Români expați cu care ne mândrim: Cecilia Radu, VP & general manager Novo Nordisk Dubai

„În medicină, probabil că tehnologia va atinge limitele din filmele SF, dar nu va putea vindeca niciodată sufletele” – Cecilia Radu
De la farmacia familiei din Iași, unde a „crescut” printre rafturi, medicamente și reprezentanți medicali, fiind inspirată și ghidată de mama sa, până la o carieră excepțională în Dubai, Cecilia Radu, VP și general manager al companiei daneze Novo Nordisk EAU, a împărtășit, pentru Revista CARIERE, un parcurs de viață inspirațional. O poveste despre etică, leadership autentic și despre cum tehnologia transformă, de la o zi la alta, industria farma, dar nu va putea înlocui niciodată umanitatea.
Cum v-a influențat școala făcută la Iași parcursul profesional?
Viața mea de liceană, perioadă în care a început să mi se contureze mai bine drumul profesional pe care îmi doream să pășesc, a început imediat după Revoluție. Aveam aproape 15 ani în Decembrie 1989. Am absolvit Colegiul „Emil Racoviță” din Iași, secția Fizică – Chimie, o pepinieră de viitori candidați pentru Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” Iași. Încă din liceu, unde am avut profesori excepționali, am crescut într-un mediu competitiv, cu mulți olimpici naționali și internaționali. Din clasa mea, în care eram peste 30 de elevi, cred că aproape toți am intrat la Medicină. Aș spune că întreaga generație a noastră de atunci, care a pășit în democrație pe la acea vârstă dintre copilărie și adolescență, era, în general, foarte competitivă și decisă să reușească.
Povestiți-ne ce v-a motivat să alegeți industria farma? Ați avut un mentor?
Mama mea este farmacistă, astfel că, încă de când eram mică, am „crescut” în farmacie. În 1991, părinții mei au deschis una dintre primele farmacii private din Iași, un business de familie la care toți contribuiam. Când eram în liceu, înainte de a merge la ore, munceam în farmacie, făceam curățenie, o ajutam pe mama să aranjeze medicamentele. În facultate, am fost angajată cu normă redusă în farmacia familiei. A fost și momentul în care am cunoscut reprezentanți medicali, ceea ce mi-a facilitat accesul la industria farma încă de foarte devreme. După absolvirea facultății, am început să lucrez în acest domeniu și am descoperit foarte repede că îmi plăcea mult. Era un mediu propice pentru dezvoltare profesională și personală. Anul acesta se împlinesc deja 24 de ani de când am început această carieră și pot spune cu mâna pe inimă că nu aș face altceva.
Care a fost impactul pe care industria farma și oamenii din domeniu cu care ați interacționat profesional în anii ’90 l-au avut asupra carierei dvs.?
Industria era la început în România, în anii ’90 – 2000, însă domeniul mi s-a părut fascinant, la fel și oamenii. Erau foarte bine educați, vorbitori de limba engleză. Mediul de lucru din industrie mi se părea mult diferit față de cel medical, așa cum aveam să îl cunosc prin intermediul facultății, apoi în timpul anului în care am lucrat ca medic stagiar.
Acel an de stagiatură l-ați făcut la Spitalul Universitar „Sf. Spiridon” din Iași. Cum era, atunci, viața de medic și cum o priveați în comparație cu lumea farma, pe care începuseți să o descoperiți?
Am absolvit UMF în anul 1999. În perioada aceea, viața de medic mi se părea foarte grea. Condițiile de muncă erau groaznice, de aceea marea majoritate a generației mele a plecat atunci din țară. M-am gândit și eu să plec, însă am considerat că nu era o opțiune pentru mine. Am trei copii; pe primul l-am născut când eram în anul V de facultate. Am dat examenul de rezidențiat, l-am luat, însă, cum descoperisem deja industria farma, am vrut să încerc să lucrez în acest domeniu. Am aplicat pentru primul job în anul 2001 și pot spune că foarte repede am constatat că mi se potrivește mult mai bine decât să fiu medic. Era o combinație frumoasă între medicină și un mediu de lucru care te educa și te forma. Companiile multinaționale au valori etice puternice, te educă profesional. Iar în acei ani de tranziție, etica profesională adusă în România de multinaționale a fost motivantă pentru mulți dintre cei care, atunci, ne-am format profesional.
Cum a fost experiența primului loc de muncă?
