David Alb și pâinea lui cu gust regal.  De la brutăria bunicului, o afacere de cartier, la o poveste cu prinți și prințese

Să facă business, să fie în permanent contact cu oamenii și să vândă. Asta și-a dorit dintotdeauna. Și asta a făcut, pe cont propriu, până la 23 de ani.

Apoi, viața a avut alte planuri pentru el și, cumva, l-a adus într-un punct în care a trebuit să preia afacerea familiei. O mică brutărie dintr-un cartier din Timișoara, cu câțiva angajați, care produceau câteva sortimente de pâine.

O cunoștea bine, crescuse în curtea ei și împreună cu ea – cele mai frumoase amintiri din copilărie înseamnă și acum pentru el miros de pâine caldă și povești cu oameni dragi, bunicul, bunica, părinții, robotind în jurul ei. Drept urmare, dintotdeauna brutăria a fost un pilon important în viața lui, dar s-o preia complet, nu își dorise niciodată. Până în 2014.

Astăzi, după 8 ani de când o conduce, mica afacere de familie s-a remodelat complet, a devenit un business complex, cunoscut în toată Transilvania și recunoscut pentru produsele sale sofisticate și de înaltă calitate, cu care, de-a lungul timpului, s-au delectat de la oameni simpli până la capete încoronate.

Cum a reușit asta? Aflăm din următorul interviu din seria Work Life Choices, un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE, în care invitatul meu este David Alb, CEO Senneville Timișoara. Un tânăr ambițios, curajos, veșnic în căutare de inedit, preocupat de tehnologie și inovație, de calitate și perfecțiune.

David ne va conduce astăzi într-o fascinantă călătorie printre amintiri, dar și prin laboratoarele unei afaceri speciale, cu miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor ori de mirodenii extravagante și cu gust regal. De-a dreptul regal, pentru că din 26 aprilie 2017, Senneville este furnizor oficial de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie al Casei Regale a României.

Descrieți-mi, așa cum vă amintiți, brutăria. Cât de importantă a fost în copilăria dvs, ați crescut în apropierea ei?

Pentru familie, brutăria era elementul central, era jobul nostru, sursa de venit. Se afla pe același teren cu casa, participam activ la multe dintre activități. Copil fiind, aveam un magazin mic în față. Oamenii veneau, sunau la sonerie, iar eu mă duceam, vindeam.

Totul a început undeva prin 1993. Când au ieșit la pensie, bunicul și bunica mea au pornit o afacere cu pufuleți. Super mică. Dar nu a funcționat. Apoi au spus: hai să facem ceva de larg consum … și au ales pâine. Au amenajat o brutărie, și ea foarte foarte mică, să zicem de vreo 50-60 mp.

Așa ați preluat-o dvs?

Nu chiar. Afacerea s-a dezvoltat trecând prin câteva etape: prima, când s-au ocupat de ea doar bunicii, a doua, când s-au implicat și părinții mei, și a treia, în 2014, când am preluat eu. I-am ajutat ca business și înainte, am adus niște utilaje noi, am găsit piețe de desfacere noi… pentru că au fost niște momente, mai ales când s-a intrat în UE, când a fost nevoie să modernizăm. Nu mă implicam 100% pentru că aveam și alte proiecte, mai ales pe partea de vânzări. Mie mi-au plăcut întotdeauna vânzările și oamenii. Am făcut mult sales, de aceea nu mă puteam dedica complet proiectului acesta.

În ce împrejurări ați preluat afacerea? A fost visul dvs să preluați brutăria sau, mai degrabă, ați simțit că e o datorie să duceți mai departe moștenirea familiei?

Eu nu am vrut să preiau această afacere la început, dar, cumva, la un moment dat, lucrurile s-au aliniat.

Era prin 2012 – 2013, când am luat hotărârea să mă implic mai mult. Era un proiect frumos, care nu merita lăsat să moară. Dar dacă tot îl facem, am zis, hai să-l facem cum trebuie! Și în 2014 am venit cu resurse financiare, peste ce era deja, am făcut o hală nouă de producție, lângă cea care era deja, și pe care o extinsesem atunci cu integrarea în UE. Am făcut un studiu de piață și am ajuns la concluzia că totuși trebuie să mai vin și cu altceva, alte produse. Am găsit o familie de clujeni care locuise mulți ani în Maroc, amândoi soții școliți într-o renumită școală de patiserie – cofetărie franceză și întorși în țară după vreo 15 ani. Ei pregăteau patiseri și cofetari pentru tot Orientul Mijlociu și lucraseră inclusiv pentru familia regală din Maroc. Cu ei am dat startul. Și din momentul acela, am tot crescut. Am deschis locații, am pus accentul pe calitate și pe pregătirea propriilor noștri oameni.

