Alina Perrin – Founder & CEO SerMan InSight. Nevoia de reinventare. Punct și de la capăt. (VI)
„Ai nevoie de cinci ani ca să reușești peste noapte.”
Astfel ironiza actorul și umoristul François-Xavier Demaison într-unul dintre spectacolele sale.
Născut într-o familie de avocați, Francois-Xavier a fost întotdeauna fascinat de comedie. Dar „de frică, din lașitate, pentru a-mi liniști părinții care mă sfătuiau să fiu rezonabil”, a renunțat la pasiunea sa și a făcut studii de drept și știinte politice la Sorbona, apoi finanțe la Sciences Po Paris. În ultima parte a studiilor a renunțat la cursurile de teatru urmate în paralel și, după absolvire, a intrat ca auditor la Landwell & Associés (cabinetul de avocatură al PricewaterhouseCoopers PWC). Timp de trei ani a avut rezultate bune, a fost promovat ca manager, iar în august 2001, compania l-a trimis la biroul din New York.
Pe 11 septembrie 2001, a asistat la atentatele de la World Trade Center dintr-un birou în Manhattan și acela a fost momentul de ruptură. A hotărât că acea poveste nu era a lui și s-a întors la prima iubire, comedia. Reluând contactul cu foștii lui profesori de teatru, a urcat pe scenă, iar talentul l-a propulsat după câțiva ani spre cinematografie. În 2009, François-Xavier Demaison a fost nominalizat la premiul Cesar pentru cel mai bun actor în urma rolului jucat în Coluche: L’Histoire d’un mec.
Povestea lui François-Xavier Demaison pune în scenă paradoxul cu care ne confruntăm cu toții mai devreme sau mai târziu: pe de o parte, suntem condiționați să funcționăm conform regulilor societale, pe de altă parte, suntem invitați să ne împlinim potențialul individual. Iar când cele două nu găsesc un tărâm comun, începe procesul de negociere identitară.
Societatea a cunoscut schimbări majore în ultimele decade. Durata studiilor precum și cea a carierei au crescut, fidelitatea supremă față de un singur angajator precum și siguranța locului de muncă au dispărut, celula familială a început să se destrame, iar noile tehnologii dublate de o societate de consum exacerbat au schimbat complet peisajul. Viitorul anunță și el schimbări de amploare, atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Suntem deci în plină schimbare de paradigmă în care, după cum spunea sociologul François Dubet, „mai mult decât unei tentații, trebuie să facem față unui fel de ordin […] fiecare este invitat să răstoarne tiparele prestabilite, să își inventeze viitorul, să se asume, să se împlinească.”
Astfel, modelul succesului care a dăinuit atât de mult timp este pus sub semnul întrebării. A privilegia ceea ce Tal Ben-Shahar numea moneda forte, respectiv bunăstarea materială, versus moneda supremă, fericirea, nu mai este un răspuns adecvat. Ambele sunt necesare, dar starea de bine câștigă teren. Nivelul crescut de stres, dorința de a avea un echilibru între viața profesională și cea personală, nevoia de a găsi sens în muncă sunt tot atâția factori pentru care mai mult de jumătate dintre europeni privilegiază starea de bine față de salariu (ADB, Workforce View in Europe 2018), iar americanii sondați ar renunța la 23% din veniturile lor viitoare pentru a avea un serviciu purtător de sens (Shawn Achor si colegii, Harvard Business Review, November 06, 2018).
Nu este deci de mirare că dorința de reinventare este din ce în ce mai prezentă, iar oamenii de toate vârstele ajung să își pună întrebări despre ei înșiși, despre motivațiile și aspirațiile lor profunde. Ravenna Helson, profesor de psihologie la Berkeley, afirmă că ne putem reinventa la orice vârstă.
Doar că această dorință de schimbare se revelează a fi foarte complexă și profund ambivalentă. Salariatul oscilează în permanență între a pleca și a rămâne, între angoasă și exaltare. Așa cum spunea sociologul Catherine Négroni, întrebările existențiale se grefează pe răscrucile profesionale: Vrem să rupem legăturile cu ce? Cu jobul, cu mediul, cu trecutul? Pentru a lua ce direcție? De ce?
Pentru că o schimbare radicală este rar o metamorfoză bruscă ce ne face să trecem de la o stare la alta. În realitate, meandrele vieții sunt deseori complicate, amestecând visuri și constrângeri, bifurcații bruște și transformări ezitante. Sociologul Marc-Henry Soulet vorbește despre o acțiune în surdină, departe de modelele eroice ale transformării de sine.
Aceste schimbări sunt des văzute ca un act de voință și hotărâre ce survin, în general, în urma unui eveniment declanșator. O despărțire, pierderea cuiva, probleme profesionale, boală sau chiar nașterea unui copil pot reprezenta un turning point, un moment decisiv. Dar aceasta este o viziune simplistă ce pierde din vedere perioada de latență, în care individul trebuie să negocieze cu el însuși. Trecerea de la o identitate la alta, modificarea raportului cu sine și cu ceilalți, în același timp cu menținerea permanenței de sine necesită o muncă reflexivă profundă. Sensul transformării se revelează aposteriori, construindu-se în același timp cu derularea acestui proces.
