Cristina Neagu – Îmi place să câștig, dar nu cu orice preț

Mentalitatea de învingător se construiește nu cu gândul de a câștiga cu orice preț, ci pe ideea de a fi mai bun în fiecare zi. În sport, unde obsesia câștigului, a victoriei face multe victime, nu aud asta prea des. Această atitudine echilibrată stă, probabil, la baza carierei sale sportive spectaculoase, cu o ascensiune rapidă, dar și momente de recul care au făcut-o să fie mult mai înțeleaptă când vine vorba de succes. O abordare oarecum paradoxală pentru cea care a reușit performanța de a fi prima handbalistă din istorie desemnată de trei ori cea mai valoroasă jucătoare din lume, în 2010, 2015 şi 2016.

E conștientă de puterea hazardului fiindcă handbalul a intrat în viața ei întâmplător, la 12 ani, iar de atunci e conștientă că lucrurile nu se întâmplă doar din cauza noastră sau datorită nouă. Își dorește să fie un model pentru suporteri, pentru cei tineri. Vrea să îi convingă să nu se mulțumească doar cu puțin, să ceară mai mult, în primul rând de la ei. Tocmai pentru că educația corectă prin sport poate modela caractere de mare calitate umană.

Cum e să fii declarată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii și totuși în țara asta să se vorbească mai mult despre fotbal?

Cristina Neagu: (râzând) Da, din păcate, acesta este nivelul la care noi suntem în momentul de față în România. Fotbalul este „sportul rege” nu doar la noi în țară, ci în întreaga lume. Este mult mai mediatizat, banii sunt mult mai mulți și e mult mai puternic din toate punctele de vedere, așa că, sincer, nu am niciun fel de problemă cu treaba asta. Din contră, cred că în ultimii ani handbalul este mai mediatizat decât înainte – de exemplu, față de când am ieșit pentru prima oară cea mai bună jucătoare a lumii (n.r. 2010). Efectiv nu am cum să compar cele două sporturi pentru că fotbalul va prima în fața celorlalte, și, exact așa cum am mai spus, este vorba de mult mai multe investiții în fotbal față de restul sporturilor. Poate dacă aș fi fost din altă țară și aș fi reușit această performanță, ar fi fost altceva, pentru că e o altă educație prin sport, iar în alte țări handbalul este mult mai mediatizat de mai mulți ani. Dar, nu este cazul la noi, în România, așa că nu am nicio problemă cu asta și repet: situația e mult mai bună acum. În momentul de față, și handbalul este mai mediatizat, și eu ca sportivă sunt mult mai mediatizată.

Unde ți-a fost mai ușor să te adaptezi în echipă? În echipele românești sau în străinătate?

În echipele românești, bineînțeles, pentru că, în primul rând, am fost și sunt acasă indiferent de orașul în care am stat în țară și au fost mult mai multe jucătoare din România. E normal, se vorbește limba maternă – e mult mai ok să te înțelegi. La singura echipă la care am evoluat în străinătate, respectiv în Muntenegru, mi-a fost puțin mai greu la început pentru că nu cunoșteam limba sârbă și nici colegele nu prea vorbeau engleză; a fost puțin mai greu să mă integrez, însă, să spunem că după câteva luni m-am adaptat foarte bine și acolo (n.r. Cristina a învățat și limba) . Dar, clar, la echipele din România m-am adaptat mult mai repede și mai ușor.

Prin ce diferă antrenamentele de handbal feminin din România de cele din alte țări?

Cristina Neagu: (oftează) Aici este vorba despre mai multe lucruri. În primul rând, e vorba despre infrastructură, apoi despre sistem, apoi depinde și de antrenori pentru că fiecare antrenor are o concepție diferită despre handbal. Eu am lucrat cu mai mulți antrenori – și din România, și din străinătate – și consider eu că antrenorii din străinătate au sisteme de lucru mult mai bine puse la punct decât cei din România. Dar cred că în ultimii ani și în România am început să ne dezvoltăm din punctul ăsta de vedere și mergem pe un drum bun.

Cine sunt mentorii tăi în sport și în viața personală?