Care a fost, în toți acești ani, cea mai mare provocare?

Firma a tot crescut și astăzi are mai multe divizii: producție cofetărie-patiserie-brutărie, evenimente private și corporate, desfacere – magazine și comerț online și franciză. Acum, de exemplu, căutăm francizați. Lumea e interesată, pentru că marea problemă este pe partea de producție, nu pe partea de vânzare. Iar pe producție, printre cele mai mari provocări, au fost profitabilitatea și forța de muncă. Acum avem aproximativ 100 de angajați, din care 15 nepalezi, pe care i-am format la locul de muncă. Cu toate acestea însă, eu nu pot să renunț la producție, că se duce naibii țara asta dacă toată lumea doar importă.

Să preluați brutăria a fost un lucru firesc, o responsabilitate sau o provocare?

A fost… și atât. Acum, afacerea aceasta este și o binecuvântare, clar, dar e și o responsabilitate. Și ca orice responsabilitate vine și cu multe greutăți, Însă binecuvântarea vine și cu multe beneficii. E ca în viață!

Care a fost efectiv amprenta dvs personală asupra afacerii?

În primul rând, am venit cu o gamă de produse noi pe piața românească, niște produse cu totul speciale la vremea aceea. Am început cu cofetărie și patiserie franțuzească, dar, pe parcurs, ne-am extins. Am umblat prin toată lumea să vedem cum fac alții lucrurile, să ne inspirăm, să vedem ce tehnologie folosesc, ce produse noi apar. Scopul meu a fost să aduc lucruri care nu erau. Căci mie asta mi-a plăcut mereu, să nu fac ceea ce făcea deja toată lumea. Am continuat și cu partea de pâine. Doar că la momentul de față suntem în fața unor decizii foarte grele, suntem pe minus cu brutăria, având în vedere costurile care sunt acum cu energia, plus altele. Bine, ea prezintă foarte puțin din cifra noastră totală de afaceri, dar încercăm s-o resuscităm. Este locul din care am plecat, este afacerea noastră de suflet și n-aș accepta să moară. Indiferent ce se va întâmpla, noi pâine vom face!

De ce Senneville? Ce încărcătură/ce semnificație are acest nume?

A fost o întâmplare – cu ghilimelele de rigoare, pentru că are în spate o poveste interesantă. În ’93, când a înființat firma, bunicul meu a apelat la un intermediar să facă toate diligențele la Registrul Comerțului privind înregistrarea. Din toate variantele de nume pe care i le-a dat inițial, niciuna nu era disponibilă. A făcut al doilea set, la fel. Apoi – povestea o știu de la acel domn, nu de la bunicul meu – după ce nici a doua oară n-a găsit nume disponibil, omul a ajuns acasă, a deschis un atlas geografic la întâmplare și a găsit Senneville, o localitate micuță din Franța. Și citind despre ea a aflat că acolo era o brutărie foarte veche, monument. A scris numele pe o hârtie, că nici nu știa să pronunțe, a mers iar la Registru și uite așa… după aproape 20 de ani au venit francezii la firma Senneville din Timișoara și au făcut produse franțuzești. O întâmplare… (ha!)

Vorbiți-mi despre bunic. Cât de important a fost în copilăria și adolescența dvs?

Era bunicul matern. Un om neobosit, curios, sociabil, de la care am învățat foarte multe lucruri. El este cel care a plantat în mine această sămânță de antreprenoriat. Este una dintre cele mai importante persoane din viața mea. El și tatăl meu sunt figurile paterne care m-au influențat, m-au ajutat să mă dezvolt. Fiind foarte apropiați (noi am locuit împreună – părinții și bunicii), ei au format un binom, practic s-au completat în educația și formarea mea ca om.

Care este cel mai importantă lucru pe care l-ați învățat de la bunicul dvs?

Cel mai important lucru pe care el mi l-a transmis, dincolo de sămânța, curiozitatea aceasta antreprenorială, de spiritul mercantil, este credința. Bunicul era foarte credincios, un om foarte prezent în viața bisericii. Tatăl meu a fost preot ortodox, am fost dintotdeauna o familie apropiată de biserică. De aceea, tot de la bunicul am învățat să mă implic în partea asta socială, de caritate, pe care el a făcut-o foarte bine. Era întotdeauna foarte atent cu angajații, cu vecinii, cu colaboratorii, cu toată lumea.

