Irina Stoica, arhitecta care vede oportunități acolo unde alții văd doar ziduri

Încă de mică, atunci când era întrebată ce vrea să devină când va fi mare, răspundea fără ezitare: “Arhitect!”. Nu balerină, nu cântăreață, nu prințesă. “Arhitect!”. Prin urmare, și-a dedicat întreaga copilărie și adolescență acestui vis.

Astăzi, este arhitect… arhitect Irina Stoica… și este îndrăgostită iremediabil de profesia ei, căreia i se dăruiește cu o pasiune rar întâlnită.

Crede că arhitectura i-a fost destin, dar în adâncul sufletului păstrează totuși o fărâmă din tărâmul de basm al copilăriei, unde orice fetiță se vede prințesă: o baghetă fermecată. Cu magia ei, reușește să descopere astăzi secretele neștiute și nevăzute ale fiecărui spațiu, transformând locuri aparent banale în universuri pline de mister și posibilități. Cu ajutorul ei, adaugă astăzi un strop de vrajă fiecărui proiect, transformându-l într-o poveste. O poveste unică, prin care înnobilează și dă viață încăperilor, făcându-le să rezoneze cu emoțiile și nevoile celor care le descoperă sau le trăiesc. Și reușește de fiecare dată, pentru că în toate proiectele sale, Irina merge dincolo de aspectul estetic și funcțional, adăugând un strop de magie și emoție în fiecare loc pe care îl creează. Reușește, de asemenea, și pentru că dincolo de orice, Irina este un arhitect care vede oportunități acolo unde mulți alții văd doar ziduri.

Irina este și fondatoarea SelfDezign, o companie de design interior și arhitectură, care se distinge prin soluții creative și inovatoare pentru spații de birouri, hoteluri, cafenele, dar și amenajări rezidențiale. Despre Irina și compania ei s-a vorbit mult în ultima vreme, după ce unul dintre proiectele lor, Cafeneaua Veche 9, a fost recompensat cu mai multe premii prestigioase.

Cafeneaua Veche 9 este o poveste fascinantă a unui spațiu care a supraviețuit istoriei, un fel de martor tăcut al schimbărilor din București.

Cafeneaua Veche 9, cea mai veche cafenea din Bucureşti

În inima Bucureștiului, se află un loc cu o istorie impresionantă, un punct de referință în dezvoltarea socială și urbanistică a capitalei: Cafeneaua Veche – cea mai veche cafenea din București.

Deși menționată oficial în documentele din 1812, povestea acestei cafenele începe în 1781, când armeanul Ștefan Antîlop a obținut permisiunea domnitorului Alexandru Ipsilanti pentru a construi cafeneaua aproape de Curtea Domnească.

Simbol al rafinamentului și al eleganței, Cafeneaua Veche a fost, de-a lungul vremii, un loc de întâlnire al elitelor culturale – scriitori, artiști, politicieni și intelectuali. Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Luca Caragiale și Regele Carol al II-lea sunt doar câțiva dintre distinșii oaspeți care i-au trecut pragul. Aici, Mihai Eminescu, pe atunci Redactor-șef al ziarului „Timpul”, își savura cafeaua în fiecare dimineață.

În epoca sa de glorie, Cafeneaua Veche se remarca printr-o arhitectură distinctivă și o atmosferă elegantă, reflectând rafinamentul stilului vremii. Însă, de-a lungul timpului, amenajările interioare succesive au estompat farmecul său original, diminuându-i astfel și reputația, și relevanța.

În 2020, după mai bine de un an de abandon, moștenirea culturală a locului a atras însă investitorii într-un proiect ambițios, ce a implicat renovarea. Nu au fost executate intervenții asupra exteriorului – zidurile, acoperişul de ţiglă şi obloanele fuseseră deja recondiţionate după vechile tipare, într-un proiect anterior. La fel și alte elemente arhitecturale deosebite, precum cele 200 de capete de lei şi cele opt chipuri gravate pe zidurile albe, ori plăcuţa inscripţionată cu numele cafenelei și cele două lămpi de fier suspendate pe faţadă. În schimb, interiorul a fost complet regândit și refăcut, noua amenajare îmbinând armonios eleganța istorică și confortul modern. S-a creat astfel un spațiu care păstrează aerul boem al trecutului, dar cu un ton vibrant și atractiv pentru publicul tânăr de astăzi.

