Asociația Română pentru Smart City lansează Ghidul Alegătorului Smart
În contextul alegerilor locale organizate la sfârșitul acestei luni, Asociația Română pentru Smart City lansează ”Ghidul Alegătorului Smart”, un instrument de orientare adresat tuturor cetățenilor care își doresc să trăiască într-o comunitate modernă, dezvoltată, sustenabilă, cu servicii publice accesibile și de calitate.
Existenţa unui program electoral viabil, cu o viziune clară și realizabilă de dezvoltare a comunității, este vitală pentru încrederea ce trebuie acordată prin vot. Ghidul Alegătorului Smart este creat pentru a înţelege necesitatea proiectelor tip Smart City, a beneficiilor acestora şi pentru a responsabiliza decidenţii locali actuali şi viitori.
”Pandemia de COVID-19 a demonstrat neajunsurile pe care le avem în societate şi nevoia de schimbare ce nu mai poate suporta amânare. În calitate de cetăţeni, abordarea noastră cu privire la reprezentanţii locali pe care ni-i vom alege se schimbă. Alegătorul Smart conştientizează importanţa implementării unor soluţii bazate pe tehnologie şi instrumente digitale la nivelul comunităţii sale, întrucât conceptul de Smart City devine din ce în ce mai vocal pentru toţi. Smart City răspunde nevoilor cetăţenilor, deoarece este despre oameni şi despre o viaţă mai bună. Ghidul Alegătorului Smart este un instrument de orientare adresat tuturor cetăţenilor ce îşi doresc mai mult pentru ei înşişi şi pentru comunitatea lor!”, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City.
De la Slogan la Program – altfel spus, Ghidul Alegătorului Smart își propune să informeze alegătorii pentru a putea face distincţia între promisiunile de campanie și platformele program cu proiecte importante și realizabile pentru comunitatea din care fac parte. Acest ghid oferă informaţii şi idei despre cum ar trebui să arate o comunitate inteligentă, care sunt domeniile care ar trebui dezvoltate, ce înseamnă un oraş ecologic, sustenabil şi durabil și de ce este importantă dezvoltarea economică sau educaţia într-un oraș creativ-inteligent. Conceptul de Smart City este cu și despre oameni și nu ar putea fi implementat fără cetățeni inteligenți care să adopte soluțiile propuse și să beneficieze de pe urma lor.
Ghidul Alegătorului Smart este disponibil GRATUIT tuturor cetățenilor și candidaților interesați. Acesta poate fi descărcat din website-ul Asociației Române pentru Smart City
Asociația Română pentru Smart City (ARSC) este principala organizație a Industriei Smart City din România, având ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din țară. Cu un ecosistem de peste 250 de membri activi, organizația se bucură de recunoaștere internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative, grupuri de lucru și este partener în programe naționale și internaționale alături de cele mai importante corporații implicate în proiecte de Smart City.