Despre glorificarea și flatările aduse de elite unui lider: Washington Post a realizat o paralelă Trump-Ceaușescu
Contextul celor de mai sus îl reprezintă faptul că jurnaliștii de la Washington Post consideră că președintele Donald Trump este lăudat la fel ca Nicolae Ceauşescu. Comparaţia este este justificată „prin faptul că glorificarea unui lider de către apropiaţi şi subordonaţi se întâmplă adesea în regimurile totalitare” şi în care în jurul liderului este dezvoltat un cult al personalităţii, iar exemplele pe care le dau cei de la Washington Post sunt dictatorii Nicolae Ceauşescu, generalul Franco sau Mobutu Sese Seko.
Flatarea excesivă nu denotă sinceritate
„În România, persoane publice l-au numit pe dictatorul Nicolae Ceauşescu: „geniul din Carpaţi”, „sursa luminii noastre”, „comoara înţelepciunii şi carismei”, „marele arhitect”, „astru”, „luceafăr”. În Zair, Mobutu Sese Seko a fost numit un nou „Profet” şi „Mesia”, iar ministrul de Interne a propus plasarea imaginii lui în locul crucifixelor. Laudatorii dictatorului spaniol Francisco Franco l-au comparat cu Iuliu Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Carol al V-lea şi majoritatea regilor din „Epoca de Aur” a Spaniei”, scriu jurnaliştii americani, care subliniază că flatarea excesivă nu denotă sinceritate şi este mai degrabă o formă de a influenţa decizii (https://www.washingtonpost.com/news/monkey-cage/wp/2018/01/10/why-trump-administration-officials-try-so-hard-to-flatter-him/?utm_term=.4eb61886ecea).
Editorialul Washington Post vine după ce secretarul de stat de la Casa Albă, Stephen Miller, l-a numit pe Trump un „geniu politic”, iar anul trecut, o şedinţă de guvern s-a transformat într-una de ode aduse liderului de la Casa Albă de oficiali în frunte cu vicepreşedintele Mike Pence, notează digi24.
Ei i-au mulţumit atunci lui Donald Trump, în cuvinte măgulitoare, „pentru şansa şi binecuvântarea de a le permite să servească administraţia pe care o conduce şi poporul american”.