Nu pot să spun că am niște mentori. Bineînțeles că au fost oameni cu care m-am sfătuit la un moment dat – și în legătură cu viața personală, și în cariera sportivă, dar până la urmă deciziile importante le-am luat singură.

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta sportivă de până acum?

Perioada de accidentări, mai ales că am trecut prin două accidentări consecutive într-un interval de timp foarte scurt. Au fost aproape doi ani în care nu am jucat din cauza operației la umăr, după care mi-am revenit și la trei luni mi-am rupt ligamentul la genunchi. Pot să spun că momentul în care mi-am rupt ligamentul la genunchi a fost cel mai greu, mult mai greu decât perioada cu operația la umăr. A venit pe neașteptate și a fost foarte dificil din punct de vedere psihic.

Care e cea mai frumoasă declarație sau gest primit vreodată de la un suporter?

N-aș vrea să dezamăgesc pe nimeni, mai ales pe vreunul dintre suporteri, dacă la un moment dat a făcut vreun gest sau mi-a oferit un mic cadou, dar cred că cel mai frumos lucru pentru mine și cel mai frumos gest din partea suporterilor a fost în perioada aceea de accidentări, când jucam pentru Oltchim Râmnicu-Vâlcea. După ce
mi-am revenit în urma operației la umăr, suporterii mi-au făcut un banner de încurajare (n.r. Mesajul de pe banner „După 20 de luni de chin, urmează succesul deplin!”). În toată acea perioadă, la fiecare meci la care mergeam și stăteam în tribună să-mi urmăresc echipa, mă încurajau și îmi scandau numele și cred că, pentru mine, au fost cele mai frumoase gesturi.

Cum se formează o mentalitate de învingător?

Când ești copil, profesorul, părin­tele, antrenorul – toți au un rol foarte important în asta, dar dacă vorbim strict despre sport, e clar că antrenorul are un rol important, mai ales în perioada de început, când ești copil și când totul e o joacă. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să câștigi cu orice preț, dar e bine să ai scopuri, să-ți fixezi anumite obiective, să încerci să fii mai bun în fiecare zi, să încerci să câștigi. Dar, repet, nu cu orice preț. Cel mai important cred că e să fii dispus să înveți zilnic și să-ți dai seama că, practic, întreaga viață e un proces de învățare. Nu e simplu, sunt momente grele de-a lungul anilor și de-a lungul carierei sportive, dar e bine să fii deschis la provocări și să încerci în fiecare zi să înveți ceva nou și să devii mai bun.

Ce rol are eșecul în viața unui sportiv de talie internațională?

Poate să te facă mai puternic, dar poate să te facă și mai slab și mai labil psihic. Acum depinde și de felul în care ești ca om, ca sportiv, dar, de obicei, din eșec ai ce învăța. Și chiar și pentru sportivii care sunt obișnuiți cu victoriile, e bine uneori să experimenteze câte un eșec pentru că pot învăța din acea experiență. Și eu cred că – și pentru mine așa a fost în cariera mea – din fiecare eșec am avut ce învăța și nu m-a doborât, din contră, m-a făcut mai puternică.

Ce i-ai spune unui copil care visează să fie ca tine?

Să nu înceteze niciodată să își urmeze visul, să aibă curajul să depășească anumite bariere, pentru că atunci când ajungi să faci ceea ce iubești cu adevărat, nu există nimic mai frumos pe lumea asta!

Cum te vezi peste 10 ani?

Îmi doresc foarte mult să am o familie și mă văd având o familie. Bineînțeles, voi fi implicată în continuare în proiecte legate de sport.

5 cuvinte care te caracterizează cel mai bine:

Ambițioasă, perfecționistă, luptătoare, perseverentă și cu personalitate puternică (așa au răspuns colegele de echipă).

Ce altceva mai poate face un sportiv în afară de a crea o imagine pozitivă țării sale?

Să continue să fie un exemplu pentru ceilalți, chiar și atunci când își termină cariera sportivă. Să încerce să facă o schimbare în ceea ce privește sportul, rămânând implicat în continuare, și după încheierea carierei, în proiecte legate de sport.

*credit foto: Sports HUB.

Acest material a fost preluat din numărul 251 al Revistei CARIERE,

ediția din octombrie 2018.

Mai multe detalii despre abonare și punctele de difuzare găsiți aici.