Alexandros Pintilii Karciucas și fascinanta lui călătorie către esența frumuseții diafane

Rafinament, mister și diafan, un univers dominat de tonuri subtile și transparente. O atmosferă de calm, în care imaginația lui pare să oscileze continuu între sacru și profan, într-un ritm propriu, captivant.

Parcă pășești într-o dimensiune aparte, asta simți privindu-i creațiile. Un portofoliu complex, o compoziție bogată și variată, care te provoacă să descoperi deopotrivă clădiri și interioare atinse cu grație de patina vremii dar și spectacolul magnific al naturii, mai ales al apei. O îmbinare perfectă între nostalgii profunde și scene cotidiene, o frumusețe naturală, îmbogățită cu tușe enigmatice, pentru că fiecare lucrare te invită parcă să pătrunzi în povestea ascunsă în spatele ei.

Ca un adevărat călător printre străduțe înguste, faleze boeme și porturi autentice, balansând instant între strâmtoarea orașului și nesfârșita liniște a satului și a mării, așa te simți admirându-i lucrările. Parte dintr-o poveste, câteodată scrisă sub o lumina suavă, atădată sub stropi reci de ploaie și fulgi grei de nea, parte dintr-un peisaj compus sub suveranitatea griului, completat delicat de verde pal, galben difuz, ruginiu sau alb.

O fascinantă călătorie către esența frumuseții diafane, în care lasă întotdeauna timp pentru odihnă și meditație, asta oferă privitorilor Alexandros Pintilii Karciucas, unul dintre cei mai apreciaţi pictori acuarelişti din România, printre cei mai buni din lume, apreciere confirmată și de statutul de membru al „Birmingham Watercolor Society”, un centru de excelență pentru artele creative care își alegea membrii din toată lumea, dintre cei mai talentați pictori în acuarelă. Spun își alegea, pentru că anul trecut, după mai bine de 100 de ani de existență, pe fondul unor neînțelegeri la vârf, societatea și-a sistat activitatea. Însă chiar dacă ea ca organizație nu mai există, recunoașterea și oportunitățile pe care le-a oferit celor mai buni acuareliști din ultimul secol, rămân. Iar Alexandros este unul dintre ei.

De-a lungul anilor, prestigioase reviste de specialitate i-au apreciat talentul, galerii faimoase i-au găzduit creațiile, iar iubitorii de artă le-au admirat și cumpărat, foarte multe dintre lucrările lui regăsindu-se astăzi în colecţii private din ţară şi din străinătate. Totuși, criticul de la care așteaptă de fiecare dată cu cele mai mari emoții aprecierea este soția sa, Antonia.

Astăzi, Alexandros Pintilii Karciucas este invitatul meu în rubrica Work Life Choices, interviuri speciale cu oameni speciali, un proiect susținut de ASCENDIS și Revista CARIERE.

Veți descoperi un artist desăvârșit, care trăiește pentru artă și se hrănește din ea, la propriu și la figurat, un pictor non stop, așa cum îi place să se descrie.

Jumătate român, jumătate grec, lui Alexandros îi e menit să ducă mai departe măiestria tatălui, pictorul Pintilii Karciucas Ioan, dar și parte din destinul mamei, Atina, urmașă a refugiaților Războiului Civil din Grecia de la mijlocul secolului trecut. De aceea, în Grecia se simte ca acasă, dar acasă pentru el înseamnă Fălticeni, orașul în care s-a născut și în care a crescut îmbrățișat de amintirile părinților și bunicilor săi.

Alexandros, o să încep cu un exercițiu de imaginație: cea mai faimoasă galerie din lume îți alocă, pentru o săptămână, patru locuri pe simeze. Primele trei ar trebui să le ocupi cu cele mai importante trei lucrări ale tale, cele care te definesc cel mai bine ca artist. Care ar fi acelea și de de?

E greu de selectat doar trei, însă am să încerc 😉 . M-am oprit la acestea: ”Romanicus”, ”Portul din Chania” și ”Interior cu nud”. Toate sunt realizate în acest an. Le-am ales pentru că pur și simplu îmi plac foarte mult. Mă uitam cu mare bucurie la ele. Spun ”mă uitam”, pentru că ele se află deja în colecții private. Sigur că mai am multe care îmi plac, însă, dacă ar fi să fac o selecție de trei, să zicem că acestea ar fi.

Le-ai ales cu mintea – adică sunt cele mai reușite, ca tehnică, abordare, compoziție, subiect, ori cu inima – pentru plăcerea creativă, pentru emoția pe care ai simțit-o când ai lucrat ori emoția pe care știi că o transmit privitorilor?

Le-am ales pentru că reprezintă temele mele principale. Ca artist, mă învârt în jurul acestor teme: spațiul sacru (biserica), marinele, pentru că iubesc porturile, și interioarele.

Ei bine, a patra lucrare ar trebui să fii tu. Ce ai alege să expui? Un autoportret sau te-ai integra într-un peisaj, într-un grup de persoane? Ce ai vrea să transmiți despre tine prin această lucrare?