Dacă vă întoarceți, din nou, în timp, cum vă amintiți momentele petrecute împreună? Care e cea mai prețioasă amintire?

Vizitele sunt cele mai interesante amintiri pentru mine, ori cele pe care le primea, ori cele pe care le făceam cu bunicul meu. Era efectiv un magnet, totul gravita în jurul lui, avea un stil aparte a-și apropia oamenii. Era un om cu 7 clase, șofer, dar avea în el darul acesta de a atrage întotdeauna oamenii. Sunt oameni făcuți să ajute alți oameni. Bunicul așa era și eu cred că mi-a transmis și asta.

Să înțeleg că sunteți un lider empatic?

Nu-mi place și nu vreau să mă laud sau să mă autocaracterizez. Dar în fiecare decizie de business încerc să pun în centru oamenii. Nu întotdeauna însă reușesc.

Acum, recunosc, nici nu sunt în cea mai bună pasă. Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când a plecat bunicul, iar în urmă cu 3 luni a plecat și tata. Mi-a fost foarte greu să-l pierd pe tata. Mă simt cumva stingher, parcă acum îmi caut și eu locul meu în lumea asta, iar momentan mă regăsesc cel mai bine în cadrul familiei, nu în cadrul afacerii. Nu înseamnă că sunt mereu așa, în general sunt implicat, dar acum sunt într-o altfel de perioadă, am alte priorități.

Și afacerea nu e printre ele…

Afacerea are și ea prioritățile ei. Dar am învățat un lucru foarte important: afacerea este o entitate în sine. Iar afacerii eu i-am dat deja un traseu, nu mai e dependentă total de mine. Are deja niște oameni din care își trage energia. Și faptul că eu acum nu pot să-i mai ofer suficientă energie (nu știu, cât puteam să-i ofer anul trecut, de exemplu, că efectiv nu pot) nu înseamnă că ia și ea o pauză. Nu! Merge înainte. Pentru că sunt în afacere oameni, și mai mici, și mai mari, capabili, maturi, colegii mei, care înțeleg că în acest moment ei trebuie să dea energie acestui business. Până la urmă, asta am și încercat întotdeauna să le insuflu: suntem împreună la bine și la greu și ne sprijinim reciproc. Deci, echipa e foarte importantă, oamenii sunt foarte importanți, dar în aceeași măsură și afacerea este foarte importantă. Ele trebuie foarte clar să se susțină una pe alta. Pentru că nici echipă fără afacere nu există, dar nici afacere fără echipă nu există.

Iar liderul…

Iar liderul este și el om, are vulnerabilități. Evident că e foarte important, el insuflă, motivează și dă direcția, doar că… și noi suntem oameni. Și doar un om anormal ar spune că nu e influențat de ce se întâmplă în viața lui, în jurul lui.

Cum v-a influențat ca om pandemia?

Nebunia de pandemie… a fost ceva incredibil! Urmele ei se vor vedea ani mulți de acum înainte. Eu am avut o pierdere, nu din cauza Covid-ului, alții au avut alte pierderi. Și uite acum războiul… nimic nu-l justifică, nimic nu-l poate explica. Dar uite, el este încă un semnal de alarmă pentru noi toți că sunt momente în care trebuie să ne reprioritizăm lucrurile.

Fiecare dramă trăită de un om în Covid e majoră la nivel personal. Dar la modul general, tot ce a făcut pandemia e nimic față de ce poate face un război. De aceea, dacă nu suntem atenți și nu am învățat nimic în pandemie, măcar acum să învățăm să ne prețuim viața și familia.

E o lecție pe care, înțeleg, dvs ați învățat-o…

Am avut șansa să cunosc oameni puternici și am văzut ceva la ei. Cu cât oamenii sunt mai puternici, cu atât au mai mult curaj în a-și arăta și punctele slabe, nu doar pe cele puternice. Ca lider, e bine să-ți pui masca în momentele critice (masca de oxigen), dar dacă ajungi tot timpul să fii cu mască, n-ai făcut nimic! Nu mai servești nici interesele tale, nici pe ale celorlalți.

Cum s-au reflectat în business cei 2 ani de pandemie?

