-aș culca cu un robot, din curiozitate. Dar ar fi o experiență foarte ciudată”, a spus unul dintre intervievați, în timp ce o altă tânără a replicat: „Depinde. Aș putea să îl programez? Dacă ar avea corpul lui Dwane Johnson, cu siguranță m-aș întâlni cu un robot”.
Întrebați cum își imaginează lumea viitorului, unul dintre tineri a răspus că viitorul aparține cu siguranță tehnologiei, iar social media va intra de asemenea într-o nouă eră.
Încurajator este faptul că majoritatea tinerilor privesc viitorul cu optimism, dat fiind că lumea actuală și în special spațiul european oferă multiple posibilități. Prin ochii noilor generații, Europa este văzută ca un spațiu în care fenomenul migrației se va dezvolta și vor exista multiple oportunități de a evolua din punct de vedere profesional.