Astfel, noua cafenea, Cafeneaua Veche 9, a redevenit un loc emblematic al capitalei. Un loc ce celebrează feeric fuziunea dintre vechi și nou, oferind un veritabil testament al eleganței prezentului, păstrând în același timp o parte din magia elitistă a trecutului și splendoarea arhitecturală, elemente ce i-au asigurat notorietatea și definit existența de-a lungul timpului.

O poveste despre arhitectură ca destin

Despre povestea impresionantă din spatele acestei renovări, despre emoțiile trăite, deciziile delicate ori provocările întâmpinate, am discutat cu Irina Stoica, expertul care a adus la viață această ”frântură de istorie” din inima capitalei.

Irina este invitata mea în noul episod din seria Work Life Choices, interviuri speciale cu oameni speciali, un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE.

În ultimul an, s-a vorbit tot mai mult despre Cafeneaua Veche 9, un obiectiv emblematic și un loc de referință în peisajul cultural și social al Bucureștiului. Renovarea recentă a adus acestui loc istoric o nouă strălucire dar și mai multe premii pentru arhitectură și design. Ce înseamnă pentru tine această recunoaștere?

Cafeneaua Veche 9 e ca acel proiect de suflet pe care îl visezi încă din facultate. Știi momentul ăla când te trezești brusc noaptea cu o idee genială și o notezi repede pe șervețel? Ei bine, asta a fost Cafeneaua Veche 9 pentru noi.

Recunoașterea primită e ca o ceașcă de espresso dublu pentru ego-ul nostru creativ. Ne confirmă că nu doar noi credem că am făcut treabă bună, ci și alții din industrie apreciază munca noastră.

Acest proiect ne-a arătat că, uneori, cele mai bune idei vin atunci când îți depășești temerile și alegi să vezi oportunitățile, nu obstacolele. E ca și cum ai construi un castel din cuburi Lego, dar cuburile sunt, de fapt, bucăți de istorie, iar tu trebuie să le asamblezi într-un mod care să arate cool și în 2024.

Cât de mult ți-ai dorit să lucrezi la acest proiect și cum ai reușit să fii implicată în el?

Când am primit telefonul pentru acest proiect, în noiembrie 2020, eram în mijlocul pandemiei și credeam că singura renovare pe care o voi face în viitorul apropiat va fi cea a colțului meu de home office. Dar apoi, ca într-un film de acțiune, a apărut Cosmin, un fost client, cu o misiune imposibilă: să transformăm o cafenea istorică de 250 de ani într-un hotspot pe harta Centrului Vechi al Bucureștiului.

Era o provocare pe care nu puteam să o refuzăm și care ne-a permis să ne depășim limitele și să demonstrăm de ce suntem capabili.

Cum arăta cafeneaua înainte și care a fost viziunea voastră pentru renovarea ei? Cum ați reușit să vă reflectați amprenta personală în stilul și execuția acestui proiect?

În 2020, cafeneaua era abandonată de peste un an, după ce fusese acolo un restaurant cu specific etnic (rrom).

La exterior se prezenta în forma în care a fost construită inițial, de-a lungul timpului, diferiții proprietari neavând voie să aducă modificări fațadei. În schimb, în interior am avut o mare surpriză: un amalgam de stiluri și intervenții nepotrivite. Pereții, zidurile, bolțile erau acoperite cu o multitudine de finisaje, de la cărămidă aparentă la picturi murale naive, mozaicuri și traforuri din lemn sau PFL.