Efectele negative ale pandemiei abia acum încep să se vadă. Sunt clare, pe toate flancurile, iar noi trebuie să le contracarăm cu multă muncă, cu osteneală, pentru că trebuie să asigurăm și angajaților niște salarii corecte, și clienților niște produse la un preț rezonabil, și nouă profitabilitate. Provocări peste provocări, pentru noi ca antreprenori, mai mari decât la începutul pandemiei. Datoria publică și datoria privată sunt fără precedent, inflația este de neoprit, plus criza energetică în care am fost aruncați de normele galopante de mediu… În concluzie, e foarte greu, pentru că noi avem toată paleta de clienți și trebuie să ne gândim la toți.

Și atunci…

Și atunci, tot ce pot să fac acum este să am grijă de echipa mea, de clienții mei, dar și grijă de mine. Trei lucruri grele, pentru că nu poți să crești prețurile, nu poți să nu mărești salariile, dar și afacerea – că tot ce am câștigat am reinvestit, cu mult efort și cu datorii – trebuie să rămână profitabilă. Și eu.. că nici să lucrez fără niciun câștig pentru mine nu e corect! Normal e să acumulez și eu pentru copiii mei, așa cum și bunicii și părinții mei au acumulat pentru noi. Doar că vremurile sunt din ce în ce mai grele, piața e din ce în ce mai grea, din cauza unor lucruri din care multe chiar nu țin de noi.

Cum ați fost remarcați de Casa Regală?

Când vine la Timișoara, Familia Regală se cazează la Hotel Timișoara, unde noi suntem furnizori. Totul a început cu un mic dejun, la care ASR Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a servit pâinea noastră multibob din 4 tipuri de făină și 4 tipuri de semințe. A vrut neapărat să ştie de unde vine produsul pe care tocmai îl gustase.

Nu a mai durat mult până am ajuns să livrăm constant produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, atât la vizitele Familiei Regale în oraşul de pe Bega, cât şi la reşedinţa din Săvârşin, inclusiv torturi aniversare. Tortul e poate testul suprem pentru orice cofetar. Iar noi l-am trecut!

Din tot ce ați livrat până acum, care este ”regina” produselor pe care le furnizați Casei Regale?

Tortul favorit al Principesei Margareta e un mousse de ciocolată cu un gust aparte. Tortul conţine căpșune, zmeură, mure, dar şi o bază de ciocolată belgiană cu 72% cacao. Prăjitura nu are nici măcar un gram de făină. Se pregăteşte cu unt franţuzesc de Normandia şi e garnisită cu fursecuri de tip Macarons. Însă preferata, regina, rămâne pâinea multibob.

Acum suntem în procedură de recertificare. Oricum, pe cât posibil eu încerc să duc afacerea de la lună la lună la următorul nivel. Suntem onoraţi să fim parte din această poveste cu prinţi şi prinţese!

Și care ar fi următorul nivel în relația cu Casa Regală?

Sala Ceaiului, din Casa Ceaiului, din Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin. Un proiect pe care îl derulăm împreună cu Casa Regală. Casa Ceaiului e un spațiu cultural și educațional, ce găzduiește expoziții, lecții deschise, reuniuni și evenimente publice. Acum va fi și Sala Ceaiului, unde vizitatorii domeniului vor putea servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări și prăjituri.

Sunteți a treia generație la conducerea acestei afaceri. Dar sunteți și tată acum. Vă doriți ca responsabilitatea acestui business să devină o ”moștenire” de familie?

Pentru mine, datoria morală de a prelua afacerea are o conotație negativă. Nu mi se pare normal ca un copil să poarte povara asta. Am o fetiță de 1 an și 10 luni, e ca și cum i-aș impune să preia afacerea aceasta. Nu datoria (morală) trebuie să fie cea care primează! Da, e o responsabilitate pentru munca și efortul părinților, bunicilor, dar să-i vâr pe gât copilului meu… nici vorbă. Partea bună este că mie mi-a plăcut, am crescut odată cu afacerea aceasta, e cumva viața mea. Dar dacă ei nu-i place?

De aceea, cred cu tărie că fiecare copil trebuie să facă exact ceea ce simte, să își stabilească propriile obiective de viață, să-și stabilească setul de valori și abia apoi să se gândească dacă o afacere de familie pe care vrea/poate /trebuie să o preia coincide sau nu cu planul său de viață. Dacă nu coincide și obligi, nu faci nimic, nu ajuți pe nimeni. Devine o piatră de moară. Dacă o faci, trebuie să o faci din plăcere și la cele mai înalte standarde. Nici eu nu am vrut la început și nimeni nu m-a forțat. Doar că viața m-a adus aici, cred că acesta a fost destinul.

---

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 277
Pentru abonare, click aici