Cred că aș face un interior, iar pe perete să fie un tablou cu portretul meu. Practic un autoportret dar integrat într-un interior… să fie ceva subtil.

Ce ai urmări primordial, perfecțiunea artistică sau starea?

Nu se poate una fără alta. Pictura este emoție dar și tehnică.

Ce culoare ar domina? De ce?

Nu știu ce culoare ar domina, însă știu sigur că nu ar fi o lucrare foarte colorată, Prefer griurile colorate calde și reci. Sunt mai rafinate și au mai mult mister decât culorile foarte stridente.

Dincolo de expoziții, galerii, talent ori recunoaștere, ce înseamnă, de fapt, pictura pentru tine? Ce simți când te așezi în fața șevaletului?

Pictura pentru mine aș putea spune că e totul. Când nu pictez, de multe ori tot la pictură mă gândesc. Pictor ești non stop. Când fac o călătorie, indiferent că e într-o altă țară sau undeva prin preajmă, încerc să observ ce anume m-ar putea inspira. Orice poate deveni un subiect interesant. Eu îmi aleg cu grijă subiectele. Nu pictez orice, trebuie să mă regăsesc total. Când pictez și când lucrurile merg așa cum vreau… păi mă simt fericit. E o bucurie și o satisfacție. Mă hrănesc cu asta.

De ce ai ales acuarela? Ce te atrage în mod special la această tehnică?

Acuarela am ales-o în 2013, asta după ce am făcut vreo 10 ani pictură bisericească cu tatăl meu. Am citit într-o revistă despre un acuarelist și mi-am zis că trebuie să fac și eu asta… am simțit. Mai pictasem în copilărie și adolescență în acuarelă, dar de data aceasta voiam să o fac la alt nivel. Mă atrage modul cum se combină culorile. Având apa ca liant și pusă culoarea pe o hârtie din bumbac 100%, poți obține lucruri extraordinare! Ai foarte multe posibilități. Acuarela este fină, diafană, îți cere să fii spontan, dar să fii și fără de greșeală, pentru că nu poți șterge sau reveni. Pare simplă dar e foarte grea, dacă vrei să o faci la un nivel foarte bun.

Lucrul în aer liber este adesea asociat cu acuarela. Te ferește asta sau te ajută să gestionezi mai ușor momentele de blocaj artistic… știm, toți creatorii trec prin așa ceva.

Am lucrat și în aer liber, însă lucrez de obicei în atelier. E frumoasă experiența în aer liber, dar e și puțin mai grea pentru că depinzi de vreme, de mediul în care te afli. Am pictat în Franța două lucrări în aer liber la peste 30 de grade, ceea ce te obligă să fii foarte spontan. După a doua lucrare, mă simțeam aproape leșinat.

Și la fel de bine știm, aceeași creație poate să genereze reacții și interpretări diferite în rândul publicului. Tu cum te împaci cu critica? Cum ți-ai construit ori cine te-a ajutat să-ți construiești încrederea în propriul stil artistic, în propriul talent?

Eu sunt principalul actor, însă nu trăim singuri și avem nevoie de oameni. Nu aș putea nominaliza o persoană care m-a ajutat, însă cred că fiecare om – de la cel care dă un share unei lucrări, achiziționează lucrările mele sau mă invită la un eveniment și până la cel ce dorește să facă un interviu cu mine – este important și te ajută într-un fel sau altul.

Îți amintești când ai expus prima pictură? Dar de primii bani câștigați din pictură?

Prima expoziție personală am avut-o chiar în 2013 și tot în acea vară am și vândut primele mele lucrări în acuarelă. Sigur că primii bani câștigați din pictură i-am făcut când eram mic, pictând icoane pe piatră.

Astăzi trăiești din pictură? Cum faci față presiunii comerciale? Te gândești vreodată înainte de a începe o lucrare: „s-ar vinde bine”?

Trăiesc doar din pictură. Nu mă gândesc la bani când mă apuc de lucru, pictez fix ce îmi place. Sigur că atunci când văd că o anumită temă este foarte apreciată o reiau mai des dar atât. Foarte rar fac ceva pe comandă și asta numai dacă eu cred în acel subiect.

Te întrebam mai sus ce înseamnă pentru tine pictura. Acum te întreb, ce înseamnă pentru tine succesul?

Succesul e o chestie la care lucrezi toată viața. Dar dacă faci ce îți place și trăiești din asta, ești apreciat, pot spune că ai succes.

A fost un avantaj sau un dezavantaj să îți dezvolți talentul într-un oraș micuț dintr-un capăt  de țară? Dar să îți gestionezi succesul?

Cred că fiecare loc are plusuri și minusuri. Un oraș mai mare clar îți oferă posibilități mai multe, însă eu nu sunt fanul orașelor mari. Acum, datorită internetului, practic poți sta și într-un cătun și să fii conectat cu toată lumea, distanțele s-au ”micșorat”. E drept însă că cel mai important e să te întâlnești cu oamenii pe viu și nu doar online.