Geamurile mari erau colantate cu motive florale blocând trecerea luminii, iar la subsol erau foarte multe infiltrații și un mobilier de lemn rustic, pictat.

Proiectul părea imposibil. O clădire de patrimoniu, un buget redus și un deadline strâns. Dar am acceptat provocarea, convinși că acesta va fi kilometrul zero pentru SelfDezign și că e momentul perfect pentru a ne demonstra expertiza și creativitatea.

Viziunea noastră a fost să readucem la viață farmecul original al clădirii, respectând istoria și elementele arhitecturale autentice, dar și să o adaptăm la nevoile unui public modern. Am păstrat și recondiționat elementele valoroase, cum ar fi pereții interiori de cărămidă și bolțile, și am adăugat accente moderne pentru a crea un spațiu funcțional și atractiv.

Care au fost cele mai importante elemente arhitecturale și de design pe care ați dorit să le păstrați sau să le restaurați? Ce elemente moderne ați considerat că e neapărat necesar să introduceți?

Proiectul nostru nu a vizat restaurarea fațadelor cafenelei. Zidurile exterioare, acoperișul de țiglă și obloanele au fost recondiționate în cadrul unei intervenții anterioare.

La parter, ferestrele înalte, arcuite, se deschid acum către exterior și amplifică dimensiunile spațiului. Am recondiționat pardoseala existentă și am adăugat un finisaj uniform din microciment pe coridoare și în grupurile sanitare pentru a pune în valoare elementele arhitecturale emblematice. Am introdus elemente moderne, cum ar fi iluminatul discret și mobilierul confortabil, pentru a crea o atmosferă primitoare și relaxantă.

La subsol, am restaurat bolțile și arcele din cărămidă, iar pentru a preveni infiltrațiile, atât de comune în toate clădirile din Centrul Vechi al Bucureștiului, toate suprafețele cu probleme au fost curățate și tratate cu soluții speciale de impermeabilizare, aplicate prin injectare în zonele de risc. Singura intervenție a fost mascarea hidroizolației de la baza arcelor cu panouri din tablă perforată. Panourile sunt gândite cu structură autoportantă, fără prindere mecanică în pardoseală sau în pereți.

Care au fost principalele contribuții ale proprietarului în definirea și implementarea viziunii pentru acest proiect?

Proprietarii și-au dorit să readucă istoria în prezent, dar fără să transforme locul într-un muzeu unde îți este teamă să atingi orice suprafață sau exponat. Și-au dorit să păstrăm aerul boem al cafenelei, dar să o aducem în prezent, pentru a atrage un public tânăr.

În plus, au insistat să eficientizam costurile. Asta ne-a forțat să fim și mai creativi, să găsim soluții ingenioase și să dovedim că poți face proiecte „wow” și fără un buget de Hollywood.

În final, contribuția cea mai importantă a proprietarilor a fost încrederea. Au fost deschiși și ne-au oferit libertatea de a experimenta și de a crea un spațiu unic.

Au existat momente sau decizii în timpul renovării când ați fost în dezacord cu proprietarul? Dacă da, cum au fost gestionate aceste situații?

Uneori, limitările sunt ca un corset creativ – te strâng un pic, dar te fac să arăți fabulos! Asta a fost experiența noastră cu Cafeneaua Veche 9. Am avut norocul să primim un brief clar și concis, ca o rețetă de cocktail perfect echilibrată. Știți vorba aia a lui David Ogilvy, “Give me the freedom of a tight brief”? Noi am dansat exact pe muzica asta.

Conceptul de amenajare a fost aprobat în forma lui inițială încă de la prima prezentare, ceea ce e mai rar decât un unicorn în București. Dar nu a fost totul numai lapte și miere. Când am ajuns la soluțiile constructive și la partea de implementare, atunci a început distracția!

Fiind o clădire de patrimoniu, fiecare perete, fiecare grindă avea o poveste de spus… și uneori acele povești nu se potriveau cu planurile noastre inițiale.

