Robin Sharma: Cele mai multe idei le-am auzit de la soferii de taxi. Sunt adevarati filozofi pe roti (fotogalerie)
Robin Sharma si-a inceput conferinta de la Bucuresti printr-o definitie proprie a leadershipului: "Leadershipul este ceea ce faci atunci cand nimeni nu te vede, cand seful nu este de fata".
Pentru a-si convinge audienta de importanta conceptului "Lead without title", consultantul a relatat publicului o pilda. Trei persoane care fac aceeasi munca sunt intrebate cu ce se ocupa. Primul raspunde ca sparge pietre; al doilea a spus: "Construiesc ziduri". Al treilea muncitor a declarat, insa: "Construiesc catedrale". "Nu fiti taietori de pietre. Fiti constructori de catedrale!", le-a spus Robin Sharma romanilor prezenti la conferinta.
Cele 7 calitati ale liderilor fara titlu, in viziunea lui Sharma:
1. Cei mai buni lideri din lume sunt ridicoli de buni la ceea ce fac
2. Cei mai buni lideri din lume sunt extraordinar de curiosi
3. Cei mai buni lideri din lume pun in echilibru maiestria si mijloacele tehnice.
4. Cei mai buni lideri din lume ii schimba in bine pe oamenii pe care ii cunosc.
5. Cei mai buni lideri din lume alearga maratoane, nu sprinturi.
6. Cei mai buni lideri adapteaza si dezvolta.
7. Cei mai buni lideri isi sincronizeaza actiunile.
Principalele idei expuse de Robin Sharma:
"Imagineaza-ti ca faci lucrurile atat de bine, ca n-ai putea sa fii mediocru nici daca ai incerca".
"Ai nevoie de un titlu pentru a munci asa cum reusea Constantin Brancusi sa sculpteze?"
"Traim intr-o lume in care am devenit dependenti de a fi ocupati".
"Vreti sa ajungeti in ultima zi a carierei sau a vietii voastre spunandu-va ca v-ati limitat?"
"Pentru a trece de la a critica la leadership, trebuie sa ne infruntam temerile".
"Cele mai multe idei le-am auzit de la soferii de taxi. Sunt adevarati filozofi pe roti".
"Cei mai buni oameni de afaceri au avut timp sa citeasca si sa gandeasca intr-o lume ocupata".
"Ai grija sa nu-ti pierzi familia pe drum in timp ce urci muntele succesului".
Potrivit lui Sharma, cele patru toxine letale care distrug o companie sunt barfa, critica, negativismul si lamentatiile.
"Vrei sa-ti dublezi succesul urmatoarele 90 de zile? Vrei sa dublezi valoarea muncii tale? Dubleaza-ti cunostintele. Micile imbunatatiri zilnice duc in timp la rezultate uimitoare".
"Secretul pasiunii este scopul. Marii manageri devin mari manageri pentru ca au un scop".
"Marii oameni construiesc monumente cu pietrele care sunt aruncate in ei".
"Cele mai bune companii din lume stiu exacct cum este experienta unui client de la a la z".
"Fiecare moment in fata clientului e un moment al adevarului".
"Vreti sa va dublati vanzarile? Dublati priceperea angajatilor vostri!".
"Constientizarea precede schimbarea, care la randul ei precede rezultatele".
Robin Sharma este cotat drept unul dintre cei mai populari lideri de workshop si vorbitori pe teme de leadership si dezvoltare personala. Prezentarile sale publice sunt inspirationale, pline de idei, bogate in tactici din lumea reala. Mesajul sau este orientat catre importanta pe care o are responsabilitatea managerilor de a crea si a conduce echipe puternice, de a transforma problemele in oportunitati si mai ales de a face din munca de la birou o distractie profitabila.