Eu sunt din Brăila, un oraș multietnic, cu o comunitate elenă puternică. Dar, la Brăila, lucrurile se leagă… Dunăre, mare, comerț, greci. Cu Fălticeniul, nu prea văd o rută simplă, o cale bătută. Când și în ce împrejurări au ajuns ai tăi la Fălticeni? Cum de au rămas atâta vreme?

Mama este născută aici la Fălticeni din părinți greci. Bunicii mei au venit în România când în Grecia era război civil. În anii 80 au plecat cu toții înapoi în Grecia și doar mama a rămas aici. Tatăl meu este român și nu era neapărat adeptul plecării definitiv din țară, așa că au rămas aici.

Și ai apărut tu, jumătate grec, jumătate moldovean. E un privilegiu sau un dezavantaj? Ți-a influențat asta personalitatea, experiențele?

Dezavantaj nu are cum să fie, aș putea spune că e un privilegiu. De mic am călătorit în Grecia și contactul cu o țară care în anii 90 era totuși cu mult peste România m-a ajutat și m-a încântat. În plus, vorbesc și grecește și orice limba străină pe care o cunoști e un plus. Iubesc Grecia și mă bucur să fiu și cetățean grec.

În vorbire, de exemplu, care e accentul pregnant 🙂 ?

Accentul e clar unul moldovenesc, Asta îmi spunea cineva în Grecia că e comic să asculți un grec moldovean 🙂 .

Dar în interiorul tău? Când spui acasă, unde îți ajunge gândul mai repede?

Acasă e acolo unde m-am născut și am crescut, adică la Fălticeni, însă în Grecia mă simt ca acasă, nu ca un străin.

Cât de des mergi în Grecia?… pentru că în picturile tale este destul de prezentă.

Prima dată am mers în Grecia când aveam vreo 3 ani și de atunci am fost de vreo 35 de ori. Ultima dată am fost în urmă cu 2 ani în Rodos și Symi. Îmi place în Grecia cam tot, de la climă, muzică, peisaje, mâncare și oameni.

Pleacă tinerii (mai ales talentele, indiferent de domeniu) pe capete. Tu cochetezi cu această idee? Grecia sau oriunde altundeva…

Nu am avut niciodată gânduri de a pleca din țară. Poate mi-a lipsit curajul, habar nu am. Îmi place să călătoresc, dar îmi place să și revin acasă. Cred că din România, ca oraș, Oradea mi s-ar fi potrivit mai bine. De afară… poate o insula precum Creta…

La final, aș vrea să ne întoarcem la faimoasa galerie în care am început acest interviu. Dacă ți-ar mai oferi un loc pe simeze și ți-ar sugera să pictezi orice scenă din viața ta, orice, de oricând, cum ar arăta tabloul, cum l-ai numi, ce tehnică ai folosi și ce mesaj ai vrea să transmiți prin el?

Aș picta ceva legat de insula Corfu cred. Este prima insulă pe care am vizitat-o alături de soția mea Antonia în urmă cu 15 ani. Clar ar fi în tehnica acuarelei, Pur și simplu aș vrea ca privindu-l să îmi aduc aminte de acea perioadă.Asta mi-a venit acum… poate dacă aș răspunde la întrebarea aceasta peste un an aș spune altceva. Oricum ceva legat de noi doi ar fi.

Înainte de a-l împacheta pentru a-l trimite spre galerie, cărei persoane din viața ta ți-ai dori să-l arăți?

E clar că l-aș arată în primul rând soției așa cum fac cu fiecare lucrare.

În ce loc ai vrea să îl așezi, după ce timpul faimoasei expoziții va fi expirat?

L-aș așeza la noi în casă, desigur. Poate la mine în atelier.

Zece… pe repede înainte

Cel mai frumos loc din Fălticeni:

Muzeul de Artă “Ion Irimescu” și “faleza ” orașului

Cel mai frumos port pe care l-ai pictat:

Portul din Parga (Grecia) și cel din Menton (Franța)

Cea mai frumoasă biserică în care ai lucrat:

Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Keratea Grecia

Pictorul preferat

E greu de ales doar un pictor. Sunt mulți care îmi plac, acuareliști sau nu. Am să numesc însă trei acuareliști: William Russel și doi contemporani – Charles Villeneuve și Cesc Farre

Melodia preferată:

Am să aleg două, deși multe piese îmi vin în minte. Am să aleg o piesă grecească “Na ha ekato kardies” cântată de Glykeria și una trance a lui Paul van Dyk Wishful Thinking

Mâncarea preferată:

Îmi place mâncarea românească și mâncarea grecească. Îmi plac fructele de mare și ador brânzeturile și cartofii prăjiți

Te enervează teribil…

Mă enervează teribil oamenii care nu se țin de cuvânt, ignoranța, avariția și falsitatea

Te inspiră…

Mă inspiră orice loc cu o încărcătură artistică, spirituală și istorică

Te motivează…

Atunci când am succes. Dacă un lucru îmi merge bine, mă simt împins de la spate și mă motivează să muncesc mai mult

Cea mai arzătoare dorință pentru viitor…

Să ajung membru al Royal Institute of Painters in Water Colours.