Cu toate acestea, fiecare obstacol a devenit o oportunitate de a fi și mai creativi. E ca atunci când gătești și îți dai seama că nu ai un ingredient – fie renunți, fie inventezi ceva și mai bun. Noi am ales să inventăm!

Așa că, da, au existat momente de tensiune, dar le-am transformat în momente de inspirație. Am recalibrat constant conceptul la realitatea proiectului, ca un GPS care se adaptează la trafic. În final, am ajuns la destinație, poate pe un drum mai întortocheat, dar cu siguranță mai interesant!

Clădirile de patrimoniu necesită deseori abordări tehnice delicate și expertiză înalt calificată. Cât de dificil a fost din acest punct de vedere proiectul Cafeneaua Veche 9?

Dacă pereții Cafenelei Veche 9 ar putea vorbi… A fost ca un joc de “Guess who?”, doar că în loc de persoane, trebuia să ghicim epocile istorice ascunse sub straturi și straturi de intervenții.

A fost o adevărată provocare! A trebuit să curățăm pereții de intervențiile anterioare, să reparăm infiltrațiile din subsol și să restaurăm bolțile de cărămidă cu mare atenție. A fost nevoie de multă răbdare și expertiză, dar rezultatul a meritat tot efortul.

Pe de altă parte, lucrul la o clădire de patrimoniu cu atâta încărcătură istorică implică și o înțelegere profundă a valorilor culturale, precum și o sensibilitate specială față de moștenirea arhitecturală și emoțională a locului. Din acest punct de vedere, cât a fost de dificil acest proiect?

La Cafeneaua Veche 9, am avut de-a face cu două extreme în abordarea clădirilor de patrimoniu, și am decis să mergem pe calea de mijloc.

Pe de o parte, există tendința de a reamenaja totul ad litteram, transformând locul într-un fel de capsulă a timpului. E ca și cum ai purta un costum de epocă 24/7 – arată superb, dar dacă mergi cu el la Starbucks, toată lumea se uită ciudat la tine. Pe de altă parte, sunt cei care renovează fără nicio legătură cu trecutul, de parcă ar încerca să pună un iPhone într-un gramofon.

Noi am ales să facem Cafeneaua Veche 9 să trăiască în prezent, dar cu respect pentru trecut.

E ca vinul ăla bun pe care-l păstrezi pentru ocazii speciale – are o poveste fascinantă de spus. E un loc care a supraviețuit istoriei. Un martor tăcut al schimbărilor din București. Și noi am vrut să-i dăm voce, să-l facem să șoptească povești în timp ce servește cel mai bun flat white din oraș.

A fost dificil să găsim echilibrul perfect? Absolut. Dar a fost și incredibil de satisfăcător. Ne-am simțit ca și cum am fi cucerit un colțișor din istoria Bucureștiului.

Care a fost, de fapt, cea mai mare provocare în tot ce a însemnat această renovare?

Pentru mine și colegele mele, Daniela Ulea și Maria Mota, proiectul acesta a fost ca un roller coaster emoțional – plin de urcușuri, coborâșuri și câteva curbe neașteptate. Am pornit la drum cu entuziasm, dar și cu o doză sănătoasă de frică.

Cea mai mare provocare? Să ne asumăm riscuri calculate. Fiecare decizie era o balanță delicată între respectul pentru trecut și viziunea pentru viitor.

Exact asta ne-a și motivat. Riscurile astea, care inițial păreau niște obstacole uriașe, s-au transformat în oportunități de a ne demonstra creativitatea și expertiza.

Așa că, data viitoare când vă aflați în fața unei provocări, spuneți “DA” aventurii! Înarmați-vă cu creativitate și pregătiți-vă pentru o călătorie care vă va scoate din zona de confort, dar vă va aduce o satisfacție de neuitat.

Exact, pentru tine, pentru voi ca echipă, care a fost cea mai mare satisfacție a acestui proiect?

Cea mai mare satisfacție? Faptul că am reușit să aducem în atenția publicului tânăr o bucată de istorie, fără să o împachetăm în staniol de muzeu.