A fost un job într-o companie britanică, GlaxoSmithKline (GSK), unde m-am angajat ca reprezentant medical. Am fost norocoasă că am ajuns la ei din prima, deoarece GSK a fost, în acei ani, o școală bună pentru cei care ne formam în industria farma. În ianuarie 2004, am fost promovată în funcția de field manager, adică coordonam o echipă de reprezentanți medicali. Acel an 2004 a fost, cred, unul definitoriu pentru întreaga mea carieră. Odată cu noua experiență, mi-am dat seama că misiunea mea este, mai degrabă, în zona de a conduce echipe și de a le sprijini să aibă succes. Pentru mine, era ceva foarte natural acest lucru. Cred că ceea ce m-a ajutat a fost faptul că mereu m-am lăsat ghidată de valori simple, umane.
Care sunt aceste valori?
Sunt valorile care, atunci când le urmezi cu credință, îi fac pe cei din jurul tău să se simtă respectați, sprijiniți, încurajați. Niciodată nu le-am cerut celor cu care am lucrat să facă ceva ce eu nu aș face. Treptat, am descoperit că reușeam să sudez echipele, să-i fac pe oameni să dea mai departe tot ce au mai valoros în ei. Dincolo de business, ceea ce fac, ceva la care țin foarte mult, este să-i ajut pe oameni să crească, să se dezvolte, să se simtă împliniți profesional și personal.
Care au fost marile provocări la GSK?
Am lucrat aici până în 2013, perioadă în care am trecut prin mai multe roluri comerciale și am coordonat echipe tot mai mari. În 2010, am părăsit Iașiul și m-am mutat în București, tot la GSK, pentru o poziție în marketing, iar această mutare a fost, mai degrabă, drumul meu către o poziție de director de departament. Era mai mult o funcție de birou, însă am continuat să îmi petrec mult timp și în teren, alături de colegii mei, pentru a rămâne conectată la vocea pacienților și a medicilor. Acest lucru este cel mai bun indicator în industria farma, unde obiectivul suprem trebuie să rămână întotdeauna interesul pacienților. Este ceva ce am învățat în excepționala școală GSK, prima companie farmaceutică care a adoptat în România, în 2004, un cod de etică al industriei farma. Așa m-am format profesional, ghidată de valori etice solide. Am înțeles bine, încă de la început, că în ceea ce fac nu este vorba doar despre vânzarea unor produse, ci, în primul rând, despre viața pacienților.
Ce a urmat după experiența primului job?
După ce am deținut diferite roluri la GSK, mi-am dorit să încerc ceva diferit. Inițial, am vrut să plec din țară, însă nu mi-a ieșit la acel moment, dar mi s-a oferit oportunitatea de a conduce, la Sandoz, departamentul de medicamente cu prescripție. În companiile de medicamente generice, așa cum este Sandoz, mediul de lucru este mult mai aproape de fast-moving. Era un mediu mult mai dinamic, ceea ce mi-a plăcut enorm. Lucrurile nu erau orientate către inovație, către cercetare, însă acesta este specificul companiilor generice, care preiau patentul și cresc accesul pacienților la medicamente. Am avut o echipă fantastică și foarte multă autonomie din partea directorului general. A fost un job care m-a ajutat să cresc mult. Mi-am validat lucrurile pe care le învățasem anterior, am încercat lucruri noi și asta mi-a dat foarte multă încredere în mine, în faptul că sunt pe drumul cel bun.
La GSK am petrecut trei ani, iar din 2016 mi s-a oferit funcția de director general la Novo Nordisk România. Mi-a plăcut ideea de a mă întoarce în zona de inovație, deoarece aceste companii investesc mult în programe pentru pacienți, în sustenabilitate. Adică în acea zonă în care ești orientat către binele întregii societăți. E ceva ce te responsabilizează să lași o amprentă pozitivă asupra lumii din jur, pe termen lung.
În septembrie 2024, ați fost numită vicepreşedinte şi director general al Novo Nordisk Emiratele Arabe Unite, după ce ați condus cu succes Novo Nordisk România. Dacă ne-am uita doar la cifre, proiectul din România a însemnat o creștere financiară importantă a companiei, în mandatul dvs. Doar între 2020 și finele lui 2023, organizația din România a înregistrat o creștere de la 282 de milioane de lei la 1 miliard de lei. Cum ați reușit acest lucru?
Compania din România nu era distribuitor de medicamente, ci doar o reprezentanță de marketing atunci când am preluat-o. Asta însemna că ofeream servicii de marketing companiei-mamă. Știind că România este o piață atractivă, am reușit, împreună cu echipa mea, să convingem stakeholderi interni să ne transformăm și în distribuitor local. Pe de o parte, asta a însemnat creșterea semnificativă a cifrei de afaceri pentru compania din România, aducând aici, în următorii ani, aproape întregul portofoliu al Novo Nordisk la nivel global. Pe de altă parte, a mai însemnat și plata de taxe și impozite aici, în țară. Atunci când ești înregistrat doar ca prestator de servicii pentru o firmă străină, o mare parte din taxe se duce către țara din care provine compania-mamă. Când ne-am transformat și în distribuitori de medicamente în România, taxele pe întreaga cifră de afaceri au venit la noi în țară. Creșterea financiară s-a produs și pe fondul schimbării legislației, care a devenit mai accesibilă pentru întreaga industrie farma.
Ce v-a motivat cel mai mult să acceptați această nouă provocare în Emiratele Arabe Unite?
M-a atras, în special, mediul multicultural și ecosistemul de sănătate desprins parcă din viitor. Rolul pe care îl am acum este foarte asemănător cu cel pe care l-am avut în România, iar ceea ce îmi doresc este să construiesc și aici o echipă puternică, profesionistă, cu o cultură sănătoasă și orientată spre succes, care să consolideze leadershipul Novo Nordisk în UAE.
După aproape jumătate de an în noua funcție, care sunt principalele diferențe culturale și de business pe care le-ați văzut între România și UAE?
În ceea ce privește cultura, sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne diferențiază. Și aș aminti respectul față de tradiții, orientarea către familie și comunitate, toleranța. Față de România, mediul de business de aici este mult mai competitiv, datorită legislației și a strategiei naționale, gândită pe termen foarte lung, de a atrage în Emirate inovație și tehnologii de ultimă oră.
Ce v-a surprins cel mai mult la viața în Dubai?
Cred că peste așteptările mele a fost mentalitatea vizionară și accesul la inovație și la tehnologie. Este ca și cum aș fi pășit un pic în viitor. Și nu mă refer doar la sistemul de sănătate. Piața de aici, în general, este foarte fragmentată între entități private și publice, dar și combinații public-private. Toate aceste entități sprijină inovația și tehnologia, la cel mai înalt nivel. Este o lume total diferită de cea din Europa. Și aici costurile sunt importante, dar înainte de costuri oamenii se uită, în primul rând, la ceea ce primesc. Iar dacă primesc top, atunci investiția nu mai este privită ca un cost. De exemplu, în Emirate, investiția în sănătate este un motiv de mândrie. Nu vorbește nimeni despre faptul că sănătatea este un cost, ci toți o consideră o investiție. În tipul acesta de gândire, care aici este și pus în practică, mă regăsesc foarte mult.
Împărtășiți-ne un principiu de leadership de la care nu vă abateți niciodată.
Stilul meu de leadership este bazat pe empowerment și pe responsabilitate personală. Însă, pentru asta, trebuie să ai în echipă oamenii potriviți cărora să le transferi responsabilitate și autoritate.
Ce rol joacă România, la nivel regional, în privința cercetării în domeniul farma?
România nu este o țară care să prioritizeze cercetarea în domeniul farmaceutic, însă, în ultimii ani, s-au făcut progrese importante în accelerarea aprobării studiilor clinice în România. Acest lucru facilitează atât accesul pacienților la tehnologii medicale inovatoare, cât și transferul mai rapid de know-how. Avantajele României sunt o populație semnificativă numeric, forță de muncă înalt specializată, autorități publice deschise la dialog. Cred că trebuie să folosim aceste avantaje, în special deschiderea autorităților la dialog și înțelegerea industriei farmaceutice de către acestea, pentru a crea și a susține un mediu de business transparent și predictibil.
Cum vedeți viitorul cercetării și dezvoltării în domeniul farma, mai ales în Europa? Comparativ, cum este cercetarea în UAE?