Iar reinventarea ia diverse forme. Mulți salariați visează să devină propriul lor șef, să fie artiști sau să trăiască în mijlocul naturii. Aceste proiecte (sau fantasme) se construiesc pe aceeași logică: să își ia viața în mâini, să acționeze și să nu mai suporte pasivi o situație care nu le corespunde. Alții hotărăsc pur și simplu să rupă legăturile cu oamenii și cu societatea în care trăiau, să dispară voluntar precum personajul lui Michel Houellebecq din Serotonină. Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți devin nomazi, făcând turul lumii și dedicându-se unor cauze umanitare. Atunci când nu lucrează, la distanță, pe propriile lor proiecte.
Pentru cei pe care calea reinventării, de oricare natură ar fi aceasta, îi tentează, sunt cel puțin două lucruri care trebuiesc luate în considerare.
În primul rând, am fost învățați să credem că lucrurile greșite ne fac să ne simțim mai fericiți, mai mult timp, iar creierul nostru își joacă perfect rolul în această capcană. Contând pe faptul că un nou job, un corp mai frumos, o căsnicie sau o nouă relație ne vor face mai fericiți, se instalează dezamăgirea. Miswanting este termenul inventat de Daniel Gilbert si Timothy Wilson pentru a desemna actul de a greși cu privire la cât de mult ne vor plăcea anumite lucruri pe viitor. Pe de altă parte, mintea noastră nu gândește în termeni de absolut, comparația socială înfluențându-ne în mod constant deciziile. În sfârșit, adaptarea hedonică riscă să ne scurteze bucuria chiar și atunci când am obținut ceea ce ne-am dorit profund. Aceste filtre ne distorsionează viziunea asupra lucrurilor și proiectelor care ne-ar putea face cu adevărat fericiți. De-a lungul a trei milioane de ani, creierul și-a triplat volumul, dar perpetuarea speciei nu a inclus și satisfacerea fericirii noastre în caietul de sarcini. Candidații la reinventare trebuie astfel să își pună întrebări profunde despre ceea ce își doresc cu adevărat și să se pregătească în acest sens.
În al doilea rând, o nouă biografie se construiește. Maslow spunea că cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei ființe umane, este să fie răsplătită pentru acea muncă pe care o face din pasiune. Sperând că toți candidații la reinventare au câștigat pariul identitar și au identificat proiectul purtător de sens și plăcere, este timpul desfășurării dispozitivului care va permite începerea unui nou capitol. Networkingul, trainingurile, coachingul și/sau mentoringul sunt instrumente prețioase pentru a face saltul. În acest mod pot fi găsite oportunitățile corecte, ranforsate competențele-cheie necesare și efectuarea tranziției sub îndrumarea unor experți în astfel de schimbări.
Am construit această decodare a conceptului de reinventare din două perspective: teoretică, cea a omului de științe umane care sunt, și empirică, cea a omului care a trăit plenar întregul proces.
Într-adevăr, timp de peste 15 ani am construit o carieră ascendentă. Am lucrat pentru companii multinaționale (Renault, Accenture, L’Oréal), mi-am dedicat timpul și energia celor peste 8 000 de oameni cu care am lucrat în trei țări (Franța, România și Italia), majoritar ca Director de Resurse Umane, dar și în vânzări și marketing. Și, deși totul părea în regulă, ceva lipsea. Nu eram fericită. Și nici majoritatea oamenilor pe care îi întâlneam. Acela a fost momentul de ruptură când am hotărât să renunț la tot și să pornesc în căutarea fericirii.
M-am transformat „peste noapte” în scriitor, jurnalist și producător de film, o experiență pe care, deși mi-o dorisem dintotdeauna, nu avusesem niciodată curajul de a o explora. Am scris mult pentru a-mi confrunta ideile și propria mea viziune asupra lumii. Am citit toată literatura (neuroștiințe, psihologie, filozofie, economie, istorie) pe care am putut-o găsi despre fericire. Am făcut cursuri la Princeton (Buddhism and Modern Psychology), Pennsylvania (Positive Psychology), Yale (The Science of Well Being), Berkley (The Foundations of Happiness at Work). Am ținut conferințe în România, Spania și Germania.
În tot acest timp, am trecut printr-o reflecție profundă asupra sinelui și prin toate fazele renegocierii identitare care urma să mă aducă unde sunt astăzi. A trebuit să reneg sistemul pentru a-l înțelege, a trebuit să schimb totul în jurul meu pentru a-mi da seama că ar fi fost suficient să mă schimb doar pe mine. Mi-au trebuit trei ani ca să înțeleg ce este fericirea, să învăț să o construiesc și să realizez că, pentru a fi fericiți, oamenii ar trebui deja să știe… cum să fie fericiți. Dar i-a învățat cineva?
Astfel am ajuns să creez compania SerMan InSight, născută din propria mea căutare a fericirii, ce are misiunea de a pune la dispoziția femeilor, bărbaților și copiilor aceleași instrumente care mi-au permis mie să îmi găsesc drumul. Le fin mot de la fin îi apartține lui Rainer Maria Rilke care îi dă acest sfat unui tânăr ce ezita între cariera militară și chemarea literară: „Privirea ta este îndreptată către exterior și tocmai asta va trebui să nu mai faci. Nimeni nu te poate sfătui sau ajuta, nimeni. Nu există decât un singur mod: plonjează în tine însuți. (…) Înainte de toate, întreabă-te la ora cea mai liniștită a nopții: este necesar să scriu? Sapă în tine însuți pentru a căuta răspunsul profund. Și dacă acesta este pozitiv, și dacă poți răspunde la această întrebare gravă printr-un puternic și simplu: „Nu pot face altfel”, construiește-ți atunci existența în funcție de această nevoie.” Nevoia de reinventare…
Articol preluat din numărul 260 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.