Moonlight Breakfast – cea mai bună trupă de export a României
Când ați conștientizat pentru prima dată clar ideea de creativitate și faptul că sunteți creativi ca trupă?
E amuzant faptul că eram deja pe radio înainte de a conștientiza că suntem o trupă. A fost și e foarte plăcut să vedem că există cineva care chiar ne apreciază creativitatea.
Fiecare dintre noi și-a descoperit creativitatea cu mult înainte ca noi să cântăm împreună: George Siia (Bazooka) a făcut asta în muzică de la început, părinții i-au fost profesori de muzică, așa că pe la 6 ani își petrecea timpul compunând simfonii. Adiță (Adrian Ștefan) și-a exploatat creativitatea în actorie înainte de a face muzică, iar eu mi-am folosit creativitatea în muzică pentru prima dată cu câțiva ani înainte să începem să cântăm, atunci când am început să compunem pentru alți artiști sau pentru spoturi publicitare. Cea mai mare satisfacție ne-o dă faptul că ne-am înconjurat de oameni talentați și creativi din diferite domenii de activitate.
Care este the unique selling point al trupei Moonlight Breakfast?
Ca să avem un USP, ar trebui să ne gândim la trupa noastră ca la ceva făcut pentru a fi vândut. Cu riscul de a suna clișeistic, pentru noi Moonlight Breakfast este un stil de viață. Este ocazia de a face ceea ce iubim să facem.
Aveți succes fără să promovați o muzică comercială. Cum reușiți să fiți „profitabili”?
Ne-am concentrat întotdeauna pe muzica pe care o facem și pe show. De multe ori am ales să investim în show-uri, în ciuda profitabilității. Un concert trebuie să fie o experiență, să te facă să simți, să te bucuri, să suferi, să te bucuri din nou, să dansezi, să cânți și să rămâi cu ceva. Într-un final, probabil chiar această preocupare a dus la profitabilitate.
Unde aveți priză mai bună? În România sau în străinătate?
Există un echilibru între cele două. Am început în România, și asta se simte în special în social media, însă ne bucurăm de aceeași reacție și la concertele din afara României.
Care e stilul vostru de viață, ținând cont că locuiți la Viena? Unde este acasa voastră?
Acasă este oriunde ne aflăm. De obicei, petrecem foarte mult timp pe drum, între două destinații. Anul trecut, de atât de multe ori ne-am trezit în România și ne-am culcat în Austria, sau invers, încât nu le mai percepeam ca pe două țări diferite.
Există un soft creat să analizeze piesele care au fost pe locul 1 în top-uri și să găsească elementele comune. Deși a descoperit toate caracteristicile unui no.1 hit, soft-ul nu era capabil să creeze unul.
Cel mai bun moment din cariera voastră? Dar cel mai dificil?
Sunt multe momente care se luptă pentru titlul de „cel mai bun”, începând cu primul concert în deschiderea Jamiroquai pentru 35.000 de oameni, cam întregul nostru public din România, lansarea de la Teatrul de Vară, Concertul cu Holograme din Orange 4G Buss, concertul de anul trecut din Piața Constituției, să ne vedem albumul pe rafturile magazinelor din Austria, Germania și Elveția, alături de artiști pe care îi admirăm, să avem headlining shows în Berlin, Paris, Praga, Bratislava, Sofia, Moscova, Zürich, să cântăm împreună cu artiștii noștri internaționali preferați, să ne auzim la radio în România și în afară, să vedem spoturi publicitare și coregrafii făcute pe muzica noastră în China și în America, să cântăm de pe litoralul românesc prin live stream la Night Market în Australia sau faptul că am fost invitați să cântăm la SXSW Festival, în Austin, Texas, primul nostru show în SUA. Și, cu toate astea, probabil cel mai bun moment încă nu s-a întâmplat. Momente dificile au fost, cred că la fel de multe câte au fost și bune. Nimic nu e simplu. E o provocare, dar noi acceptăm provocarea.
Au fost situații în care ați fost tentați să renunțați?
Au fost câteva și este posibil să mai fie, dar credem că oricine are un vis și muncește pentru a-l îndeplini trece prin astfel de momente. Important este să mergi mai departe.
În contextul tehnologizării masive și a robotizării, cum vedeți creativitatea în muzică?
Creativitatea nu va fi înlocuită de tehnologie prea curând. Evoluăm, e normal ca lucrurile să se schimbe. Acum ceva vreme am văzut un documentar despre un soft creat să analizeze piesele care au fost pe locul 1 în topuri și să găsească elementele comune. Deși a descoperit toate caracteristicile unui no.1 hit, softul nu era capabil să creeze unul. Diferența este că procesul a fost simplificat și îmbunătățit prin mulțimea opțiunilor pe care le ai în ziua de azi în producția muzicală. Progresul tehnologic a făcut muzica să fie mai accesibilă, atât pentru creator, cât și pentru ascultător.
Vocea umană poate fi mult prelucrată și distorsionată de tehnologie. Vom mai auzi voce autentică, concerte unplugged în 2030, să zicem?
Poate fi prelucrată sau poate fi redată mult mai clar. Nu credem că va exista vreodată o perioadă în care să nu se mai cânte unplugged, oricât de mult ar evolua tehnologia. Nouă ne place să experimentăm cu sounduri diferite. În show-urile live chiar folosim voice samples. Acum doi ani am început să cântăm Moonlight Breakfast REMIXES, care sună foarte diferit, însă avem la fel de multe concerte acustice. Sunt stări diferite, dar nu se exclud.
De ce MiLlennials sunt considerați ca fiind mai creativi decât generațiile anterioare? La voi în formație care e „distribuția pe vârste”?
Între noi sunt diferențe de maximum cinci ani, dar suntem aproape de granița dintre generații: o treime Generation X sau MTV Generation și două treimi Generation Y sau Millennials (un mix bun).
Din experiența voastră internațională, se poate spune că există popoare/culturi mai creative decât altele?
Creativitatea pune lumea în mișcare. De ce să ne străduim să o împărțim pe naționalități? Confirmăm însă că românii sunt foarte creativi.
Cine e liderul trupei și care sunt calitățile lui?
Deși nu ar recunoaște niciodată, Bazooka este liderul trupei. Este stilul „Work Hard, Play Hard”. E calm și organizat (în ciuda aparențelor – a pierdut câteva perechi de căști și telefoane de-a lungul vieții) și vede întotdeauna partea bună a lucrurilor. Acum două luni, înainte de concert, citeam o carte despre tipuri de temperament, așa că ne-am hotărât să facem testul. Pentru Bazooka nu am reușit să găsim un temperament dominant.
Ați concertat pentru aniversarea a 10 ani de aderare la UE. Veți cânta și cu ocazia centenarului?
Poate gândim un nou show de holograme pentru centenarul din 2018.
Acest material a fost preluat din numărul 244 al Revistei CARIERE.
Pentru abonare la Revista CARIERE click aici.