Visul american, trăit de un român cu dublu masterat la Columbia University din New York

Astăzi, cu un dublu masterat la Columbia University din New York, Ştefan Minovici este unul dintre liderii comunităţii româneşti din SUA, creatorul şi producătorul Festivalului România Broadway. El este, de asemenea, preşedintele Romanian American Business Council, o organizaţie specializată în relaţii bilaterale şi investiţii în România, şi un susţinător activ al intereselor României în SUA.

Aţi simţit vreodată nevoia să vă revoltaţi faţă de moștenirea culturală şi spirituală a eminenţilor fraţi Minovici?

Nicidecum. Dimpotrivă, am încercat să onorez memoria iluștrilor fraţi Minovici şi să continui să fac ceva benefic pentru ţara în care m-am născut, poporul din care fac parte şi, nu în ultimul rând, pentru numele mare pe care îl port.

După cum știţi, am încercat să creez în România un spital universitar american, care să poarte numele Minovici şi care, în spirit, dar şi în practică, să fi continuat munca de pionierat depusă de cei trei medici şi oameni de știinţă de talie mondială. Mă tem însă că până în prezent am eșuat în a duce numele familiei la nivelul așteptărilor şi mai ales la cel pe care strămoșii noștri l-ar fi meritat din partea urmașilor.

A fost greu să vă găsiţi propria cale?

Fără îndoială, a fost dificil să îmi găsesc „propria cale”– o carieră, o profesie, o chemare prin care să mă consider un om realizat. Am început ca orice imigrant ajuns în SUA – cu meserii obscure şi la îndemâna oricui. Prioritatea a fost aceea de a supravieţui, de a mă adapta la ceea ce înseamnă societatea şi civilizaţia americană şi de a deveni un om respectat şi apreciat în Ţara Făgăduinţei. Am profesat meserii precum taximetria, ospătăria sau curieratul. După un timp, am învăţat limba engleză mai bine, m-am înscris la universitate, am devenit un adevărat cetăţean american, care știe să contribuie la bunăstarea ţării adoptive, fără a uita însă originea şi etnia din care face parte.

Cea mai mare luptă a fost cu mine însumi, cu tentaţia de a mă mulţumi cu puţin, de a accepta lucrurile așa cum sunt, atunci când nu puteam să îmbunătăţesc nici viaţa mea, nici pe a altora din jur. Mi-am propus totuşi să ţintesc cât mai sus şi să încerc să realizez aproape imposibilul. În viziunea mea, am considerat că, dacă reușesc în proporţie de 70-80% ceea ce mi-am propus, asta îmi va garanta o existenţă plăcută, poate chiar fericită, şi că voi putea să mă consider un român realizat în America. Au existat şi provocări inerente – lupta cu un anumit sistem şi cu o anumită mentalitate locală, lipsa de bani şi de timp liber pentru mine şi familia mea.

Care este prioritatea pe agenda dumneavoastră, în calitate de președinte al Romanian American Business Council?

Noi căutăm să dezvoltăm relaţiile bilaterale romano-americane, să aducem investiţii mai mari şi pe termen lung în România, din SUA, să creăm o identitate pozitivă – reală şi meritată a românilor de aici. Mă refer la ceea ce este reprezentativ în esenţa şi în spiritul poporului nostru, de la istorie, artă ori cultură până la turism, educaţie, medicină şi multe altele.

Sunteţi cofondatorul unei clinici medicale la New York şi aţi iniţiat un proiect similar la București. Actualul sistem medical românesc poate fi reformat?

Din nefericire, proiectul clinicii din București a rămas în continuare, după şase ani, tot la stadiul de proiect. Puteţi să îl consideraţi un eșec personal de amploare. Nu am renunţat la plan, dar situaţia actuală a României îmi creează dificultăţi, în ciuda faptului că ar fi existat o oportunitate reală de a crea un model american de medicină, cu ajutorul unor specialiști din SUA care ar fi profesat în ţară.

