Federal-Mogul: Găsim greu angajaţi buni pentru orice nivel de calificare
O soluţie temporară identificată pentru rezolvarea acestei probleme este apelarea la companii specializate de leasing de personal, a declarat, pentru News.ro, managerul fabricii de componente auto Federal-Mogul Friction Products din Ploieşti, Bogdan Dimitriu.
România a devenit în ultimii ani un hub de producţie şi logistic pentru producătorii de componente auto, odată cu investiţiile semnificative făcute la Mioveni şi Craiova de doi constructori auto importanţi pe plan mondial, Renault şi Ford. Însă, odată cu dezvoltarea acestei industrii şi cu plecarea masivă din ţară a specialiştilor, jucătorii de pe această piaţă au început să se confrunte, tot mai des, cu dificultăţi în a găsi candidaţi buni pentru posturile scoase la concurs. Una dintre soluţii este apelarea la companii specializate pe leasing de personal, consideră Bogdan Dimitriu.
”Am constatat că la orice nivel de calificare este dificil să găseşti candidaţi buni, însă, în mod particular, întâmpinăm dificultăţi de recrutare a specialiştilor tehnici şi aş menţiona aici electricieni industriali, ingineri şi tehnicieni de automatizări. O soluţie temporară pe care am identificat-o este să apelăm la companii specializate de leasing de personal şi furnizori specializaţi în identificarea şi recrutarea candidaţilor”, a declarat Dimitriu.
Acesta a subliniat că alegerea unei zone defavorizare reprezintă o oportunitate de a dispune de forţă de muncă încă neabsorbită de alţi competitori, însă şi un efort suplimentar în formarea personalului. Fabrica de la Ploieşti a subsidiarei din România a producătorului american de componente auto Federal-Mogul are în plan extinderea producţiei pe termen scurt, ca urmare a solicitărilor venite din partea producătorilor auto.
Pentru a asigura sustenabilitatea extinderilor pe partea de producţie, Federal-Mogul a dezvoltat parteneriate atât cu liceele tehnice din Ploieşti, cât şi cu Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Petrol-Gaze Ploieşti. În cadrul acestor parteneriate, compania va oferi elevilor şi studenţilor stagii de practică şi vizite la fabricile din grup. Compania are acum scoase la concurs posturi în domeniul financiar, comercial, tehnic şi IT.