Și lenea îți poate aduce succesul! – Video
Specialistul a oferit o serie de sfaturi care să ne ajute să trecem peste acest impediment, iar un prim pas ar fi să ne obișnuim să facem schimbări mici, iar repetarea acestor acțiuni, în timp, vor ajunge să genereze un impact considerabil asupra acelor comportamente care generează amânarea. Totodată, Rodica a ținut să precizeze că răbdarea și perseverența într-un astfel de proces sunt esențiale pentru reușită, deoarece nu ne putem aștepta să facem schimbări majore în viața noastră de pe o zi pe alta.
Un alt aspect interesant discutat pe parcursul emisiunii a fost cel legat de un cuvânt care în general are o conotație negativă și, de multe ori, este atribuit românilor. Este vorba de lene. Întrebată de către o ascultătoare dacă nu este lenea unul din principalele motive pentru care decidem să amânăm anumite lucruri, Rodica a răspuns afirmativ, dar a dorit să scoată în evidență și un atribut pozitiv al lenei. Specialistul afirmă că, într-o proporție mică, aceasta poate avea efecte benefice, deoarece oferă spațiu de reflecție, de observarea a unei probleme dintr-o nouă perspectivă și ne poate ajuta să găsim soluții la dificultățile care ne dau bătăi de cap de multă vreme.
Acestea au fost doar câteva dintre aspectele dezbătute pe parcursul emisiunii din această săptămână. Dacă nu ați reușit să vizionați emisiunea live, puteți urmări, mai jos, înregistrarea acesteia.