Proiectul nostru sperăm să fi dat startul unui curent nou – unul în care apreciem trecutul, dar nu ne temem să-l aducem în prezent.

O altă bucurie e să vezi cum oamenii interacționează cu spațiul. E ca și cum ai fi regizorul unei piese de teatru și ai vedea publicul râzând și plângând exact acolo unde ți-ai dorit. Doar că în cazul nostru, “actorii” sunt pereții, mobilierul și atmosfera, iar “replicile” sunt șoaptele istoriei care se împletesc cu zumzetul conversațiilor moderne.

Premiile obținute reflectă ecoul larg pe care l-a avut acest proiect în comunitatea profesională, dar și pasiunea și competența cu care îți practici profesia. Totuși, ce te-a inspirat să devii arhitect?

Povestea mea de dragoste cu arhitectura e un film romantic, în care în loc de flori și ciocolată, aveam creioane și planșe de desen!

Totul a început în copilărie, în casa părinților mei. Tata este inginer, mama desenator tehnic, și lucrau împreună la una dintre cele mai mari fabrici de mase plastice din perioada comunistă – Energia.

Eram fascinată, ca tata, de matematică și fizică, dar am moștenit și talentul mamei pentru pictură și atenția ei la detalii. Știi momentul ăla când intri într-o cameră și simți imediat că ceva nu e la locul lui? Ei bine, mama are această superputere. Iar eu cred că am avut mereu un radar interior pentru design și spațialitate.

Încă de mică, atunci când eram întrebată ce vreau să mă fac când voi fi mare, răspundeam fără ezitare: “Arhitect!”. Nu balerină, nu prințesă, nu cântăreață – arhitect.

Am urmat 10 ani de cursuri de pictură la Clubul Elevilor și Școala Populară de Arte, în paralel cu un liceu cu profil real. Toată pregătirea mea din copilărie și adolescență a avut un singur obiectiv: Arhitectura.

Așa că, da, se poate spune că arhitectura a fost destinul meu. E o poveste de dragoste care continuă și astăzi, cu fiecare proiect nou pe care îl abordăm la SelfDezign.

Lumea arhitecților este extrem de competitivă. Cum ți-ai construit reputația în acest domeniu? Care au fost proiectele cheie sau colaborările care au contribuit la recunoașterea ta profesională?

Nouă ne plac provocările. Acceptăm mereu proiecte dificile.

Abordăm fiecare proiect cu curajul unui explorator și creativitatea unui copil de 5 ani. Vedem oportunități acolo unde alții văd ziduri (la propriu și la figurat). Pentru noi, fiecare clădire e ca un puzzle uriaș, și nimic nu ne bucură mai mult decât să găsim piesa perfectă care să transforme totul.

Anul trecut, am câștigat Bienala Națională de Arhitectură, secțiunea amenajări de interior, cu proiectul Cafeneaua Veche 9.

Anul acesta am adăugat în portofoliu alte 3 premii: două internaționale la BIG SEE Awards în Ljubljana (pentru Cafeneaua Veche 9 și pentru amenajarea birourilor companiei Ezugi), și un altul la Gala TOP HOTEL Awards pentru primul IBIS Styles de pe litoralul românesc. Aceste proiecte sunt niște cărți de vizită 3D pentru noi. Demonstrează că putem să jonglăm cu istorie și modernitate, că putem să transformăm un birou într-un spațiu în care chiar vrei să mergi lunea la muncă și că putem să facem un hotel de buget să arate ca un resort de lux (doar că fără să-ți golească contul de economii).

Cu fiecare realizare, cu fiecare premiu, adăugăm o nouă dimensiune la povestea SelfDezign.

Și da, e o lume competitivă, dar noi preferăm să o vedem ca pe un teren de joacă uriaș. În loc să ne batem cap în cap cu alții, preferăm să ne întrecem cu noi înșine și să ne depășim limitele.