Din multe puncte de vedere actul medical – pe care strămoșii mei l-au creat şi promovat în România – rămâne un lucru de dorit, mai ales la spitalele de stat. O parte dintre medicii români, mai ales dintre veterani, şi-au pierdut umanitatea şi își tratează adeseori pacienţii ca pe niște obiecte învechite de uz casnic. Şpaga dată medicilor, asistenţilor şi surorilor medicale rămâne la ordinea zilei, iar o bună parte din spitale sunt, pe alocuri, focare de infecţie, şi nu un sanctuar de însănătoșire şi recuperare.

O societate civilizată este judecată astăzi după modul în care își tratează noua generaţie – copiii, dar şi bătrânii – , iar eu aş adauga şi după felul în care își tratează pacienţii din spitale.

În fine, consider că ne trebuie medici pasionaţi de profesie şi dispuși să-şi onoreze jurământul pe care îl depun la terminarea facultăţii, jurământ care trebuie respectat până la finalul carierei. Avem doctori de excepţie şi extrem de talentaţi, însă sistemul medical şi industria în sine sunt corupte, deficitare şi pline de probleme. Este necesară o revoluţie în industria medicală din România, care să vizeze schimbarea legislaţiei, accesul mai liber către medicii de specialitate, modernizarea aparaturii şi a sistemului din spitalele de stat, educarea şi reeducarea unor medici şi „umanizarea” acestora – iată cu ce aş începe schimbarea.

Sunteţi absolvent de comunicare şi jurnalism al CUNY – Hunter College şi ulterior, proprietar de ziar. Își mai poate recâștiga presa – puternic lovită de revoluţia digitală – audienţa, fără a face rabat de la calitate?

Ca fost om de presă, cred că menţinerea unei audienţe în mass-media este o bătălie deja pierdută, în sensul în care informaţia în ziua de astăzi, chiar şi în ţările din lumea a doua sau a treia, este oferită la un cost minim sau fără niciun cost şi cu viteza unui simplu text message sau apel telefonic. Industria mass-media – televiziunea, radioul şi chiar presa scrisă – sunt intrate de ceva vreme întru-un picaj liber, având de luptat cu o competiţie nemiloasă, cu o audienţă blazată, din ce în ce mai greu de satisfăcut. Soluţiile sunt limitate sau inexistente, cu toate că nu văd posibilă dispariţia unor canale de știri consacrate cum ar fi: CNN, Reuters, Fox News sau BBC. Cât despre calitatea şi conţinutul știrilor sau al programelor, astăzi primează senzaţionalul, şocul, televiziunea necenzurată şi de prost gust, precum şi programele menite să alieneze publicul, nu să-l educe sau să-i formeze o opinie relativ obiectivă şi echilibrată.

Ce le-aţi spune celor care, într-o lume care a devenit mai militantă și mai dependentă de tehnologie, consumată de economia de piaţă și de supravieţuirea celui mai puternic, vor să își regăsească „umanitatea pierdută”?

Un om, indiferent de origine, din ce ţară sau continent ar proveni, va trebui să îşi păstreze valorile esenţiale pe care le-a moştenit sau dobândit de la naştere şi până în prezent. Acestea sunt onestitatea, integritatea, dorinţa de a-l ajuta pe cel apropiat, umanitatea, dragostea pentru animale şi natură, credinţa într-o forţă pozitivă care ne ghidează şi ne salvează. Alienarea, robotizarea şi dezumanizarea sunt fenomene care pot fi combătute atâta timp cât cea mai importantă instituţie existentă rămâne familia, cu fundamentele şi principiile ei. Îmi permit să recomand generaţiei mai tinere şi mai ales celor care acum îşi încep cariera să fie curajoşi şi puternici, să creadă în destinul lor şi mai ales în ce doresc să facă în viaţă. Să încerce din greu să facă ce visează, în primul rând, şi mai puţin ceea ce doresc şi le recomandă cei din jurul lor.

„Cea mai mare luptă a fost cu mine însumi, cu tentația de a mă mulțumi cu puțin, de a accepta lucrurile așa cum sunt, atunci când nu puteam să îmbunătățesc nici viaţa mea, nici pe a altora din jur.“ – Ştefan Minovici

Articol preluat din numărul 238/iunie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici