Anca Florea, Partener Trend Consult: Nevoia de reinventare. Punct și de la capăt (II)
Un turning point e să știi că nu mai ai tot timpul din lume
Pentru mine turnaround înseamnă un proces amplu prin intermediul căruia o situație dezavantajoasă, negativă sau monotonă este redresată, inversată, iar lucrurile iau un curs fericit, pozitiv; e un concept pe care îl putem aplica în business sau în realitatea personală. Un turning point este un moment de o importanță majoră în viața cuiva; un moment în care o persoană ia o decizie internă, se repoziționează, își schimbă atitudinea față de anumite aspecte din viața sa sau poate chiar față de viața în sine. O astfel de turnură poate fi generată de un eveniment extern sau poate fi rezultatul unei acumulări de evenimente, situații care se adună subtil, consecvent, până când apare un moment de conștientizare. Un moment în care pare că ne resetăm sistemul intern și brusc ne putem uita la lucruri familiare, obișnuite, mai vechi sau mai noi, printr-o lentilă nouă; realizăm că ne aflăm într-o răscruce și atunci ne hotărâm ce facem mai departe, care e drumul pe care îl alegem conștient.
În cazul meu nu a fost un eveniment major care să mă împingă către asta, ci mai degrabă o acumulare de elemente: discuții unu la unu cu clienții mei în care realizam că provocările lor nu veneau din lipsa de cunoștințe sau abilități, ci din emoții și autolimitări personale, copiii mei care creșteau și erau din ce în ce mai puțin dependenți de mine, o persoană cunoscută care urma cea de-a doua facultate, cea de psihologie, eu – care mă îndreptam spre patruzeci de ani și simțeam că ceea ce fac nu e de-ajuns… Am urmat drumul nou, care, întâmplător sau nu, se împletește cumva cu cel vechi și îi dă și lui o nouă direcție. Azi, după ce am terminat formal pregătirea mea ca terapeut, am o temă favorită de studiu: vârsta mijlocie, cu sau fără criza care îi este asociată, cu schimbările, provocările, oportunitățile și creșterea care o însoțesc.
Am descoperit cercetări care afirmă că astfel de turning points apar (în societăți similare cu cea din care facem parte și în perioada curentă) în egală măsură în viața bărbaților și a femeilor, existând mai degrabă diferențe legate de momentul în care apar – mai frecvent la vârsta mijlocie la bărbați și mai devreme la femei. Un motiv poate fi acela că femeile pot avea șansa unui turning point atunci când nasc un copil, iar bărbații se opresc mai greu din parcursul, ascensiunea profesională pentru a lua o pauză și a reflecta.
De asemenea există studii care spun că persoanele nevrotice sunt mai expuse la astfel de momente de cotitură. Poate că există o tipologie anume de persoane care au o înclinație către astfel de experiențe, eu cred că modul în care ne raportăm la timp este însă un element esențial. Mare parte din viața noastră timpul este un element subsidiar, al cărui contor funcționează insidios, fie că suntem sau nu conștienți de mersul lui. Unii dintre noi suntem norocoși și întâlnim în viață momente atât de copleșitoare încât ne trezesc la realitate și ne ajută să conștientizăm unde anume ne aflăm în călătoria noastră. Și atunci oprim pentru o clipă timpul – apare șansa unui turning point. Te poți opri să te uiți la viața ta în mod conștient sau poate să fie doar o clipă trecătoare, un vis scurt pe care îl uiți apoi rapid.
Momentul acesta poate fi diferit de la un om la altul – poate fi frumos sau poate fi neplăcut, important este dacă îl sesizăm sau îl lăsăm să treacă. Știu oameni pentru care acest moment a fost nașterea unui copil, pentru alții a fost pierderea cuiva drag, pentru unii o boală sau un accident, pentru unii o călătorie în locul potrivit. Poate fi o discuție cu un prieten, un discurs pe care îl ascultăm, un moment în care contemplăm un peisaj mirific sau o ședință de terapie. Nu contează dacă este un moment fericit sau tragic, spectaculos, maiestuos, sau mic, sau banal – contează să fim cumva pregătiți pentru el, să-l acceptăm și să-l trăim conștient.