În Europa, viitorul inovației în industria farmaceutică este în pericol din cauza legislației cadru la nivelul Uniunii Europene, care se revizuiește în această perioadă. Propunerea inițială venită din partea Comisiei Europene amenință grav competitivitatea industriei farmaceutice europene, aflată într-o cursă foarte strânsă cu cea americană și cu cea chineză, fără a vorbi și despre piețele emergente din Asia sau din America de Sud. Principala amenințare o reprezintă propunerea de reducere a perioadei de protecție a proprietății intelectuale, lucru care va descuraja inovația și investițiile în tehnologii noi, potențial salvatoare de vieți. În Emiratele Arabe Unite, guvernul favorizează în mod explicit inovația în domeniul medical și farmaceutic și, în același timp, creează spațiu pentru o concurență dinamică, loială și etică în cercetare, în special prin integrarea tehnologiei și a inteligențe artificiale.
Ce schimbări majore vedeți în industria farmaceutică, în următorii 5-10 ani?
Văd două tendințe majore: prima, un accent mai mare pe prevenție, în special pe prevenția bolilor cronice, atât din partea instituțiilor, cât și din partea industriei. A doua tendință este că aplicațiile digitale, cu sau fără AI, vor avea un impact major asupra aderenței la tratament a pacienților și vor transforma total experiența acestora.
Referitor la AI, ce rol credeți că va juca în viitorul industriei farma?
Probabil că Inteligența Artificială va scurta timpul de punere pe piață a moleculelor noi, ceea ce va accelera lansarea de tratamente inovatoare pentru pacienți. De asemenea, AI are un nivel ridicat de acuratețe în diagnosticarea afecțiunilor și poate procesa volume mari de date într-un timp scurt, contribuind astfel la îmbunătățirea rezultatelor terapeutice.
Dacă ați putea schimba un lucru definitoriu pentru industria farmaceutică, care ar fi acela?
Cu siguranță, primul lucru ar fi restabilirea încrederii în specialiști și a credibilității autorității științifice. Apoi, educarea pacienților și implicarea lor în luarea deciziilor care le vizează viețile.
Cum credeți că mai poate fi consolidată încrederea pacienților în industria farmaceutică, într-o eră marcată de dezinformare?
Industria farmaceutică știe să comunice cu pacienții pe canalele clasice, cele autorizate prin legislație, însă acum învață să comunice cu pacienții pe canalele unde aceștia pot fi găsiți, inclusiv în social media. Cred că este nevoie de comunicare continuă, bazată pe fapte și livrată prin metodele cu cel mai mare impact.
Să încercăm un exercițiu de imaginație: până unde pot evolua medicina și industria farma, indiferent de cât de departe ar ajunge tehnologia? Care ar fi limita?
Cred că, la un moment dat, vom atinge limitele popularizate prin filmele SF cu capsule medicale care fac totul singure – de la diagnostic, testare de biomarkeri până la operații complicate. Însă cred că nimic nu va putea înlocui o atingere blândă a unei asistente devotate, un zâmbet încrezător al unui medic experimentat. Tehnologia poate rezolva probleme și dileme, dar nu va putea vindeca niciodată sufletele.
Scurtă lecție pentru un tânăr care vrea o carieră în industria farma
Cecilia Radu spune că industria farmaceutică este foarte mult ghidată de un scop, „așa că motivația personală de a face bine altora, în cazul nostru de a avea un impact pozitiv în viața pacienților, este foarte importantă pentru a avea succes în această industrie”. Managerul general al Novo Nordisk Emiratele Arabe Unite mai arată că „te poți angaja în industria farma, dar dacă nu ai un scop mai înalt decât acela de avea un loc de muncă, atunci probabil că nu vei avea aceeași satisfacție profesională, respectiv succes. E important să știi ce te motivează, dincolo de un salariu bun și de un mediu de lucru plăcut”.
Ramona Ursu este jurnalist cu o experiență de peste 20 ani. A pornit ca reporter la Evenimentul Zilei, a lucrat în trustul Adevărul Holding (editor coordonator, redactor-șef adjunct, redactor-șef), a fost editorialist al Revistei 22. A fondat, alături de mai mulți jurnaliști, Newsweek România, ulterior fiind redactor șef și general manager al Ziare.com. În 2024, a fondat, alături de jurnalista Carmen Dumitrescu, publicația independentă MediaQuality.ro. Este autoarea a patru cărți despre regimul comunist și viața socio-politică a României post-revoluționare. Ramona este absolventă de Jurnalism și de Psihologie.

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 294 | Februarie 2025