Envisia și Universitatea Româno-Americană lansează a 11-a cohortă a programului postuniversitar „Guvernanță Corporativă care Creează Valoare”

Envisia, în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană, anunță lansarea Cohortei 11 a programului postuniversitar „Guvernanță Corporativă care Creează Valoare”, din data de 16 octombrie 2025. Programul, dedicat profesionalizării membrilor de board, continuă să atragă tot mai mulți participanți din companii cu acționariat de stat și semnalează o deschidere accelerată către educație formală și schimb structurat de experiență.
Participanți și organizații implicate
Până în prezent, programul a atras lideri din companii precum AACR, Antibiotice, BTT, BBT Costinești, Electrica, Oil Terminal, OMV, Transgaz, Returo.ro, Romgaz și Transelectrica. Dintre participanți, 22% provin din organizații cu acționariat de stat, iar 72% dintre aceștia s-au alăturat din Seria 6 (2024), semn al unei maturizări accelerate a culturii de guvernanță în aceste organizații.
Program acreditat
Programul este recunoscut de Ministerul Educației și Cercetării și de ANC, iar absolvenții Cohortei 11 vor primi certificat postuniversitar și 6 ECTS, prin parteneriatul cu Universitatea Româno-Americană și Bursa de Valori București.
Lansat în 2018, programul a format deja 10 cohorte și peste 150 de membri de board profesioniști, oferă o combinație între simulări de board, studii de caz reale și exerciții aplicate, răspunzând nevoilor practice ale consiliilor de administrație din companii publice și private.
Focus pe practică
Participanții lucrează pe cazuri reale, consolidează competențe în:
- roluri și responsabilități în board,
- răspunderea fiduciară,
- analiza și utilizarea board pack-ului,
- evaluarea riscurilor și controlul intern,
- sustenabilitate și ESG,
- dinamica relațională la nivel de board,
- luarea deciziilor care creează valoare pe termen lung.
Alexandru Anghel, Președinte Consiliu Administrație AACR și alumnus Cohorta 9, declară: „Programul a pus în ordine ceea ce în practică era fragmentat: roluri, responsabilități, cadru de decizie și instrumente concrete pentru a conduce conversații de board mai bune. Componenta aplicată și schimbul onest între colegi din sectoare diferite au ridicat mult calitatea deliberării în consiliu”.
Lectori și facilitatori cu experiență în boardroom
Programul reunește experți din mediul de afaceri și industria financiară, cu competențe în reglementare, piața de capital, audit, strategie, sustenabilitate și politici publice, printre care:
- Narcisa Oprea, Mihai Purcărea, Adrian Codirlașu, Radu Hanga, Dragoș Neacșu, Mirela Pǎunescu, Flavia Popa,
- Vlad Deliu, membru de board și facilitator pentru modulul „Decizii financiare strategice la nivelul CA”, expert în M&A și strategie financiară.
Cui se adresează programul
Programul este destinat:
- membrilor consiliilor de administrație și de supraveghere,
- executivilor care colaborează cu boardul (CEO, CFO, COO),
- aspiranților la roluri în boarduri formale și consultative,
- actorilor din ecosistemul economic, organizațiilor publice sau private, inclusiv întreprinderi de stat,
- secretarilor generali ai boardului, partenerilor de guvernanță (analiști, avocați, consultanți) și antreprenorilor/investitorilor interesați de o perspectivă strategică asupra deciziei și strategiei.
Programul răspunde nevoilor de profesionalizare a consiliilor de administrație din companiile de stat, sprijinind parcursul României către standarde OCDE.
Interes în creștere
În ultimele ediții, programul a atras tot mai mulți lideri din companii controlate de stat și a ajuns la 22% din totalul participanților, iar 14% din organizațiile reprezentate sunt entități de stat. Această evoluție semnalează maturizarea economiei românești și tranziția de la principii la exercitarea reală a rolului strategic al boardului.
Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru Fondator Envisia, afirmă: „Programul nostru oferă cadrul în care membrii consiliului de administrație își consolidează discernământul strategic, înțeleg reglementările actuale și exersează decizii care creează valoare pe termen lung”.
Înscrierile pentru Cohorta 11 sunt deschise până pe 13 octombrie 2025. Procesul de admitere se bazează pe experiența, motivația și potențialul de contribuție în boardroom.
Envisia este prima instituție din România dedicată profesionalizării membrilor de consilii de administrație, oferă programe avansate de educație și o comunitate exclusivă de peste 180 de membri de board profesioniști. Programul postuniversitar „Guvernanță Corporativă care Creează Valoare” beneficiază de triplă acreditare Henley Business School, recunoaștere academică la Universitatea Româno-Americană și parteneriat cu Bursa de Valori București.
Universitatea Româno-Americană are peste 34 de ani de experiență și promovează excelența în educație, cercetare și inovare, cu programe de licență și masterat în limba română și engleză, precum și programe cu dublă diplomă internațională. Instituția oferă anual burse de performanță pentru 10-20% dintre studenți și facilitează mobilități academice prin aproape 250 de parteneriate educaționale internaționale.
CITEȘTE ȘI: Care sunt preferințele vocaționale ale adolescenților din România | STUDIU
Foto: ID 113036595 ©Andreaobzerova | Dreamstime.com