Iar aici ne întoarcem din nou la timp: ca să sesizăm acea fereastră de conștientizare, o relație suficient de lungă cu timpul e de ajutor – e nevoie să fim la drum de ceva timp. Pentru că la început, când de-abia am devenit adulți, pornim în călătoria noastră cu energia, cu ambiția specifică tinereții și cu senzația că suntem oarecum nemuritori; ne hotărâm să tragem tare ca să obținem pozițiile, veniturile, statutul dorit. Clipim… și ne trezim la un moment dat, dacă suntem norocoși, într-un moment de grație când ne punem poate pentru prima dată întrebări de tipul „Care este sensul?” /„Ce vreau să fac cu viața mea?” /„Ce contează cu adevărat pentru mine?”. Se pare că facem acest lucru tocmai pentru că realizăm că nu mai avem tot timpul din lume – iar ăsta e un turning point. Un punct în care avem șansa să redescoperim un talent sau un vis de care am uitat în goana noastră corporatistă, să ne amintim că doream să salvăm pădurile sau animalele, dar cineva ne-a spus că nu vom reuși să trăim din asta, că pentru noi contează să petrecem timp alături de alți oameni și de fapt am completat ani și ani date în Excel… Un punct în care resimțim acut nevoia de sens și o oportunitate de a ne reorienta viața după acest sens. Un punct în care ne putem scutura de ceea ce ne-au zis figurile de autoritate din viața noastră că este posibil sau nu, că se cuvine sau nu se cuvine, că este rezonabil sau nu și ne întrebăm ce credem noi cu adevărat/ ce ne dorim cu adevărat. Drumul pe care îl alegem mai departe poate fi total diferit de primul și trecem de la financiar la creație vestimentară, de la jurnalism la ecologie, de la IT la cauze sociale, sau poate fi pe-aproape, cum a fost în cazul meu, de la consultanță la terapie.
Legat de noul drum ales, apare alegerea de a exprima un talent, o chemare care rămăsese undeva în amorțire; apare întoarcerea către comunitate, reconectarea cu ceilalți (relațiile interpersonale fiind unul dintre ingredientele esențiale în starea de bine); apare componenta socială, pentru că aduce mult sens în viețile noastre, iar sensul este ceea ce pare să conteze din ce în ce mai tare pentru noi, pe măsură ce ne maturizăm.
Te simți rătăcit cu avatarul tău pe un drum care îți e de fapt străin?
Și pentru că am rădăcinile crescute în zona de consultanță, ajung la întrebarea „Ce e de făcut?”. E nevoie să vină peste noi evenimente din exterior, să ne oprim pentru că o forță externă ne impune să ne oprim? Cred cu convingere că nu este așa, că putem alege. Și poate că pare ușor, dar primul pas, greu de făcut, este să luăm o pauză și să ne întoarcem atenția către noi: suntem sau nu acasă? Suntem sau nu conectați cu noi, cu ceea ce facem, sau ne simțim prinși într-o poveste care nu are sens pentru noi, pe care nu o simțim cu adevărat a noastră? Suntem prezenți cu adevărat în viața noastră sau ne-am compus un fel de avatar foarte ocupat, abil și adaptat la norme în spatele căruia ne-am ascuns și în cele din urmă am uitat de noi? Suntem într-un turning point? Și dacă răspunsul este da, poate fi un moment dificil, în care avem nevoie de sprijin – ca să ne punem întrebările potrivite, ca să ne răspundem în mod autentic, ca să trecem peste dificultatea momentului – dacă a venit peste noi prin surprindere, în forță.
Cred că locurile în care putem găsi sprijin sunt diferite de la om la om, de la situație la situație. Poate avem nevoie de un terapeut, poate de un coach, de un business advisor, de un mentor, poate de un prieten pe care nu l-am văzut de mult. Aici chiar nu cred să existe o cale sigură sau un portret al îndrumătorului ideal; e mai important să te asiguri că omul la care apelezi are o pregătire, o experiență serioasă și relevantă pentru tine și că puteți lucra împreună. Un astfel de specialist poate avea referințe extraordinare, dar să nu ți se potrivească, să-ți fie greu să vorbești cu el despre lucruri pe care nici cu tine nu le-ai vorbit.
Formula de redefinire cred că este la fel de variată: știu oameni care au intrat pur și simplu în magazinul în care nu mai fuseseră de cincisprezece ani și și-au cumpărat pânză, vopseluri și ustensile de pictat; unii s-au înscris la un curs, alții au plecat cu un rucsac în jurul lumii; unii au cerut ca prim pas numărul de telefon al unui terapeut/coach de la un prieten. Eu am avut o discuție cu soțul meu și m-am înscris apoi din nou la școală, am început propriul proces de terapie și învăț de ani buni cum să merg pe acest drum nou.
Redefinirea, repoziționarea nu este un parcurs ușor, pentru că uneori înseamnă renunțarea la un nivel de venituri confortabil, la un statut asociat cu tot felul de beneficii, înseamnă uneori chiar timp și efort suplimentar. Diferența este că de data aceasta ești acolo cu tot sufletul, indiferent ce alegi să faci; că efortul te încarcă în loc să te consume, că ești conectat cu tine, cu viața ta, cu oamenii importanți pentru tine. Iar dacă turning point-ul te conduce cu adevărat într-un turnaround personal, drumul nou are tot sensul din lume pentru tine și poate fi o inspirație și pentru alții, rătăciți cu avatarul lor pe un drum care le e de fapt străin.
Articol preluat din numărul 260 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.