Trump: Aplaud curajul dvs de a lupta împotriva corupției. Iohannis: România are o democrație solidă grație parteneriatului cu SUA
”Susţinem foarte puternic România, deci desigur că sprijinim lupta anticorupţie. Îl susţinem şi pe preşedinte, care este foarte popular, şi credem că a făcut o treabă extraordinară, munceşte foarte mult. Noi ştim tot ce se întâmplă acolo (în România – n..r) şi are susţinerea noastră, va câştiga această luptă”, a declarat Donald Trump.
De asemenea, acesta a notat un progres al luptei anticorupţie, care este dovedit de investitorii americani care se îndreaptă spre România.
La rândul său, Klaus Iohannis a ținut să menționeze că România nu ar fi ajuns ceea ce este azi fără parteneriatul strategic cu SUA, astfel că legăturile dintre cele douuă țări trebui să devină mai puternice.
”România e foarte conștientă că ne aflam pe flancul de est și ne bazăm puternic pe parteneriatul dvs. Nu putem rezista singuri acolo. Împreună vom face aceasta legatură trans-atlantică mai bună. NATO și UE să nu concureze, ci să lucreze împreună. Aceste lucruri le-am decis: să facem parteneriatul mai bun, mai durabil și toate acestea vor duce curand la un schimb comercial mai intens”, a punctat Iohannis.
După vizita la Casa Albă, care s-a încheiat vineri noapte, președintele român se va întâlni în viitorul foarte apropiat cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele francez Emmanuel Macron.