Ce trăsături de caracter și personalitate consideri că au fost determinante în succesul tău ca arhitect?

Ambiția, perseverența și determinarea de a găsi cea mai bună soluție sunt trăsăturile care mă definesc ca om și ca arhitect.

Nu trebuie să fii cel mai strălucit sau cel mai talentat. Trebuie însă să fii dispus să asculți și să îți înțelegi clientul. Trebuie să te pui în papucii consumatorului și să îi proiectezi alegerile. Trebuie să dai 100% din expertiza pe care o ai, să nu te oprești niciodată din a învăța și să evoluezi constant.

Pentru că în arhitectură, ca și în viață, nu contează doar câte premii ai obținut sau câte proiecte de succes ai implementat, ci și cât de mult te bucuri de călătorie.

Ca un sfat pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră în arhitectură, care consideri că este cel mai important aspect pentru a reuși în acest domeniu?

Ah, sfaturi pentru tinerii arhitecți! Asta îmi amintește de taberele din copilărie cu tata și mătușa mea. Tata avea o pasiune pentru pregătirea bagajelor. Insista mereu să ne învețe pe noi, fetele, să împachetăm și să ne facem bagajul într-un mod cât mai organizat. Acum există tutoriale, cursuri și chiar miniserii TV pe tema asta. Cine ar fi crezut că împachetatul bagajelor va deveni un sport olimpic, nu?

Dar să revenim la arhitectură. Văd mulți tineri arhitecți talentați, cu idei îndrăznețe și mult mai curajoși decât cei din generația mea. Vin cu o mulțime de lucruri frumoase în bagajul lor creativ. E ca și cum ar fi pregătiți pentru o vacanță de vis în lumea arhitecturii.

Problema e că, ajunși la “destinație”, constată că toate hăinuțele astea frumoase sunt șifonate, iar parfumul sau gelul de duș s-a vărsat peste adidașii din valiză. Cu alte cuvinte, au idei grozave, dar le lipsesc abilitățile practice pentru a le implementa eficient.

Așa că, iată sfatul meu: Arhitectura nu este doar despre talent și creativitate. Imaginează-ți că vrei să construiești un castel din cărți de joc – ai nevoie de o mână fermă, răbdare și o înțelegere profundă a legilor fizicii.

Așadar, pregătiți-vă pentru multe ore de desen tehnic, de detaliere, de înțelegere a proceselor. Învățați să stabiliți obiective clare, să prioritizați și să vă organizați.

Și nu uitați: fiecare proiect e o oportunitate de a învăța ceva nou. Fiți ca un burete – absorbiți fiecare experiență, fiecare feedback, fiecare lecție. Pentru că în arhitectură, la fel ca în viață, procesul de învățare nu se termină niciodată.

Care sunt viitoarele proiecte în care dorești să te implici și care să-ți definească următorul capitol al carierei de arhitect?

La SelfDezign, suntem îndrăgostiți de proiectele care ne permit o abordare holistică. Suntem bucătarii dintr-un restaurant de fine dining – nu vrem doar să gătim mâncarea, vrem să creăm o experiență completă, de la atmosferă până la gustul din farfurie. Avem o echipă complexă – un hub de experți cu abilități complementare, uniți de pasiunea pentru psihologia consumatorului și explorarea profundă a pieței.

Ne place să lucrăm cu clienți care devin parteneri reali în procesul creativ. E un dans în tandem – noi punem pașii, ei aduc ritmul, și împreună creăm ceva magic.

Amenajarea de interior nu se rezumă doar la a face un loc să arate frumos. Fără un bucătar care să-ți explice fluxul operațiunilor din bucătărie, fără un barman care să detalieze modul de preparare al unui cocktail, fără un strateg care să înțeleagă tipul de client pe care beneficiarul dorește să-l atragă, amenajarea interioară poate rămâne o formă fără fond.

În viitor, ne dorim să lucrăm la proiecte care ne provoacă să gândim în afara cutiei (sau a planșetei de desen, în cazul nostru). Vrem să creăm spații care nu doar arată bine, ci care îmbunătățesc viețile oamenilor care le folosesc.

Cu siguranță, următorul capitol al evoluției noastre va fi plin de inovație, sustenabilitate și design centrat pe utilizator.

În încheierea discuției noastre, o să mă întorc la atmosfera unică a Cafenelei Veche 9. Știi, se spune că fiecare loc are o energie proprie pe care o transmite celor care îl vizitează. Eu sunt la o masă, îmi savurez cafeaua (chiar așa, ce masă mi-ați recomanda să aleg, pentru a simți maximul de energie?) Ce emoții mi-ar transmite acest loc special?

La finalul fiecărui proiect, mă întreb mereu: “Am reușit să dăm viață acestui spațiu? Sau am creat doar un decor frumos, dar lipsit de suflet?”

Pentru cei care vor să simtă cu adevărat pulsul Cafenelei Veche 9, aș recomanda o masă pătrată de lângă copacul din centrul Sălii mari a restaurantului. Acolo, la intersecția dintre trecut și prezent, privind pe geamurile larg deschise ale cafenelei, ai senzația că ești martorul tăcut al istoriei în mișcare.

Ce emoții ți-ar transmite acest loc? Păi, imaginează-ți că stai de vorbă cu un bunic foarte cool, care a văzut și a trăit de toate, dar care încă se pricepe la ultima aplicație de social media. Ai simți un amestec fascinant de nostalgie și contemporaneitate, de liniște contemplativă și energie creativă.

Ca arhitect, realizez că am șansa și responsabilitatea extraordinară de a modela felul în care va arăta în viitor mediul nostru construit. Mă simt uneori ca un magician al spațiului – pot transforma o cameră goală într-un univers plin de posibilități. Cel mai frumos e atunci când văd că spațiile pe care le creăm nu sunt doar simple construcții – sunt scenele pe care se derulează viața! Fiecare colț, fiecare detaliu e gândit să inspire, să incite la conversație sau la contemplare.

Cred că magia adevărată a arhitecturii stă în capacitatea de a crea spații care nu doar există, ci trăiesc și respiră alături de noi. Și cine știe? Poate că într-o zi, peste alte 250 de ani, cineva va sta la aceeași masă, savurând o cafea (sau cine știe ce băutură vor consuma oamenii în viitor) și se va gândi la noi, cei care am dat aripi acestui loc încărcat de istorie. Asta e frumusețea arhitecturii – construim pentru prezent, dar visăm la viitor, totul ancorat ferm în lecțiile trecutului.

Dacă ar putea vorbi, care ar fi povestea cea mai frumoasă pe care mi-ar împărtăși-o despre oaspeții săi obișnuiți? Dar despre oamenii care au transformat-o în ceea ce este astăzi?

Cred că cea mai frumoasă poveste pe care Cafeneaua Veche 9 ar spune-o despre oaspeții săi obișnuiți ar fi una despre devenire, transformare, cu toate momentele ei, de la disperare la împlinire și reinventare permanentă, fără a ne pierde esența umană, fără a ne dezrădăcina. Pentru că, nu-i așa, Copacul Vieții, simbolul plantat de noi în mijlocul cafenelei, își poate schimba frunzele, dar rădăcinile îi sunt adânc înfipte în solul străbătut de istorie.

Curiozitatea pe care Cafeneaua Veche 9 o stârnește este firească și greu de domolit pentru orice pasionat de istorie. Dar mai mult decât poveștile, ceea ce ne-a învățat Cafeneaua Veche este că pereții săi înmagazinează o energie puternică pe care am ales să o respectăm și să o conservăm. Este energia atemporalității, a amintirilor care dăinuie, a repetatelor începuturi și a tuturor generațiilor care i-au trecut pragul de-a lungul anilor. Cafeneaua Veche 9 este un loc unde trecutul și prezentul se întâlnesc și unde fiecare vizitator poate deveni parte din poveste.

---